Viaţa noului legământ şi Biserica noului legământ – Zac Poonen

 

O profeţie frumoasă despre viaţa noului legământ se află în Ezechiel 36:25-37. Este o descriere a vieţii creştine, aşa cum intenţionează Dumnezeu să fie. El ne promite mai întâi să ne curăţească complet, îndepărtând toţi idolii din inima noastră şi apoi să ne scoată inima de piatră, înlocuind-o cu una de carne, să pună în noi Duhul lui Sfânt, să ne facă să mergem pe căile Lui şi să ne motiveze să ascultăm de poruncile Lui, şi astfel să ne salveze de toată necurăţia noastră (Ezechiel 36:25-29). Însă, toate acestea se pot întâmpla numai atunci când Îl rugăm pe Dumnezeu şi Îi cerem să facă toate acestea pentru noi (Ezechiel 36:37). Dacă nu cerem această viaţă, nu o vom obţine. Şi pe măsură ce intrăm în această viaţă glorioasă „ne va fi silă de noi înşine” (Ezechiel 36:31), când ne vom gândi la viaţa noastră din trecut. Acesta este unul din semnele primordiale ale unui om umplut de Duhul şi anume că se urăşte pe sine pentru tot păcatul pe care îl vede în carnea sa şi ţipă, spunând: „O nenorocitul de mine… sunt cel dintâi păcătos” (Romani 7:24; 1 Timotei 1:15). Un om umplut de Duhul nu vede niciun păcat în alţii înainte de a vedea acelaşi păcat în propria lui carne şi de a se detesta pe el însuşi pentru acel păcat. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât devenim mai conştienţi de propria noastră păcătoşenie.

 

 

Dumnezeu l-a dus pe Ezechiel într-o vale plină de oase uscate şi mai întâi de toate i-a cerut să prorocească acelor oase (Ezechiel 37). Cuvântul lui Dumnezeu a ţâşnit şi oasele s-au apropiat unele de altele şi s-au acoperit de carne. Dar aveau nevoie de ceva mai mult decât de Cuvântul lui Dumnezeu – aveau nevoie totodată şi de puterea Duhului Sfânt, aşa cum vedem în Geneza 1. Observăm acolo că acţiunea comună a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt a fost cea care a adus viaţa din moarte. Despre acelaşi lucru este vorba aici şi chiar în zilele noastre. Când a venit Duhul Sfânt peste acele trupuri moarte, ele s-au ridicat şi au devenit imediat o armată puternică pentru Domnul. Aceasta este o imagine a ceea ce doreşte Dumnezeu să facă astăzi în biserică. Mulţi creştini sunt la început exact ca acele oase uscate, rigizi şi morţi, în ciuda corectitudinii doctrinelor lor. Pe măsură ce răspund Cuvântului lui Dumnezeu, încep să se adune împreună ca şi creştini (osul se apropie de os) şi să trăiască vieţi decente. E o frumuseţe anume şi atunci când carnea acoperă oasele. Dar mai este un lucru de care au nevoie aceşti creştini, dacă e să fie o armată puternică pentru Dumnezeu. Au nevoie să fie învestiţi cu puterea supranaturală a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

 

Tot o ilustrare a vieţii şi bisericii noului legământ mai întâlnim în Ezechiel 40-48. De data aceasta este descrisă pictural drept un templu. Trupul nostru este templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19) şi biserica este de asemenea templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16). În Ezechiel 43, citim despre slava lui Dumnezeu care părăsise templul şi se întorcea în noul templu – biserica noului legământ care a fost instituită începând cu ziua de Rusalii. Domnul numeşte biserica „locul scaunului Meu de domnie” (Ezechiel 43:7). Legea pentru această biserică a noului legământ este descrisă astfel: „tot locul pe care-l va cuprinde ea este preasfânt” (Ezechiel 43:12). În templul vechiului legământ, numai o mică încăpere din capătul de la apus era numit „Prea Sfânt” – acolo unde locuia Dumnezeu. Dar în biserica noului legământ, întreaga biserică (templu) este locul Prea Sfânt. Pentru ca astăzi să zidim biserica drept templul lui Dumnezeu, trebuie să respectăm această singură lege fundamentală – sfinţenia absolută a fiecărui membru din ea. Păcatul nu trebuie tolerat în nicio formă, în nimeni.

