Realizările noastre sau darurile lui Dumnezeu?

Să deschidem la Geneza capitolul 4.

Aici citim despre cei doi fii ai lui Adam, Cain şi Set – care au primit aceste nume de la Eva.

Ea i-a dat primului său fiu numele de Cain care înseamnă “eu am creat” (Gen. 4:1 – Living).

Eva a simţit că a realizat ceva când a născut pe fiul ei! Desigur că a dat credit şi Domnului spunând că Domnul m-a ajutat în crearea fiului meu! Ce a creat Eva în pântecul ei era unic deoarece singurul om viu de până atunci a fost Adam, pe care l-a creat Dumnezeu. Acum era un alt om pe care l-a creat Eva! Ea a reuşit să creeze un suflet viu în trupul ei! Cain a fost primul copil născut şi Eva a simţit că a creat un om aşa cum a făcut Dumnezeu!

Eva a transmis acest duh de mândrie fiului ei Cain. (Noi nu realizăm, dar transmitem duhul nostru celor din jurul nostru şi în special celor din familia noastră). Având duhul arogant al mamei sale, Cain a crescut şi a ajuns un criminal care şi-a ucis propriul frate.

Când Eva a văzut ce a făcut Cain, a înţeles ce greşeală a înfăptuit. Astfel, când a născut un alt fiu, i-a pus numele Set – care înseamnă “acordat” (Gen. 4:25 – Living). Acum a realizat că Dumnezeu i-a acordat fiul. Nu l-a creat ea! Şi Set a crescut un om duhovnicesc.

Cele două nume simbolizează cele două căi pe care trăiesc fiii Evei în zilele noastre.

Vedem duhul lui Cain (“Eu am creat, eu am realizat”) în majoritatea oamenilor din rasa umană, care sunt mândri de ce au şi de realizările lor. Din nefericire, găsim acest duh în creştinismul de astăzi. Să-L lăudăm pe Dumnezeu că în contrast cu această mare mulţime sunt câţiva care-I dau Domnului toată gloria pentru ce au devenit şi pentru ce au, recunoscând că totul este rezultatul harului lui Dumnezeu.

Dacă ne cercetăm, vom descoperi care din aceste două atitudini sunt în viaţa noastră – “Am creat sau Ni s-a acordat”.

Sunt sigur că nimeni nu va spune că a făcut ceva de unul singur. Asemenea Evei, îi vom acorda puţin credit şi lui Dumnezeu pentru realizările noastre. Poate (cu falsă umilinţă) vom cita cuvintele lui Pavel : “Pot totul în Hristos care mă întăreşte” (Fil. 4 :13). Cuvintele lui Pavel par asemănătoare cu cele ale Evei, dar duhul său era diferit. În timp ce Eva a vorbit cu mândrie, Pavel a vorbit cu adâncă umilinţă. Nu cuvintele, ci duhul nostru ne descoperă adevărata atitudine.

Dumnezeu l-a pedepsit pe Cain alungându-l din prezenţa Lui. Citim în Geneza 4 :16 : “Apoi Cain a ieşit din Faţa Domnului”. Oricine are atitudinea “Uite ce am realizat eu sau Uite ce am devenit” va fi alungat într-o zi din prezenţa Domnului.

Un duh arogant este deseori întîlnit în modul în care-i dispreţuim pe ceilalţi care nu sunt la fel de spirituali ca noi sau nu pot face lucrurile la fel de bine ca noi. Este foarte uşor să devenim mândri, când facem ceva cu eficienţă, şi ceilalţi din jurul nostru nu pot face lucrurile la fel de bine.

Când o persoană este mândră de aspectul fizic sau de inteligenţa sa, el susţine că toate acestea sunt meritul său. Din această cauză este imposibil ca această persoană să crească în har ! Biblia spune: “Fraţilor, printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii” (1 Cor. 1 :26). De ce ? Dumnezeu nu este împotriva oamenilor care arată bine sau sunt inteligenţi, pentru că El a creat ambele aspecte. Dar El este împotriva mândriei care determină un om să-şi aroge meritele pentru darurile lui Dumnezeu şi dispreţuieşte pe cei din jurul lui, privindu-i ca fiind inferiori.

