Cum decade o mișcare spirituală

“Doamne! Ajută! Oamenii duhovnicești sunt pe cale de dispariție. Unde pot găsi  oameni demni de încredere? Toți înșeală, măgulesc și mint. Nu mai este sinceritate.” (Psalm 12:1 – traducerea Living).

 

Starea descrisă în versetul de mai sus este identică cu ce se petrece în creștinismul de astăzi. Vedem că și creștinii care urmăreau sfințirea au început să înșele, să măgulească și să mintă – pentru a-și duce la îndeplinire propriile scopuri.

Sinceritatea este ceea ce caută Dumnezeu mai întâi la noi. Putem avea 1001 de defecte și tot atâtea greșeli. Dar dacă suntem sinceri, Dumnezeu poate face minuni cu viețile noastre.

În Matei 16:3 Isus i-a mustrat pe farisei punându-le o întrebare: “Fața cerului puteți să o deosebiți și semnele vremurilor nu le puteți deosebi?”

Dacă nu putem deosebi semnele vremurilor în care trăim, Isus ne va mustra așa cum a făcut cu fariseii.

Când oamenii cunosc Biblia, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu, pot fi înșelați cu ușurință – deoarece fiecare cult din lume folosește Biblia ca și carte primordială și are un set de texte din care reies doctrinele lor de bază. Din această cauză multe culte s-au răspândit în lume în zilele noastre și au devenit “la modă” și acceptate de foarte mulți oameni. Chiar și creștinii sunt atrași pierzându-și astfel mântuirea.

Sub noul legământ, Dumnezeu vrea ca fiecare copil al Său să-L cunoscă în mod personal (Evrei 8:11), spre deosebire de vechiul legământ când numai profetul (care apărea rar) îl putea cunoaște pe Dumnezeu în mod personal. De fapt, copilul lui Dumnezeu din noul legământ Îl poate cunoaște pe Dumnezeu mai bine și într-un mod mai personal decât orice profet din vechiul legământ. Isus a spus aceasta foarte clar (Matei 11:11).

Sunt foarte puțini credincioși care au o pasiune de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Majoritatea par să fie dornici să crească în cunoașterea Scripturii și în a avea experiențe emoționale spectaculoase. Toate acestea indică faptul că am ajuns în ultimele minute ale ultimei ore ale zilelor de pe urmă despre care Pavel a spus că “va fi greu să fii creștin” (2 Tim. 3:1 – traducerea Living).

Va fi dificil să fii creștin în zilele din urmă nu datorită persecuțiilor sau a opozițiilor, ci deoarece mulți oameni “vor avea o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea” (2 Tim. 3:5). Cu alte cuvinte ei vor pune accent pe corectitudinea tiparului Noului Testament și a doctrinelor, dar nu vor fi interesați să aibă un devotament personal față de Hristos și față de evlavie.

Majoritatea celor care am părăsit denominațiile “moarte”, am făcut-o din dorința de a găsi realitatea spirituală. Poate am început căutarea cu sinceritate. Dar satan este foarte inteligent în a-i atrage pe creștini în ceva cultist, cum era cultul fariseilor pe vremea Domnului Isus. Istoria lui Israel ne-a fost prezentată în Vechiul Testament pentru a ne învăța multe lecții importante. Un om înțelept va învăța din aceste versete, așa cum mulți oameni din vechime i-au fost plăcuți Domnului, pe când alții L-au dezamăgit.

În Ieremia 3:14-15 Domnul promite: “Eu vă voi lua pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion. Vă voi da păstori după inima Mea și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune”.

“Sionul” reprezintă adevărata Biserică a  Dumnezeului cel Viu. El aduce pe unul dintr-un oraș și pe doi dintr-o familie în Sionul Său. Când am ajuns în Sionul Său – biserica pe care Domnul o construiește – El promite să ne dea “păstori după inima Lui”, care ne vor hrăni cu o cunoaștere a Lui (nu doar o cunoaștere a Bibliei) și cu o înțelegere a căilor Lui (nu doar o înțelegere a doctrinei).

