2010-12-07

Zac Poonen-Un sens corect al valorilor

Un sens corect al valorilor – Zac Poonen

 

Un orb aruncă un cec de o sută de lei şi se agaţă de o bucăţică de hârtie lucioasă, fără valoare, considerând-o pe cea din urmă mai de dorit, pentru că este mai alunecoasă la atingere. Fiind orb, lui îi lipseşte un sens corect al valorilor. Asemeni lui, copilul de doi ani preferă de asemenea o jucărie ieftină, în locul unui cec de bani. Şi el este ignorant în ce priveşte valorile reale, pentru că este imatur.

 

Totuşi, astăzi mulţimi de oameni inteligenţi, bărbaţi şi femei din întreaga lume, fac exact acelaşi lucru. Şi fac aceasta fără ca măcar să-şi dea seama! Ai tu un sens corect al valorilor? O idee greşită despre valorile adevărate ne poate conduce pe oricare din noi la o viaţă irosită; şi cea mai mare tragedie din lumea de astăzi o constituie vieţile omeneşti irosite. Nu doar că această risipă ar fi specifică celor necredincioşi, ci ea se întâlneşte la fel de bine şi printre credincioşi.

 

 

Omul se naşte orb din punct de vedere spiritual. De aceea este incapabil să evalueze valorile lucrurilor timpului acestuia, comparativ cu cele ale lucrurilor din veşnicie. Drept urmare, el îşi petrece timpul şi energiile căutând bogăţia, onoarea şi plăcerile pe care i le poate da lumea. Nici nu realizează el că „lucrurile (toate) care se văd, sunt trecătoare, pe când (numai) cele ce nu se văd, sunt veşnice” (2 Corinteni 4:18). Isus a sfidat sensul greşit al valorilor deţinut tocmai de oamenii religioşi ai zilelor Lui, când le-a spus acestora că unui om nu i-ar folosi cu nimic să câştige întreaga lume dacă, făcând astfel, şi-ar pierde sufletul. Dacă un om nu este în mod corect relaţionat cu Dumnezeu prin Isus Hristos atunci, în ziua când va sta înaintea Creatorului său, va descoperi că tot ceea ce a realizat şi obţinut pe pământ este totalmente fără valoare.

 

Există totodată mulţimi de creştini ale căror „păcate sunt toate iertate” şi care se află „pe calea către cer”, dar ale căror valori nu sunt mai puţin obscure. Spre surprinderea lor, în ziua judecăţii vor descoperi că, deşi sufletele poate că le-au fost salvate, ei şi-au irosit vieţile. Au stat ca spectatori pe margine, mulţumiţi cu mântuirea lor, cântând fericiţi în coruri, privindu-i pe alţii cum sunt folosiţi de Dumnezeu dar fără să-şi dea seama că El îi doreşte şi pe ei la fel de bine în ogor. Probabil se miră uneori de ce puterea, bucuria şi rodnicia care caracterizează viaţa altor creştini nu este şi partea lor. Poate că ei participă la multe adunări creştine ca să-şi dinamizeze viaţa spirituală, dar omul lor dinlăuntru rămâne întotdeuna slab şi bolnăvicios. Din când în când, se întâmplă să aibă ambiţii să atingă un nivel mai mare de trăire creştină, dar revin curând de unde au început – şi uneori chiar mai jos. Care este cauza acestui lucru? De obicei este una chiar simplă: nu şi-au stabilit corect priorităţile. Asemenea orbului şi copilaşului din ilustrările de mai sus, în ignoranţa lor ei au tot aruncat adevăratele bogăţii spirituale şi s-au agăţat de ceea ce este fără valoare. Astfel, au rămas faliţi din punct de vedere spiritual, în timp ce Dumnezeu intenţionase ca ei să fie bogaţi.

 

Isus a dorit întotdeauna să îndepărteze această orbire din ochii celor care veneau la El. I-a învăţat care erau cu adevărat priorităţile supreme ale vieţii. Martei i-a spus: „un singur lucru este folositor”. Unui tânăr bogat El i-a spus: „Un singur lucru îţi lipseşte”. Cu aceste cuvinte, El atrăgea atenţia asupra lucrului care ar trebui să ocupe primul loc în viaţa fiecăruia. Sau, tot aşa, în timpurile Vechiului Testament de data aceasta, doar despre David se spune că era „un om după inima lui Dumnezeu” – şi el îşi stabilise cu siguranţă priorităţile în mod corect! „Un lucru” a spus el „doresc”. Pavel, cel mai mare apostol al creştinismului, a reuşit de asemenea să pună pe primul loc lucrul corect. „Un singur lucru fac”, a strigat el; şi cu aceasta drept tema lui a trăit cea mai eficientă viaţă (din punctul de vedere al veşniciei) pe care a cunoscut-o această lume de la înălţarea la cer a lui Isus din Nazaret.

 

Atmosfera lumii de astăzi ne induce tuturor, fără excepţie, un sens pervertit al valorilor. Sub influenţa lui, noi tindem să ne stabilim priorităţi greşite în viaţă. Pentru că această influenţă este extrem de puternică. Lumea se scufundă în mocirla decăderii şi a stricăciunii morale mai rapid decât oricând înainte în istoria omenirii. Întunericul se adânceşte până când noaptea din jurul nostru este sumbră. În asemenea condiţii, Isus a dorit ca biserica Lui să fie sarea acestui pământ şi lumina acestei lumi. Dar sarea şi-a pierdut în mare măsură gustul, iar lumina strălucirea. Stricăciunea şi întunericul şi-au făcut cale în casa credinţei. Şi fiindcă aluatul fariseic al ipocriziei a pătruns aşa de adânc în biserică, ea nu este nici conştientă de acest lucru, dar nici dispusă să înfrunte condiţia ei adevărată. Numai aceia care au urechi ascuţite pot auzi Duhul lui Dumnezeu vorbind, chemând chiar şi astăzi la o re-evaluare a priorităţilor existente.

 

În acest întuneric grozav, singura lumină care ne este dată, ţie şi mie deopotrivă, se găseşte în Biblie. Haideţi atunci să ne întoarcem la ea şi să căutăm să descoperim pentru noi înşine care sunt cu adevărat aşteptările prioritare de la un creştin. Ceea ce citim acolo ne poate răni sau chiar ofensa la început, pentru că Biblia pătrunde dincolo de masca noastră. Dar haideţi să prindem curaj din observaţiile înţelepte ale unui slujitor al lui Dumnezeu din secolul al douăzecilea: „Cuvintele lui Isus rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit sau ofensat (cf. Matei 11:6). Dacă n-am fost niciodată răniţi de o afirmaţie a lui Isus, atunci este discutabil dacă L-am auzit vreodată cu adevărat vorbind. Isus Hristos n-are nicio delicateţe faţă de ceva ce poate distruge pe un om, făcându-l incapabil să-L slujească pe Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu ne aduce în minte un cuvânt al Domnului care răneşte, putem fi perfect siguri că există ceva ce El doreşte să rănească, chiar până la moarte” (Oswald Chambers în „Aşa vă trimit Eu”).

 

„Pentru că zici: „….nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti …orb, te sfătuiesc să cumperi de la Mine …alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” Apocalipsa 3:17-22).

 

„Destupă-mi urechile să pot auzi

Sunetele clare ale adevărului de Tine trimis;

Şi când foşnetul undei pe urechea mea va cădea,

Tot ce e fals va dispărea.

Liniştit Te aştept acum pe Tine,

Gata, Dumnezeul meu, voia Ta să o văd,

Deschide-mi ochii, luminează-mă,

Duh Divin.”