Mândria ta poate veni şi dacă te crezi un învăţător al Bibliei mai bun sau dacă ai slujit mai mult decît ceilalţi. Este bine să priveşti la exemplul lui Cain şi să înţelegi că oamenii mândri vor fi alungaţi într-o zi “din prezenţa Domnului”.

Dar cu Set lucrurile au fost diferite. Numele Set înseamnă “acordat” de Domnul.

Dacă l-ai fi întrebat pe Cain ce înseamnă numele lui ar fi spus “Creat – Eu am fost creat de mama mea”. În schimb Set ar fi spus “Acordat – Am fost oferit de Dumnezeu mamei mele”.

Când Set a crescut şi s-a căsătorit a avut un fiu căruia i-a dat numele Enos. Doar atunci “oamenii au început să cheme numele Domnului” (v. 26). Până atunci, oamenii au fost alungaţi din prezenţa Domnului asemenea lui Cain. După naşterea fiului lui Set, oamenii au început să se apropie de Domnul. Ce nu au putut realiza Adam şi Eva, a făcut fiul lor, Set, printr-un duh smerit care a recunoscut că tot ce este şi face, era un dar de la Domnul.

Dar priviţi ce s-a întâmplat cu descendenţii lui Cain. În Geneza 4 :17 citim că Enoh a fost fiul lui Cain, care a zidit o cetate. Cain a dat acestei cetăţi numele fiului său. Era acelaşi duh ca “Eu am creat” şi se manifesta din nou. Cain a vrut ca toţi să ştie că el a construit cetatea şi că i-a dat numele fiului său.

Când Set a avut un fiu oamenii L-au glorificat pe Domnul. Dar când Cain a avut un fiu, el l-a glorificat pe fiul său !

Acestea sunt cele două duhuri care operează în lume şi astăzi. Când îl slujim pe Domnul, îi determinăm pe oameni fie să-L glorifice pe Domnul, fie să ne glorifice pe noi! Atunci fie ne rugăm “Sfinţească-Se numele Tău” sau “Sfinţească-se numele meu”.

Priviţi la următoarele 2 întrebări şi vedeţi al cui nume te interesează mai mult – al tău sau al lui Dumnezeu ?

1. Care va fi reacţia ta dacă auzi că cineva răspândeşte o vorbă falsă, defăimătoare despre tine sau copiii tăi ?

2. Care a fost reacţia ta când ai auzit că un lider creştin a căzut în păcat sau a administrat greşit banii, dezonorând Numele Domnului?

Dacă răspunzi la aceste întrebări cu sinceritate, descoperi cât de mult îţi pasă de numele tău şi cât de puţin de Numele Domnului!

Numele Domnului este dezonorat în India în zilele noastre de mulţi predicatori care administrează incorect banii Domnului. Multe rapoarte false sunt scrise despre lucrarea Domnului din India – şi mulţi predicatori fac bani în Numele lui Isus. Schimbătorii de bani au revenit în Templu şi nu este nimeni care să-i alunge. Sunt sigur că ştiţi aceasta. Toate acestea au adus dezonoare Numelui lui Isus printre necreştinii din ţară. Dar de câte ori ţi-a păsat de lucrul acesta şi ai plâns în rugăciune spunând: “Doamne, Numele Tău este dezonorat în India. Fă ceva, Doamne. Glorifică-Ţi Numele în ţara mea”.

Dacă cineva ar fi răspândit o veste falsă despre familia ta, ai fi avut măcar 10% o reacţie rea ? Poţi vedea cât de mult te iubeşti pe tine şi numele tău. În ciuda emoţiilor pe care le avem când cântăm imnuri Domnului, vom descoperi că, în realitate, ne iubim mai mult pe noi şi familiile noastre.

Credincioşii care sunt utili Domnului în India nu sunt cei care merg la biserică sau predică, ci cei care se roagă din adâncul inimii: “Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău în India”.

Să nu ne mai înşelăm singuri crezând că suntem spirituali când nu suntem. Cum putem fi spirituali dacă ne interesează mai mult numele nostru sau al copiilor noştri decât al Domnului?

Pe Cain l-a interesat mai mult numele fiului său. Atitudinea lui a fost : “Uit Numele Domnului. Numele fiului meu Enoh trebuie să fie onorat. Aşadar, voi construi o cetate după numele lui”.

Atitudinea lui Set a fost diferită. El a spus : “Am un fiu pe nume Enos. Numele lui nu este important. Să facem în aşa fel încât oamenii să cheme Numele Domnului”.