Un prim semn prin care putem identifica adevărata biserică a lui Dumnezeu este că are păstori după inima Domnului.

Dumnezeu este dragoste – și principala caracteristică a dragostei este că nu caută folosul propriu. Păstorii după inima lui Dumnezeu sunt cei care nu caută folosul propriu. Astfel de păstori nu vor căuta banii nimănui și nici onoruri. Nu vor căuta nici să placă oamenilor, nici să-i impresioneze. În schimb vor căuta să zidească pe credincioși pentru “a-i înfățișa desăvârșiți în Hristos Isus” (Col. 1:28). Oriunde Dumnezeu găsește un om cu aceste dorințe – indiferent în ce oraș sau sat din lume – acolo El își va zidi biserica. Pe de altă parte, am văzut mulți credincioși care pleacă din denominațiile importante și caută să urmeze “tiparul Noului Testament”, pe cei care au cele mai corecte doctrine, dar care iubesc banii, caută folosul propriu și totuși cred că zidesc Trupul lui Hristos. Rezultatul muncii lor este confuzia și haosul și construcția lor este întotdeauna un Babilon.

Domnul își poate construi biserica doar acolo unde găsește un om care nu caută folosul propriu. Un astfel de om, care împarte oamenilor dorințele din inima lui Dumnezeu, este mai valoros decât 1000 de credincioși care caută interesul propriu.

Să fii un păstor după inima lui Dumnezeu va implica sacrificiu, neconvenționalism și suferință. Va însemna să fii gata să suferi nedreptăți, opoziție, ridiculizări, calomnii și să le primești cu bucurie. Dacă un astfel de păstor este binecuvântat cu o soție care nu caută folosul propriu, atunci casa lor este deschisă pentru Domnul și El poate face ce dorește. Atunci nu va fi nici o limită pentru ce poate face Dumnezeu prin viețile lor.

Nu vorbesc despre strângerea maselor de oameni. Numerele nu sunt un semn al binecuvântării Domnului. Multe culte bine-cunoscute strâng mulțimi de oameni. Aceasta nu dovedește nimic. Vorbesc despre calitate – zidirea Trupului lui Hristos, unde fiecare individ intră într-o cunoaștere personală a lui Dumnezeu. Fără o astfel de dezvoltare, orice grup va fi locul în care un orb va călăuzi alți orbi și toți vor cădea într-o prăpastie. Toate întâlnirile lor de rugăciune, studiile biblice și conferințele lor vor fi în prăpastie!

Pe vremea lui Isus, El a privit și a văzut că oamenii erau asemenea unor oi fără păstor. La fel se întâmplă și astăzi.

Marea nevoie pretutindeni este de a avea un păstor după inima lui Dumnezeu. Nu vorbesc despre a fi un bătrân în biserică. O biserică mare are nevoie de mulți păstori – cărora le pasă de oamenii lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot să nu fie bătrânii. Dar ei vor hrăni și încuraja oile – slujindu-le cu bucurie.

După cum am spus mai înainte, istoria lui Israel ne este descrisă în detaliu în Biblie (aproape trei sferturi din Vechiul Testament) pentru a ne arăta exemplele bune din istoria lor pe care le putem urma și de asemenea greșelile pe care le-au făcut pentru a le evita.

Au fost două puncte principale în formarea națiunii Israel:

În primul rând, când au început ca națiune în Canaan sub conducerea lui Iosua.

În al doilea rând, când au avut un nou început sub domnia lui David, după sute de ani de decădere.

În continuare vom privi la aceste două exemple.

Iosua a fost un om care a condus excelent Israelul. El a fost dornic să urmeze pe Domnul cu toată familia, chiar dacă ceilalți din Israel au decis să-L părăsească (Iosua 24:15).

Doar un astfel de om, care vrea să stea singur dacă e nevoie, poate oferi conducere duhovnicească unei biserici. În timpul vieții lui Iosua, Israel a mers dintr-o victorie în alta.

Dar apoi Iosua a murit.

