Două tipuri de păcate și două tipuri de binecuvântări

Două tipuri de păcate

Primele păcate pe care le-a comis ființa umană sunt menționate în Biblie în Geneza 3 și 4. Cei care au păcătuit au fost imediat judecați de Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl judecă pe Adam într-un mod diferit de Cain.

Dumnezeu nu i-a blestemat pe Adam și Eva (Geneza 3) după ce au păcătuit. El doar a blestemat pământul. Dar în Geneza 4, după ce Cain a păcătuit, Dumnezeu l-a blestemat imediat. Aici este prima dată când citim că Dumnezeu a blestemat un om. De ce este această diferență? Care a fost diferența dintre păcatul lui Adam și cel al lui Cain?

Când Adam a păcătuit și-a făcut rău singur. Dar când Cain a păcătuit a rănit o altă ființă omenească. Sunt păcate pe care le comitem și ne rănesc pe noi. Dar sunt păcate pe care le comitem și îi rănesc și pe ceilalți. Dumnezeu ia în serios păcatele care-i rănesc pe ceilalți.

Dacă fumezi, bei, consumi droguri, ai obiceiuri sau gânduri rele sau ai amârăciune și mânie în inimă, te rănești singur. Dar dacă bârfești, vorbești rău despre alții, îi judeci, îți pierzi cumpătul, ești gelos, ai amărăciune, mânie sau ură față de cineva, comiți adulter sau crimă, atunci îi rănești și pe ceilalți.

Gândește-te ce te înspăimântă mai mult – să auzi că un frate din biserică s-a îmbătat sau că a vorbit de rău pe un alt frate? Răspunsul tău va arăta clar dacă tu privești păcatul așa cum o face Dumnezeu.

Gândește-te la toate păcatele care te rănesc doar pe tine. Sunt foarte multe. Ele fac parte din categoria păcatului lui Adam. Apoi gândește-te la păcatele care-i rănesc pe ceilalți. Acestea de asemenea sunt multe. Ele fac parte din categoria păcatului lui Cain.

Isus i-a condamnat pe farisei în primul rând pentru păcatele prin care îi răneau pe ceilalți. Femeia păcătoasă prinsă în preacurvie (pe de o parte) poate și-a făcut rău singură (Ioan 8:1-11). Poate a fost forțată sau șantajată să comită adulter, nu știm. Isus i-a oferit prezumpția de nevinovăție, i-a fost milă de ea și a iertat-o. Dar fariseii, neprihăniți în ochii lor, au criticat-o pentru adulterul comis. Ei erau vinovați de păcate mai mari, precum izgonirea văduvelor sărace din casele în care locuiau cu chirie pentru că nu plăteau la timp! Isus i-a denunțat pe acești farisei pentru aceste fapte (Matei 23:14)! De ce? Pentru că păcatul lor rănea pe alții. Legal aveau dreptul să le alunge pe văduve în stradă. Dar din punct de vedere moral era greșit și rău să facă aceasta!

Și noi putem avea dreptate din punct de vedere legal în anumite situații. Dar dacă îi rănim pe ceilalți, vom face foarte mare rău în ochii lui Dumnezeu. Adevăratul creștin este milos cu ceilalți așa cum Dumnezeu a fost milos cu el. Judecata va fi fără milă în ziua finală a judecății pentru cei care nu au arătat milă față de alții, care au păcătuit împotriva lor.

Din păcate, biserica creștină nu face o diferență între aceste două tipuri de păcate. De aceea aproape toți creștinii sunt mai îngroziți să vadă un creștin beat decât să audă că un creștin vorbește pe la spate un alt creștin. Mulți creștini consideră fumatul un păcat mai serios decât să îți pierzi cumpătul în fața altora.

Ambele tipuri de păcate Îl dezonorează pe Dumnezeu. Dar când l-a blestemat pe Cain, El a indicat în mod clar care tipuri de păcate le urăște mai mult. Nu am auzit niciodată de o adunare în care să i se interzică unui frate sau soră să ia parte la Cină pentru că a bârfit (astfel dezonorând reputația altora). Dar aproape orice adunare împiedică un creștin să ia parte la Cină dacă este întâlnit beat o singură dată! Ce dovedește aceasta? Faptul că aceste biserici nu sunt pe aceiași lungime de undă cu mintea lui Dumnezeu. Ambii creștini trebuie împiedicați să ia parte la Cină. Dar de ce doar ultimul este pus sub disciplină?

Este o diferență între a fura banii unui om și a fura reputația lui? Prima se numește hoție, a doua bârfire. Dar a doua este mult mai gravă decât prima – deoarece reputația unui om este mai valoroasă decât banii. Dar câți creștini recunosc aceasta?