Acestea sunt două duhuri diferite şi, asemenea unor izvoare, au izvorât de la începutul rasei umane şi curg mereu – chiar şi în creştinism. Mulţi lideri creştini în zilele noastre au construit organizaţii religioase şi apoi au cedat conducerea fiilor lor – asemenea unor regi care predau regatul fiilor lor. Regele Saul a vrut să dea împărăţia fiului său, Ionatan. Dar aceasta nu a fost voia Domnului.

Este posibil să spui “Tatăl nostru, sfinţească-Se Numele Tău …” asemenea unui papagal sau ca un casetofon. Dar Dumnezeu ascultă doar rugăciunile care vin din inima oamenilor care recunosc cu umilinţă că tot ce au le-a fost acordat de Dumnezeu.

Fiecare dintre noi am putea fi ca cerşetorii, ca nebunii sau ca beţivii care cutreieră pe străzi. Este numai harul lui Dumnezeu că ne-a salvat de o astfel de soartă. Aşadar nu trebuie să-i dispreţuim niciodată pe aceşti oameni.

Nu dispreţui un părinte al cărui copil a plecat. Şi copiii tăi ar fi putut pleca. A fost numai harul lui Dumnezeu care ţi-a salvat copilul de această soartă. Acesta a fost darul pe care ţi l-a acordat Dumnezeu. Nu ai realizat singur acest lucru. Numai Dumnezeu a făcut ca fiul sau fiica ta să crească într-un mod duhovnicesc, nu tu. Fii alături de tatăl şi mama care suferă, nu căuta greşeli.

“Fiecare dar bun şi desăvârşit vine de sus, de la Tatăl” (Iacov 1 :18). Să nu uităm aceasta niciodată. Nu avem nimic bun în noi care să nu vină de la Dumnezeu. Fiecare lucru “bun şi desăvârşit” ne-a fost oferit gratuit de Dumnezeu. Dacă recunoaştem aceasta, vom descoperi că şi părtăşia noastră cu ceilalţi credincioşi va creşte şi astfel vom putea zidi trupul lui Hristos.

Cei care simt că “au înfăptuit ceva” nu vor putea avea părtăşie cu ceilalţi nici peste 100 de ani.

Câtă părtăşie avem cu ceilalţi din biserică ? Nu mă refer la părtăşia pe care o avem când bârfim ! Mă refer la părtăşia în Hristos ! Când două persoane sunt puternice prin sine atunci nu vor putea avea părtăşie. Dar dacă au o atitudine de genul “Nu pot face nimic; Am primit totul de la Dumnezeu; Nu mă pot lăuda cu nimic;”, atunci pot avea părtăşie.

Aş vrea să vă spun mărturia mea. Când am început să ne întâlnim împreună în biserică, am avut probleme cu oamenii care nu erau punctuali. Mă deranja dacă oamenii nu veneau la timp la biserică sau la diferite întâlniri. A durat până am înţeles că punctualitatea nu era ceva ce am dobândit sau am realizat eu, ci era ceva ce am primit. Punctualitatea mi-a fost introdusă în sistem în timpul celor 11 ani pe care i-am petrecut în armată. Am fost punctual nu deoarece eram superior celorlalţi credincioşi, ci pentru că am fost în armată. Nu eram mai bun ca ei. Această situaţie m-a transformat. Mi-a fost mai uşor să-i accept pe oameni aşa cum sunt. Apoi am putut avea părtăşie cu ei şi astfel am zidit trupul lui Hristos.

Doi oameni care se încred în sine nu pot avea părtăşie unul cu altul. Dar doi “nevoiaşi” pot avea părtăşie unul cu altul deoarece ei sunt conştienţi că nu pot crea nimic. Ei primesc doar ce le oferă Dumnezeu.

Gândiţi-vă la un fapt simplu cum ar fi spălatul pe dinţi. În jungla din insula Andaman sunt barbari care nu s-au spălat niciodată pe dinţi. Probabil le miroase gura, în timp ce a noastră nu. Dar nu suntem superiori. Noi am fost învăţaţi de părinţi să ne spălăm pe dinţi. Dar ei nu. Aceasta este singura diferenţă. Dinţii lor probabil sunt mai puternici ca ai noştri, pentru că ei mestecă fibre puternice şi nu mănâncă dulciuri ca noi. Probabil ei nu ai carii la dinţi şi nu trebuie să meargă la dentist niciodată, aşa ca noi!