Vedem ce urmează după ce moare un om pe care Dumnezeu l-a ridicat la un moment dat pentru un anumit scop într-o țară anume. Bătrânii care au venit după Iosua au preluat conducerea lui Israel (Iosua 24:31). Acești bătrâni aparțineau noii generații care  l-a succedat pe Iosua. El a murit la vârsta de 110 ani și noii lideri aveau 60-70 de ani – pentru că cei din generația lui Iosua (cu excepția lui Caleb) au pierit în cei 40 de ani de peregrinare prin pustie.

În timpul acestei perioade – când era la conducere a doua generație – lucrurile nu au stat la fel de bine ca pe vremea lui Iosua. Citim în Judecători 1 că în timpul acestei perioade au fost puține victorii (v. 1-21), și multe înfrângeri (v. 22-36). A început un declin ușor.

A doua generație nu avea energie în sine, ci supraviețuiau cu ceea ce primiseră în urma conducerii lui Iosua din generația precedentă.

A doua generație s-a mișcat repede la început, asemenea unui vagon de tren care este tras de locomotivă, dar mai apoi a încetinit și în final s-a oprit în stație.

În momentul în care citim Judecători 2:11 lucrurile încep să se înrăutățească. Israel devine rău în ochii Domnului.

Astfel observăm cum ceva care a început bine într-o generație, în mod gradat devine rău în timpul celei de-a treia generații.

A doua cumpănă în istoria lui Israel a fost pe vremea în care David a ajuns rege al Israelului.

Saul a fost primul rege al Israelului. El a început în umilință, dar a decăzut atât de tare încât Dumnezeu i-a înlăturat ungerea. Viața lui Saul este o imagine a mișcărilor care decad din prima generație – și sunt multe în creștinismul de astăzi!

Dumnezeu i-a spus lui Saul prin intermediul lui Samuel că va oferi domnia unui om “după inima Lui” (1 Sam. 13:14). Acesta era David. Acest lucru l-a făcut foarte gelos pe Saul care l-a urât atât de tare pe David încât a vrut să-l omoare.

Cei din Israel, care au recunoscut ungerea Domnului, s-au alăturat lui David. Astfel un grup mic s-a unit cu David. Ei au fost alungați, persecutați și vânați de Saul prin tot ținutul și au trebuit să fugă pentru a-și scăpa viața. Dar Dumnezeu era cu grupul acela mic.

Totuși Saul a continuat să stea pe tronul lui Israel mulți ani – așa cum mulți lideri creștini își conduc turmele astăzi, chiar dacă și-au pierdut ungerea Domnului de mult timp. Dar Saul tot avea o rămășiță a celor care îl lingușeau – așa cum mulți lideri creștini au în grupurile lor în zilele noastre, O astfel de rămășiță nu înseamnă nimic. Multe denominații moarte și chiar liderii religioși păgâni au mulți urmași. Dar Dumnezeu nu este cu nici unul din ei. Întrebarea importantă pe care trebuie să o punem este următoarea: “Este binecuvântarea și ungerea Domnului peste mine acum?”

Istoria bisericii a dovedit faptul că Dumnezeu și-a făcut lucrarea Sa măreață în fiecare generație prin intermediul unui grup mic de oameni din poporul Său care stau drepți pentru El din toată inima. Ca în vremea lui Ghedeon, victoria în lupta împotriva lui satan poate fi obținută de un grup mic de ucenici care sunt dedicați Domnului din toată inima (Judecători 7).

Un astfel de grup (ca și în cazul grupului lui David) este urât, neînțeles și persecutat de sistemul din creștinism, care nu are o înțelegere a lucrării lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a avut grijă de David și de grupul său mic. Biblia relatează că “David, după ce a slujit celor din vremea lui după planul lui Dumnezeu, a murit” (Fapte 13:36). În ciuda defectelor lui, David a fost un om după inima lui Dumnezeu și a condus Israelul într-un mod duhovnicesc de-a lungul vieții sale. El nu a fost perfect. Dar s-a smerit și s-a pocăit când un profet oarecare a venit și l-a mustrat pentru păcatul său (2 Sam. 12).