Fă o listă cu păcatele pe care le-ai comis și i-au rănit pe ceilalți. Recunoaște acele păcate ca fiind cele mai rele. Apoi, când privești la fumători, bețivi și dependenți de droguri, recunoaște cu smerenie că aceștia sunt oameni cu mult mai buni decât tine.

Cine are urechi de auzit, să audă.

Două tipuri de binecuvântări

Biblia spune că darul Duhului Sfânt este menit să ne aducă “binecuvântarea vestită lui Avraam” (Gal. 3:14). Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, i-a spus: “Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta … și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:3-4).

În această binecuvântare sunt două părți: “Te voi binecuvânta” și “Vei fi o binecuvântare”. Aceasta se întâmplă când suntem umpluți cu Duhul Sfânt.

Mulți creștini caută să fie umpluți cu Duhul Sfânt pentru ca ei să fie binecuvântați, și nu ca să devină o binecuvântare pentru alții. De aceea sunt multe experiențe contrafăcute și extravagante ale Duhului Sfânt în creștinismul de astăzi.

Isus a spus că puterea Duhului Sfânt ne va face să-I fim martori (“o binecuvântare pentru alții” așa cum a fost și El) până la marginile lumii (Fapte 1:8).  Aceasta este “binecuvântarea lui Avraam” căruia i s-a spus că “toată lumea va fi binecuvântată datorită ție” (Gen. 12:3 – traducerea Living). Familiile din cele mai îndepărtate colțuri ale pământului vor fi binecuvântate prin Avraam. Și familiile din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii vor fi binecuvânate prin noi când suntem umpluți cu Duhul Sfânt.

Când Isus le-a spus evreilor în sinagoga din Nazaret depre faptul că este uns cu Duhul Sfânt și despre binecuvântările ce curg din acest fapt, El a menționat: “Să vestesc Evanghelia la săraci, să vindec pe cei cu inima zdrobită, să eliberez pe cei opresați, să anunț captivilor eliberarea, să ofer vedere orbilor și binecuvântările lui Dumnezeu fiecăruia” (Luca 4:18-19 – traducerea Living). Observați că fiecare rezultat al ungerii era o binecuvântare pentru alții. Cuvintele lui Petru din casa lui Corneliu sunt în acord cu aceasta: “Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul” (Fapte 10:38). Din nou vedem că accentual cade pe binecuvântarea altora.

Când Isus i-a învățat pe ucenici să ceară Tatălui Ceresc să le dea Duhul Sfânt, a ilustrat aceasta printr-o pildă (Luca 11:5-13). El a vorbit despre un om care a mers la vecinul său și a bătut până a primit bucata de pâine de care avea nevoie pentru musafirul său. Punctul principal al pildei este perseverența în a cere Duhul Sfânt (așa cum reiese din versetul 13). Dar trebuie să observăm și faptul că omul nu a cerut pâinea pentru el, ci pentru altcineva. Nevoia altuia l-a făcut să vină la casa vecinului. După ce a primit pâinea de la vecinul său și și-a hrănit musafirul, cred că s-a dus la culcare fără să raporteze altora despre fapta bună pe care a făcut-o. Nu pot crede că omul acesta a cerut să fie fotografiat pentru că a dat o bucată de pâine musafirului său la miezul nopții și apoi a trimis copii ale fotografiei tuturor vecinilor.

Totuși mulți creștini fac astfel: își fac reclamă pentru faptele bune pe care le înfăptuiesc, pentru a impresiona pe oameni că ei Îl slujesc pe Dumnezeu. Isus ne-a spus că mâna noastră stângă nu trebuie să știe ce face dreapta.

Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze într-un mod imens. Dar nu vrea să devenim rezervoare sau lacuri. El vrea să fim canale prin care să curgă râuri de apă vie spre alții (Ioan 7:37-39). Și vrea ca acele râuri să curgă în secret și în liniște, doar pentru gloria Domnului.

Fiecare dar al Duhului menționat în epistolele din  Noul Testament este menit să binecuvânteze pe alții (1 Cor. 12; Rom. 12; Ef. 4). Chiar darul limbilor care ne zidește personal este oferit în principal pentru a ne împrospăta din punct de vedere spiritual și pentru a fi în legătură cu Dumnezeu, pentru a-i putea sluji mai bine pe ceilalți.

Cei care caută mai întâi binecuvântarea personală – fie sănătate fizică, prosperitate materială sau excitare emoțională – nu au înțeles deloc scopul lui Dumnezeu. Acestea sunt doar firimiturile ce cad de la masa Lui.

Chemarea noastră, ca și creștini este să mergem pe urmele pașilor lui Isus – și El nu a venit pe pământ pentru a fi binecuvântat, ci pentru a fi o binecuvântare pentru alții.

Cine are urechi de auzit, să audă.