Să nu ne gândim niciodată că suntem superiori altora.

În Geneza 11 citim despre modul în care s-a răspândit duhul lui Cain pe pământ. Întregul pământ folosea aceiaşi limbă în vremea aceea. Din punct de vedere literal este adevărat, dar spus în alt mod, toţi foloseau limbajul “Eu am creat”. Ei îşi spuneau unul altuia: “Haidem! Să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume” (Gen. 11:4). Aşa cum Cain a dat cetăţii numele fiului său, tot astfel aceşti oameni au dorit să construiască o cetate şi să-şi facă un nume! Nu era nici un descendent al lui Cain acolo. Toţi au fost măturaţi de potop. Aceştia erau descendenţii oamenilor duhovniceşti precum Set şi Noe. Dar duhul lui Cain era încă în ei! Atunci Dumnezeu le-a încurcat limba şi i-a împrăştiat pe întregul pământ.

La sfârşitul capitolului 11 din Geneza vedem că Dumnezeu a făcut un nou început cu un alt om – Avram – pe care l-a chemat din oraşul Ur.

Această situaţie s-a repetat mereu în creştinism. Deseori, Dumnezeu a ridicat oameni duhovniceşti care au fost prooroci pentru generaţia lor şi care au adunat oameni dornici să fie o mărturie pentru Numele Domnului în diferite locuri. Dar după ce aceşti oameni duhovniceşti au murit, urmaşii lor din a doua generaţie au dezvoltat duhul lui Cain şi au devenit mândri, aroganţi şi au pierdut duhul fondatorilor grupului iniţial. Atunci Dumnezeu trebuie să reînceapă din nou cu un alt om.

Nu am văzut toate bisericile din lume, dar am văzut o parte din ele în multe continente şi vă pot spune un singur lucru: niciodată nu am văzut o biserică unde să fie toţi spirituali. Nu am văzut nici măcar o biserică unde 50% dintre membrii să fie spirituali. Nu există nicăieri o biserică spirituală. Sunt doar oameni spirituali. Şi câteodată poţi întâlni un om spiritual într-o biserică nespirituală. Spiritualitatea este un lucru individual. Nu devii spiritual dacă faci parte dintr-o biserică bună. Nu sfinţim Numele Domnului în mod automat doar pentru simplul fapt că facem parte dintr-o biserică bună. Pericolul pentru mulţi dintre cei care fac parte dintr-o biserică bună este că trăiesc pentru reputaţia bisericii, dar totuşi sunt carnali!

Când satan i-a spus lui Dumnezeu (în Iov 1) că a cutreierat toată lumea, a fost întrebat dacă l-a observat pe Iov. Domnul l-a studiat pe Iov mai mulţi ani. Dar şi satan a făcut acelaşi lucru.

Dumnezeu se uită la credincioşii sinceri din întreaga lume şi la închinătorii care caută gloria lui Dumnezeu în toate lucrurile (Ioan 4:23). Dar găseşte foarte puţini ca Iov.

Satan de asemenea se uită după cei care vor să fie co-lucrători cu el în lucrarea de acuzare a fraţilor (Apoc. 12:10). Şi găseşte foarte mulţi, ca soţia lui Iov şi cei trei prieteni predicatori!

În 2 Cronici 16:9 citim că Domnul caută să sprijinească (în întreaga lume) pe cei “a căror inimă este îndreptată în totalitate spre El (este a Lui în întregime)”. Cuvântul “în totalitate” înseamnă în mod complet. Un pahar cu apă umplut până sus este un pahar complet sau plin ochi. Dacă ar fi fost numai 99% plin nu ar fi fost perfect sau complet. Cineva care primeşte punctaj de 100% la un examen, a obţinut nota maximă.

Domnul nu se uită după oameni inteligenţi. El se uită după cei care au toată inima predată Lui, care-L iubesc din toată inima şi care spun : “Doamne, tot ce am este al Tău. Nu mă interesează nimic de pe pământ mai mult decât Tine. Lucrez doar ca să-mi câştig existenţa. Construiesc o casă doar ca să pot locui. Cumpăr lucruri doar ca să-mi întreţin familia. Dar inima mea nu este lipită de aceste lucruri. Inima mea este a Ta, Dumnezeule.” Aceştia sunt cei pe care Domnul îi sprijină pe întregul pământ.