Dar în ciuda devotamentului lui David pentru Domnul, a umilinței și a ungerii pe care o avea peste viața lui, totuși a putut sluji scopurilor Domnului în generația sa.

După moartea lui, lucrurile au început să decadă foarte repede. Solomon, fiul său, a început bine (1 Regi 3:3,5,10-14), iar cartea Proverbelor ne arată cât de înțelept a fost Solomon în debutul vieții sale. Cartea Proverbelor este cea mai frumoasă carte din tot Vechiul Testament și o putem asemăna cu o carte a noului legământ în mijlocul Vechiului Testament! Și a fost totuși scrisă de Solomon!

Dar, Solomon a decăzut foarte repede și foarte rău – a avut un sfârșit dezastruos. La început, a continuat ce a primit de la tatăl său, un om duhovnicesc, dar nu a avut o pasiune pentru Dumnezeu de-a continua în aceiași direcție. A fost îndepărtat de bogăție și femei (1 Regi 10:23; 11:1-9) –  asemenea multor predicatori creștini din zilele noastre!

După ce Solomon a murit, a preluat conducerea fiul său Roboam (vorbim de a treia generație). Atunci lucrurile s-au înrăutățit foarte tare. Generația tânără s-a unit cu Roboam și a preluat conducerea Israelului, dar el a disprețuit sfatul bătrânilor înțelepți (1 Regi 12:6-15). Aceasta a adus haos în Israel și regatul s-a împărțit în două. Roboam se putea lăuda doar cu faptul că David a fost bunicul lui, dar nu avea în el Duhul care era peste David.

Observăm o copie a acestui proces degenerativ în mișcările începute de oameni duhovnicești în creștinism ultimelor douăzeci de secole.

În istoria creștinismului observăm că fiecare reformator duhovnicesc trimis de Dumnezeu să readucă creștinismul la Sine a slujit scopurilor divine în generația sa. Aproape în fiecare caz, după moartea reformatorului, urmașii lui au accentuat doctrinele pe care le-a transmis învățătorul lor, nu pe modul său de viață. Doar  ”forma de evlavie” a devenit importantă pe când puterea ei a fost ignorată. Astfel s-a instalat declinul și decăderea.

Când aceste mișcări au ajuns la a treia generație, corupția și decăderea grupului a atins cotele maxime. Grupul nu a mai dorit sfințenia și spiritualitatea pe care s-a bazat fondatorul. Ei au proclamat aceleași doctrine și i-au onorat numele – dar au construit un Babilon. Un grup poate începe ca o mișcare spirituală, dar poate sfârși fără râvnă și în mod firesc – ba chiar demonic.

O mișcare începută de un om al lui Dumnezeu se poate transforma cu ușurință într-un cult. Aceiași istorie a declinului pe care o vedem la David, Solomon și Roboam o regăsim în creștinismul zilelor noastre. Examinați cu atenție fiecare mișcare care începe cu Dumnezeu și care ajunge la a doua și a treia generație – și veți vedea adevărul despre ce am spus mai înainte.

De ce se întâmplă aceasta? Răspunsul este simplu: deoarece credincioșii sunt mai preocupați de litera Cuvântului decât de Persoana lui Isus Hristos. Când o doctrină devine mai importantă decât devotamentul personal față de Hristos, atunci rezultatul este decăderea, neprihănirea falsă și fariseismul. Am văzut numeroase exemple de doctrine care au devenit mai importante decât crucea și care s-au transformat în simple cuvinte, fără ca viața lui Isus să se manifeste în viețile celor care predică. Acesta ar trebui să fie un avertisment serios pentru noi.

Priviți la istoria bisericii din Efes.