 

Domnul vorbeşte despre 2 tipuri de slujiri în templul Lui – simbolizate în Ezechiel 44:9-19 prin fiii lui Ţadoc şi leviţii. Fiii lui Ţadoc simbolizează ucenicii dăruiţi total lui Hristos, cărora li se permite „să-I slujească”. Leviţii simbolizează compromişii, cărora li se permite să slujească doar oamenilor. E o diferenţă uriaşă între aceste două tipuri de slujiri. Niciodată Isus nu i-a slujit în primul rând pe oameni. Toată lucrarea Lui era făcută doar pentru Tatăl, chiar şi atunci când le slujea oamenilor – şi acesta este modul în care şi noi trebuie să-I slujim lui Dumnezeu. Atunci când începem să slujim oamenilor, pătrund şi ispitele de a ne compromite şi de a face pe plac celorlalţi. Dintr-un templu atât de sfânt (biserica umplută de Duhul sau individul umplut de Duhul) un pârâu de apă începe să curgă afară, care devine un râu şi în final devine multe râuri (Ezechiel 47). Acesta este pasajul pe care Isus l-a citat în Ioan 7:37-39, unde a vorbit despre „râuri de apă vie curgând” dintr-un om care este plin cu Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce a izvorât în ziua Rusaliilor şi curge de atunci prin bărbaţii şi femeile lui Dumnezeu. Această viaţă începe ca un mic pârâiaş înainte să devină un râu mare şi multe râuri.

 

Domnul i-a dat lui Ezechiel să guste puţin din ceea ce înseamnă să trăieşti o viaţă umplută de Duhul, în Ezechiel 47:1-12. El l-a condus pe Ezechiel pas cu pas în acest râu. După ce-au mers prin el cam 500 de metri, apa îi ajungea lui Ezechiel la glezne. După alţi 500 de metri, apa îi venea la genunchi. După alţi 500 metri apa îi ajungea la brâu. Şi după încă 500 de metri era atât de adâncă încât Ezechiel a trebuit să-şi desprindă picioarele de pe pământ şi să se lase purtat de curentul râului. Putem merge înainte în umblarea noastră cu Dumnezeu în mod continuu, aşa cum a făcut Ezechiel. Sau ne putem opri la un moment dat. Dumnezeu nu ne va sili niciodată să mergem mai departe, dacă noi nu dorim. Când Elisei l-a urmărit pe Ilie (2 Împăraţi 2), acesta l-a testat continuu pe Elisei ca să vadă dacă era înfometat de mai mult sau mulţumit cu ceea ce deja avea. Pentru că Elisei nu s-a mulţumit până când n-a obţinut cel mai mult de la Dumnezeu, a primit o porţie dublă din ungere peste viaţa lui. Îl vedem de asemenea pe Ezechiel fiind testat aici într-un mod similar. El de asemenea a dorit să intre în râu din ce în ce mai mult, până când „apa era atât de adâncă încât a trebuit să înoate”. Poţi experimenta o măsură a lucrărilor Duhului Sfânt în viaţa ta şi totuşi să te opreşti la un anume punct mai jos, care înseamnă mai puţin decât maximul lui Dumnezeu. Observaţi totodată şi următorul aspect: Când apa îi ajunsese lui Ezechiel la glezne, la genunchi sau chiar la şolduri, picioarele lui erau încă pe pământ. Dar numai când picioarele noastre nu mai sunt pe pământ ştim că suntem cu adevărat plini cu Duhul. În acel punct, suntem „desprinşi de pământ şi de interesele pământeşti şi de ataşamentul faţă de lucrurile materiale” şi începem să fim „conduşi de Duhul, potrivit voii lui Dumnezeu, iar nu după voia noastră”. Ultimul verset al cărţii (Ezechiel 48:35) menţionează numele acestei biserici a noului legământ drept: „Domnul este acolo” – Iehova Şama. Aceasta este biserica pe care tu şi eu suntem chemaţi s-o zidim – unde oamenii recunosc că Domnul este acolo în mijlocul nostru şi în toată slava Lui. Dar pentru a o zidi, Domnul are nevoie de oameni ca Ezechiel care Îl vor asculta întru totul.