Domnul caută astfel de oameni în mijlocul nostru. El nu se uită după cei care vin în mod regulat la întâlniri. Nu se uită după cei care au responsabilităţi casnice în biserică precum măturatul sau curăţarea toaletelor. Toate acestea sunt bune. Dar poţi face toate acestea şi inima ta să nu fie în totalitate a Domnului. El poate avea doar un loc din inima ta. Poate banii sunt dumnezeul tău sau copiii tăi. Dumnezeu se uită după cei a căror inimă Îi aparţine în întregime.

Ce impresie vrei să faci oamenilor cu care te întâlneşti? Că ai un Dumnezeu mare sau că eşti un creştin mare ? Credincioşii care atrag atenţia asupra lor nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu deoarece Isus a spus că doar cei care se smeresc ca nişte copilaşi pot intra în Împărăţie. Ce înseamnă să te smereşti ca un copilaş ? Ce realizează un bebeluş în leagăn ? Nimic. Să fii ca un copilaş înseamnă să recunoşti cu smerenie că nu ai realizat nimic. Totul este rezultatul harului lui Dumnezeu.

Observăm 3 lucruri pe care le-au făcut Cain şi descendenţii lui când au plecat din prezenţa Domnului.

În primul rând au construit o cetate (Gen. 4 :17). Voia perfectă a lui Dumnezeu pentru om a fost să locuiască în grădina Eden, înconjurat de natură, nu de clădiri. Toţi vedem cât de rea este viaţa într-un oraş. A început cu Cain, când a plecat din prezenţa Domnului. Toţi vedem cum viaţa din oraş îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu.

Nevoia unei slujbe i-a condus pe mulţi să locuiască în oraşe precum Bangalore. Trebuie să ne creştem copiii în atmosfera nocivă a acestor oraşe. Dar aceasta nu este ideal. A devenit un rău necesar! Nu spun că nu putem avea o viaţă duhovnicească în oraş. Dar este o luptă mai mare pentru tineri aici decît în celelalte oraşe mai mici din India.

O să vă ofer 2 exemple pentru a vă dovedi că viaţa în oraş are tendinţa de a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. În primul rând, credincioşii de la sate citesc Biblia cu regularitate faţă de cei de la oraş. La oraş, credincioşii se plâng că viaţa este aglomerată şi că nu au timp să citească Cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând, credincioşii de la sate au mai mult timp pentru părtăşie decât cei de la oraş. Viaţa la oraş îi îndepărtează pe credincioşi de părtăşia cu Domnul şi unul cu altul.

Credincioşii de la oraş petrec mai mult timp la televizor decât în studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Copiii lor cunosc mai multe despre vedetele de cinema decât despre misionari. De ce ? Pentru că s-au îndepărtat de prezenţa Domnului. Trebuie să ne trezim până nu ne pierdem copiii în detrimentul atracţiilor vieţii de la oraş.

Abuzăm de libertatea în Hristos pentru a ne hrăni poftele cărnii ? Dumnezeu i-a dat lui Adam libertate. Dar când Adam a abuzat de ea pentru a-şi satisface propriile dorinţe, a trebuit să înfrunte consecinţele.

Sunt milioane de oameni în oraşele din India care trebuie aduşi la Domnul. El are nevoie de martori în aceste oraşe. Dar sper că nu ne vom îndrăgosti de viaţa de la oraş, deoarece acesta este duhul lui Cain. Dumnezeu ne-a făcut lumini în aceste oraşe şi trebuie să ne asigurăm că întunericul şi stilul de viaţă de la oraş nu intră în noi. Dumnezeu a pus un foc în noi din Duhul Sfânt şi nu trebuie să lăsăm ca stilul de viaţă din oraş să-l stingă.

Un al doilea lcuru pe care l-au făcut descendenţii lui Cain a fost dezvoltarea instrumentelor muzicale (Gen. 4 :21). Iubal a fost tatăl tuturor muzicienilor. Amintiţi-vă că primele instrumente muzicale nu au fost dezvoltate de Abel sau de copiii lui Set, ci de fiii lui Cain. Nu spun că instrumentele muzicale sunt rele. Ele pot fi folosite să lauzi pe Domnul. Dar nu uitaţi că prima persoană menţionată în Biblie şi care a folosit instrumente muzicale, s-a îndepărtat de prezenţa Domnului. Astăzi, putem vedea cum muzica îndepărtează oamenii de Dumnezeu direct în braţele lui satan. Putem vedea că muzica rock îşi are originile în rândul descendenţilor lui Cain.