Pavel a stat acolo 3 ani, predicând zi și noapte (Fapte 20:31). Efesenii au ascultat sute de predici de pe buzele lui Pavel. Au văzut minuni făcute de Domnul în biserica lor (Fapte 19:11). Din mijlocul lor, cuvântul Domnului s-a răspândit în toate părțile dimprejurul Asiei Mici de-a lungul unei perioade de 2 ani. Au experimentat o mare trezire (Fapte 19:10,19). Au fost cei mai privilegiați dintre toate bisericile vremurilor apostolice și era, fără îndoială, cea mai spirituală biserică (Vedem aceasta din scrisorile pe care le trimitea Pavel efesenilor unde nu trebuia să corecteze nici o greșeală din mijlocul lor, după cum o făcea cu alte biserici cărora le scria).

Dar când Pavel a plecat din Efes, i-a avertizat pe bătrâni că lucrurile vor degenera în următoarea generație, sub o altă conducere a bisericii. El le-a spus că lupi sălbatici vor veni în mijlocul lor și că se vor scula oameni care vor vorbi despre perversiuni, atrăgându-i pe alții la sine, în loc să-i atragă la Domnul (Fapte 20:29-30).

Atâta timp cât Pavel era acolo, nici un lup nu a îndrăznit să intre în turma din Efes. Pavel a fost un portar credincios (Marcu 13:34), care avea autoritate spirituală de la Domnul, deoarece era uns, se temea de Domnul și căuta interesul Domnului, nu al său. Dar avea și discernământ spiritual să cunoască situația bătrânilor din Efes – astfel știa că lucrurile se vor deteriora în momentul în care ei vor prelua conducerea bisericii. Pavel nu le-a proorocit bătrânilor cu privire la ce se va întâmpla în Efes. Era doar un avertisment. Nu trebuia să se întâmple după cum a spus el – dacă bătrânii se cercetau pe sine și se pocăiau. Iona a proorocit distrugerea cetății Ninive. Dar nu s-a întâmplat după cum a proorocit el deoarece oamenii din Ninive s-au pocăit. Biserica din Efes ar fi putut scăpa de această soartă pe care le-a prezis-o Pavel. Dar din păcate, noua generație de lideri din Efes nu au luat în serios avertismentul lui Pavel și s-au îndepărtat de Domnul.

La sfârșitul primului secol, a treia generație a venit la putere. Și atunci lucrurile   s-au înrăutățit. Doctrinele lor erau corecte și erau zeloși în activitatea lor creștină. Probabil mai aveau nopțile de rugăciune și întâlnirile speciale. Dar starea lor spirituală era atât de rea încât Domnul era gata să nu-i mai recunoască drept biserica Sa. Care a fost crima lor? Și-au pierdut devotamentul față de Domnul (Apoc. 2:4-5).

Ce ne învață istoria bisericii din Efes? Faptul că nici o doctrină nu este la fel de importantă precum devotamentul față de Domnul. Este un singur semn al adevăratei spiritualități – viața lui Isus este manifestată crescător în comportamentul nostru. Aceasta vine doar în urma unui devotament personal față de Domnul. Pavel era un om duhovnicesc – un apostol fervent și credincios care a fost devotat Domnului Isus până în ultima clipă a vieții. Și i-a avertizat pe credincioșii de pretutindeni că satan va încerca prin orice mijloace să-i îndepărteze de la devotamentul lor față de Hristos (2 Cor. 11:3).

Erorile în problemele doctrinare cum ar fi botezul în apă sau botezul în Duhul Sfânt nu sunt atât de periculoase precum pierderea devotamentului personal față de Hristos. Totuși mulți creștini nu realizează acest lucru.

Vedem că până și Pavel a slujit scopurilor lui Dumnezeu în generația lui. Cei care au trăit cu el precum Timotei, au fost impregnați cu duhul lui și au fost devotați lui Hristos (Fil. 2:19-21). Altfel, Pavel nu ar fi putut să transmită spiritualitatea sa nici măcar celei de a doua generații de credincioși din bisericile pe care le-a fondat.

