Tiparul Noului Testament

De la începutul lucrării noastre în India, am decis să urmăm tiparul pe care îl găsim în Noul Testament în fiecare aspect al slujirii – nu ce am văzut în alte biserici.

În primul secol, Domnul a folosit apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi învăţători pentru a-Şi zidi Biserica (Ef. 4:11). Ne-am rugat să avem şi noi aceste cinci slujiri pentru a zidi biserica din India.

 

Apostolii erau cei care plantau biserici şi numeau pe bătrâni (Fapte 14:23), Ei erau părinţi spiritualii ai bătrânilor şi călăuzeau bisericile pe care le plantau. Nu făceau bisericile părţi ale unei denominaţii, ci permiteau fiecărei biserici să se auto-gospodărească. Nu vedem nici o slujire apostolică în bisericile din jurul nostru. CE vedem în schimb sunt două sisteme de conducere a bisericii făcute de oameni.

i) Sistemul piramidal

Acesta era un sistem central condus de Papă, Supraveghetor sau Preşedinte, care avea sub el episcopi, care la rândul lor aveau sub ei pastori, iar aceştia conduceau bisericile. Toate aceste posturi erau ocupate în urma alegerilor! Acest tipar ierarhic imita lumea afacerilor.

ii) Sistemul independent

În acest sistem, fiecare biserică era independentă şi nu dădea socoteală nimănui. Un comitet ales chema un om cu diplomă teologică pentru a fi pastor salariat. După câţiva ani acest pastor descoperea o biserică mai mare unde primea un salariu mai mare – şi se muta acolo. Atunci comitetul găsea un alt pastor pentru biserică!

În aceste sisteme, nu erau părinţi spirituali – doar lideri aleşi şi plătiţi. Noi am respins ambele sisteme umane şi am ales să urmăm tiparul apostolic descris în Noul Testament.

Profeţii (1 Cor. 12:28) erau cei a căror slujire descoperea păcatele şi eşecurile secrete ale bisericii şi care puteau prescrie remediul (1 Cor. 14:25). Slujirea lor trebuia să provoace, să încurajeze şi să zidească biserica (1 Cor. 14:3). Dar această slujire profetică este rară în zilele noastre. Ce vedem astăzi sunt profeţi falşi care înşeală pe creştini pretinzând că prevăd viitorul (asemenea ghicitorilor). Domnul ne-a păzit de asemenea înşelători şi ne-a oferit slujire profetică autentică în mijlocul nostru.

Evangheliştii sunt aceia care aduc oamenii la Hristos şi-i adaugă la biserica locală. În zilele noastre vedem că se pune accentul pe “cruciadele evanghelistice” unde cei care vin la Hristos nu se adună împreună şi nu zidesc biserica Nou Testamentală. Majoritatea convertirilor înregistrate în cartea Faptelor au venit prin evanghelizare personală. Dumnezeu ne-a dat şi nouă evnaghelişti extraordinari, care nu doar au aduc oamenii la Hristos, ci i-au adăugat la bisericile locale. I-am rugat pe fraţii şi surorile noastre să se roage ca Duhul Sfânt să-i călăuzească pe cei din jurul lor care caută să trăiască o viaţă în frică de Dumnezeu. Domnul a răspuns acestor rugăciuni şi a adăugat mulţi ucenici la bisericile noastre. Eram aproape patru familii când am început să ne întâlnim în august 1975. Dar Dumnezeu a adăugat mii, din toate părţile lumii – şi majoritatea prin evanghelizare personală.

Păstorul (tradus cu pastor în Ef. 4:11) este un dar oferit bisericii – nu un titlu al liderului bisericii (aşa cum e în bisericile de astăzi). Liderii bisericii din Noul Testament erau numiţi bătrâni – nu pastori – şi nu era numai un singur bătrân în biserică. Noi am decis ca fiecare biserică pe care Domnul o plantează prin noi, să aibă cel puţin doi bătrâni. Câteodată, trebuia să aşteptăm până găseam oameni calificaţi să fie bătrâni. Dar gradat, Domnul ne-a dat oameni duhovniceşti ca să conducă biserica. Am fi avut nevoie de mulţi păstori în fiecare biserică (în afară de bătrâni) să ajute la păstorirea turmei. Exemplul lui Isus ne-a arătat că un om poate păstori în mod eficient 12 persoane. Aşadar o biserică de 120 de membri are nevoie de cel puţin 10 pastori. Dumnezeu ne-a dat mulţi fraţi cu inimă de păstor, cărora le pasă de miei şi de oi, dar nu am obţinut nicodată procentajul de 1 păstor la 12 persoane.