Sunt sigur că Iubal şi membrii familiei lui se distrau când cântau la harpă, la liră şi la celelalte instrumente până noaptea tărziu. Ei nu cântau spre gloria Domnului. Ei se îndepărtaseră de prezenţa Lui. Muzica lor îl glorifica pe diavolul.

Este uşor ca muzica să devină un dumnezeu pentru noi chiar şi în biserică. Pianul şi tobele pot deveni dumnezeul nostru. Este uşor ca la timpul de laudă şi închinare să fii prins mai mult de ritmul muzicii decât de Domnul. Numai un om spiritual poate conduce oamenii în închinare prin muzică. Numai un om spiritual poate cânta la pian sau tobe într-un mod prin care să atragă oamenii la Isus, nu la sine. Acelaşi lucru e valabil şi cu predicarea. Numai un predicator spiritual poate vorbi astfel încât să atragă pe oameni la Domnul nu la sine. Un predicator care atrage pe oameni la sine merge pe calea lui Cain.

Muzica şi corul pot ajuta oamenii să mediteze la Scriptură în fiecare zi.

Când m-am născut din nou, chiar dacă citeam Biblia în fiecare zi, nu eram interesat în a o studia. Citeam Scriptura pentru a-mi uşura conştiinţa. Într-o zi, pe când treceam prin faţa unui magazin cu instrumente muzicale, în 1961, am văzut un acordeon în vitrină. În vremea aceea, importul de instrumente muzicale a fost interzis în India. Ştiam că acel acordeon probabil era singurul disponibil în India. Eram dornic să-l cumpăr deoarece vroiam să învăţ să-l folosesc. Dar nu ştiam care era voia lui Dumnezeu în privinţa aceasta. Aşa că i-am cerut Domnului un semn. M-am gândit la un preţ pentru acordeon şi m-am rugat astfel: “Doamne, dacă preţul nu este mai mare decât cel la care m-am gândit eu, atunci trebuie să-l cumpăr. Altfel nu-l voi cumpăra.” Am intrat în magazin şi am întrebat cât costă. Era puţin mai scump decât mă gândisem eu. Aveam bani suficienţi la mine şi tentaţia era mare – vroiam să folosesc acordeonul pentru lucrarea Domnului! De asemenea ştiam că dacă nu-l cumpăr imediat, altcineva l-ar fi luat. M-am decis să mă ţin de cuvânt înaintea Domnului şi nu l-am cumpărat.

Când facem o promisiune Domnului, trebuie să ne ţinem de ea, pentru că Lui nu-i plac oamenii neînţelepţi. Este mai bine să nu faci nici o promisiune, decât să spui ceva şi să nu faci (Ecl. 5 :4-5).

Acea hotărâre neînsemnată a fost una dintre cele mai importante din viaţa mea – pentru că mi-a schimbat direcţia în viaţă. Dacă aş fi cumpărat acordeonul, nu aş mai fi predicat Cuvântul Domnului astăzi. Nu aş fi primit de la Domnul slujirea aceasta. Să vă explic de ce. Pe vremea aceea lucram în marina indiană. La câteva zile după acest incident, am întâlnit un coleg căruia i-m vorbit despre Hristos. El făcea parte dintr-un cult care nu credea că Isus a murit pe cruce, ci că a fost leşinat şi în momentul în care L-au pus în mormânt, datorită aerului rece S-a trezit. Din punctul lui de vedere, nu a existat înviere deoarece Isus nu a murit niciodată ! Acest ofiţer mi-a pus o întrebare : Iona a fost viu sau mort în burta peştelui ? Eu i-a răspuns că a fost viu. Atunci el mi-a spus : aşa cum Iona a fost viu în burta peştelui, tot astfel Fiul Omului va fi în adâncul pământului. Aşadar Isus a fost viu sau mort în adâncul pământului? Am fost complet şocat de această logică. Nu aveam nici un răspuns.