Vedem un tipar similar în fiecare mișcare pe care Dumnezeu a ridicat-o – în fiecare generație, din primul secol. Dumnezeu are o pasiune pentru o mărturie pură a Numelui Său în fiecare parte a lumii, în fiecare generație. Pentru aceasta El ridică un om duhovnicesc într-o țară, într-o generație anume, pentru a restaura biserica din țara respectivă, adevărul predicat de apostoli și astfel să conducă oamenii spre o viață duhovnicească. O mișcare începe gradat în jurul omului respectiv și câțiva credincioși cu inimă sinceră care sunt sătui de irealitatea și ipocrizia din creștinismul generației lor se adună în jurul lui. Foarte curând este stabilită o mărturie pură pentru Domnul.

Un astfel de grup este format dintr-un număr mic de oameni, este urât și persecutat de bisericile mai vechi. Fondatorul este cel mai urât. Ura este de obicei intensificată de cei pe care Dumnezeu îi ridicase în generația precedentă – deoarece liderii actuali nu sunt conștienți că Domnul i-a părăsit. Astfel, sunt geloși pe noul grup! Satan se alătură atacului împotriva noului grup – și el își face lucrarea de acuzare prin intermediul “credincioșilor” lui, în special cei din vechiul grup.

Toate persecuțiile și schemele oamenilor și a demonilor nu ascund mărturia pură a Numelui lui Dumnezeu pe care vrea să o stabilească prin omul pe care l-a ridicat în generația respectivă.

Dar ce se întâmplă când acest om moare?

Mișcarea începe să decadă. Devotamentul personal față de Hristos dispare și este înlocuit cu accentul pe doctrinele predicate de fondator. Aceste doctrine devin mai importante pentru cea de a doua generație decât Persoana Domnului Isus. Și astfel apare un nor între ei și Dumnezeu – așa cum a fost între ucenici și Domnul pe muntele schimbării la față (Matei 17:5).

Niic o doctrină, bună sau rea, nu poate înlocui devotamentul față de Isus. Fondatorul îl cunoaște pe Domnul. A doua generație cunoaște doar doctrina. Rezultatul este haosul, iar în momentul în care mișcarea ajunge la a treia generație, apar lupte și dezbinări. Unul dintre lucrurile cele mai comune care au loc în cadrul fiecărei mișcări este că în momentul în care ajunge la a doua și a treia generație, oamenii se îmbogățesc, au bani, case, pământuri și proprietăți. Și bogăția este însoțită de mândrie, auto-suficiență și complacere – pentru că puțini creștini știu cum să gestioneze avuțiile.

Prima generație a unei mișcări de obicei se luptă cu sărăcia și este aproape de Domnul. A doua și a treia generație sunt mai aproape de lume, cu toată bogăția – și își pierd spiritualitatea. Atunci Dumnezeu se retrage din grup, care devine o parte a Babilonului – și ridică un alt om cu care începe o nouă lucrare.

Dar din nefericire aceiași poveste se repetă de fiecare dată – pentru că se pare că nimeni nu învață din greșelile celor de dinaintea lor!

Cei care sunt înțelepți și privesc în jurul lor observă unde se află ungerea Domnului – în generația lor – și se alătură unei astfel de biserici. Ei nu vor vrea să vadă ungerea care a fost în generația precedentă. Vor vrea să vadă unde se mișcă Dumnezeu acum, nu unde S-a mișcat cu o generație sau două în urmă. Scriptura ne spune foarte clar că trebuie să-i evităm pe cei care au o formă de evlavie (2 Tim. 3:5) și să căutăm părtășia cu “cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Tim. 2:22). Cei care au o inimă curată sunt cei care-L iubesc pe Domnul cu toată inima. Astfel de credincioși nu au în inimă iubire de bani, de proprietăți, de orice lucru din lume, de sine, de membrii familiei sau de slujba lor. Îl iubesc pe Domnul mai mult decât orice și astfel își iubesc membrii familiei într-un mod mai profund decât au făcut-o vreodată. Ei sunt devotați Domnului și nu unei doctrine. Ni se poruncește să căutăm părtășia cu astfel de credincioși în orice vreme.

Astfel lucrarea lui Dumnezeu merge din generație în generație fără să dea greș – pentru că toate schemele oamenilor și ale lui satan nu pot ascunde planurile lui Dumnezeu. Aleluia!

Cine are urechi de auzit, să audă.