Învăţătorul din Noul Testament avea sarcina de a-i învăţa pe credincioşi să “facă tot ce a poruncit Isus” (Matei 20:20). Ei nu prezentau Scriptura în mod academic. Învăţătura lor era întotdeauna practică şi destinată să conducă oamenii la ascultare de poruncile Domului – precum “Nu te mânia; Nu pofti alte femei; Iubeşte-ţi duşmanii; Nu căuta onoarea oamenilor; Nu iubii banii” (Matei 5 :22, 28, 44 ; 6 :1-18, 24). Nu am auzit nicodată o învăţătură despre aceste adevăruri în bisericile din jurul nostru. Dar Dumnezeu ne-a dat învăţători care i-au învăţat pe credincioşi să asculte de aceste porunci ale lui Dumnezeu.

Suportul financiar pentru lucrători

În Noul Testament lucrătorii Domnului erau sprijiniţi financiar în două moduri. Unii prin darurile primte de la credincioşi, pe când alţii, asemenea lui Pavel, se întreţineau singuri. Dar în India, aproape fiecare lucrător creştin fie este un salariat al unei biserici, fie este sprijinit de credincioşi. Aşadar am văzut că este nevoie ca lucrătorii din India să se întreţină singuri, demonstrând astfel a doua metodă de susţinere financiară din Noul Testament – şi astfel echilibrând balanţa. Am hotărât să mă întreţin singur şi să slujesc bisericile din India pe gratis. Am decis că nu voi primi nimic de pe drepturile de autor ale cărţilor şi casetelor pe care le publică biserica noastră. I-am încurajat pe bătrânii slujitori să-mi urmeze exemplul. Miracolul pe care l-am văzut este că acum avem peste 70 de bătrâni în bisericile din India, care Îl slujesc pe Domnul pe gratis de foarte mulţi ani. Şi mulţi dintre ei slujesc în cele mai sărace sate din India.

Rapoartele

Noul Testament conţine multe scrisori scrise de apostoli. Dar ei nu au oferit niciodată rapoarte despre lucrarea lor în aceste scrisori. Nici nu au cerut bani pentru a se întreţine pe sine sau lucrarea. Aproape fiecare organizaţie creştină (pe care o ştiu eu) trimite rapoarte regulate – şi cer bani oamenilor plini de cinism. Noi am decis să urmăm exemplul apostolilor – şi să nu trimitem niodată rapoarte sau poze ale lucrării noastre, sau să dăm vreun indiciu cu privire la nevoile financiare, ci să vorbim doar cu Tatăl ceresc. Am urmat această politică din momentul în care am început lucrarea în 1975 – şi Dumnezeu ne-a aprovizionat din abundenţă toate nevoile. Pavel a trimis rapoarte ale lucrării sale doar colegilor de slujbă – şi noi am făcut la fel.

Părtăşia şi unitatea printre ucenicii lui Isus a fost principala povară din rugăciunea Sa din Ioan 17. Acesta a fost şi ţelul apotolilor. Multe biserici din jurul nostru pun accetn pe activitate – întâlniri multe – nu pe părtăşie şi unitate. Noi am iubit întâlnirile. Dar am simţit că părtăşia e mai importantă. Astfel am organizat picnicuri şi alte evenimente prin care am ajuns să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii. Am jucat jocuri cu tinerii şi copiii, şi astfel am adâncit părtăşia unul cu celălalt. Astfel părtăşia dintre noi a fost mai profundă, mai preţioasă şi de neegalat.

Sunt multe alte domenii în care am făcut lucrurile în mod diferit faţă de celelalte biserici. A fost o luptă să începem aceste modalităţi noi de a face lucrurile şi de a ne reîntoarce la practicile Noului Testament. Satan ni s-a împotrivit cu vehemenţă şi mulţi creştini ne-au criticat. Dar Dumnezeu a fost de parte noastră  – şi doar acest lucru a contat.