M-am întors în camera mea ruşinat de mine însumi. Am îngenuncheat şi i-am spus Domnului: “Nu vreau să mai fiu niciodată în această situaţie. De azi înainte, voi studia Cuvântul Tău. Dacă vreodată cineva îmi va pune o întrebare care nu are o lămurire în Scriptură, voi căuta răspunsul.” Acel ofiţer necreştin m-a determinat să studiez Scriptura!

Acum ştiu răspunsul la întrebarea ofiţerului. Adâncul pământului nu era mormântul lui Iosif din Arimateea în care a fost trupul lui Isus timp de 3 zile şi 3 nopţi. Adâncimea pământului, unde este localizat paradisul, este locul unde a mers Isus cu tâlharul în ziua crucificării. Isus a fost viu în duh timp de 3 zile şi 3 nopţi aşa cum Iona a fost viu în burta peştelui.

Gândiţi-vă la un aspect: nu m-aş fi dedicat niciodată studierii Scripturii dacă aş fi cumpărat acordeonul, deoarece ar fi fost cea mai mare ispită pentru mine. Aş fi petrecut ore în şir pentru a mă perfecţiona şi nu aş fi avut timp pentru studiul Scripturii. Atunci Dumnezeu nu m-ar fi chemat în slujire şi mi-aş fi irosit zilele ca ofiţer în marină. Astfel nu aş fi zidit trupul lui Hristos şi nu L-aş fi slujit. Dumnezeu ştia aceasta şi din această cauză nu a vrut să cumpăr acordeonul. O uşă mare este prinsă în balamale mici şi calea pe care mergem de multe ori depinde de deciziile mici pe care le luăm în viaţă.

Acea decizie de a-mi ţine promisiunea înaintea Domnului mi-a schimbat întreaga viaţă. Nu am pierdut nimic dacă nu am cumpărat acordeonul. După 6 ani, când am plecat din marină, mi-am cumpărat un acordeon. Dar atunci eram devotat studierii Scripturii şi acordeonul nu mai putea deveni dumnezeul meu. Era sclavul meu. Şi din această cauză nu pot să cânt bine nici după 33 de ani – pentru că nu i-am permis să devină dumnezeul meu! Imaginaţi-vă cât de mult mă bucur că Domnul m-a ajutat să aleg Scriptura în detrimentul unui instrument muzical.

Al treilea lucru pe care l-au făcut descendenţii lui Cain a fost industrializarea. Tubal-Cain a fost primul care a făurit obiecte din fier şi bronz (Gen. 4:22). Fiii lui Cain au dezvoltat industria şi au început afaceri care i-au îmbogăţit. Au prosperat, chiar dacă au plecat din prezenţa Domnului. Vedem acelaşi lucru şi astăzi. Naţiunile industrializate din lume sunt cele mai bogate dar şi cele mai imorale şi departe de Dumnezeu. Odată, naţiunile vestice obişnuiau să vorbească despre naţiunile din Africa şi Asia ca fiind păgâne. Astăzi, majoritatea naţiunilor păgâne din lume sunt în Europa şi America. Industrializarea şi bogăţia i-au îndepărtat de prezenţa lui Dumnezeu

Scopul lui satan este să îndepărteze oamenii de prezenţa Domnului – fie prin viaţa la oraş, muzică sau industrializare. Nu mă înţelegeţi greşit. Nu spun că trebuie să părăsim oraşele şi să locuim la sate. Nu spun nici să trebuie să renunţăm la muzică sau la lucrul în fabrici. Spun doar că trebuie să ne gândim că aceste lucruri au tendinţa de a ne îndepărta de prezenţa Domnului. Aşadar trebuie să avem grijă. Putem folosi toate lucrurile. Dar inimile noastre trebuie să fie detaşate de ele. Dacă îţi lipeşti inima de aceste lucruri, ele te vor îndepărta de prezenţa Domnului. Poţi sta la oraş sau la sat, dar asigură-te că inima ta este în întregime a Domnului şi nu te închini altcuiva. Nu lăsa ca altceva să ia locul lui Dumnezeu.

Observaţi modul în care a trăit Isus pe pământ. Ştim că El este cel mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar Isus a spus că cine vrea să fie cel mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se smerească asemenea unui copilaş. Putem înţelege că Isus S-a smerit ca un copilaş de-a lungul vieţii Sale pe pământ.

Citiţi cuvintele din Ioan 5:19: “Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând”. Vedem cum copiii mici îşi imită taţii. Isus S-a umilit atât de mult încât a făcut astfel. El a făcut doar ce vedea că face Tatăl. Nu a acţionat niciodată din proprie iniţiativă. Nu era nici un pic din duhul lui Cain în El. În Ioan 5 :30 a spus : “Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi”.

Dar noi ? Facem lucrurile din proprie iniţiativă ? Isus a ales să nu ia iniţiativa, ci să caute mai întâi voia Tatălui. El nu a căutat niciodată să facă voia Sa. El a dorit să-Şi petreacă zilele pe pământ în ascultare de voia Tatălui.

În Ioan 10 :17-18 Isus a spus : “Tatăl Meu mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi  s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau de la Mine. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl”. El şi-a dat viaţa din proprie iniţiativă pentru că Tatăl Îi poruncise aceasta. Isus a renunţat la drepturile şi la viaţa Sa, deoarece Tatăl dorea aceasta. Astfel vrea Dumnezeu să trăim.

În Ioan 12 :49 şi 14 :10 Isus a spus : “Căci Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis mi-a poruncit ce trebuie să spun”. Vă daţi seama ce supunere totală faţă de voia Tatălui reiese din această afirmaţie ? Isus a renunţat la dreptul de a avea o părere personală.

Vreau să observaţi diferenţa dintre Isus şi Eva ce reiese din aceste afimaţii.

Atitudinea Evei când s-a născut Cain a fost “Eu am creat această fiinţă. Pot face ceva.” În schimb atitudinea lui Isus a fost “Nu pot face nimic singur. Numai Tatăl Îmi spune ce să fac     şi-mi dă abilitatea de a înfăptui.” Aceasta este smerirea inimii pe care trebuie s-o învăţăm de la El (Matei 11 :29).

Doreşti ca toate cuvintele tale să exprime gândurile şi opiniile lui Dumnezeu? Aceasta a fost rugăciunea psalmistului : “Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu” (Psalm 19 :14). Dacă tânjim după aceasta, de fiecare dată când vorbim vom fi o binecuvântare pentru ceilalţi, aşa cum a fost Isus.

În Ţefania 3 :9-17 vedem câteva versete minunate care ne vorbesc despre modul în care Dumnezeu îşi zideşte biserica în zilele din urmă. Ni se spune despre faptul că creştinii vor avea buze curate şi-L vor sluji pe Domnul umăr lângă umăr (în unitate). Dar mai întâi, Dumnezeu trebuie să îi îndepărteze pe cei mândri – din cauza inteligenţei lor, a frumuseţii, a eficacităţii, a bogăţiilor, a cunoştinţelor biblice, a darurilor spirituale şi nu numai. Aceşti oameni pot veni la întâlnirile bisericii, dar nu vor zidi împreună cu ceilalţi trupul lui Hristos.

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, a adunat mult noroi şi astfel i-a dat un trup. Când trupul a fost complet şi Dumnezeu a suflat viaţă în el, mai era încă surplus de noroi. Dar Adam s-a îndepărtat, lăsând totul în urmă.Astăzi noi suntem noroiul cu care Dumnezeu zideşte trupul lui Hristos. Dacă ne predăm Lui şi-I oferim toată gloria, putem face parte din trup. Dacă nu, vom fi ca noroiul rămas în urmă, când va reveni Isus. Trupul va merge şi noi vom rămâne. Dumnezeu îndepărtează bucăţi întărite care nu se înmoaie uşor – mândrie şi trufie.

Mai departe în versetele 12-13 Dumnezeu spune: “Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic care se va încrede în Numele Domnului. Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura”.

Aceasta este o imagine a modului în care se zideşte trupul lui Hristos în zilele noastre. Cei smeriţi se adună în diferite locuri şi se curăţesc de faptele rele, minciună şi înşelătorii. Astfel intră în odihnă şi funcţionează împreună ca trup al lui Hristos – fără gelozie sau competiţii.

Şi acum Domnul spune: “Strigă de bucurie fiica Sionului! Strigă de veselie Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta fiica Ierusalimului! Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire! Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine”.

Aleluia!

Slavă Domnului pentru că în harul Său ne-a arătat cum vrea să trăim pe pământ. Domnul să ne ajute să trăim smeriţi.

Amin!