Răzbunarea aparţine lui Dumnezeu – Zac Poonen
În 2 Samuel 4:8 citim despre cei doi oameni care l-au ucis pe Iş-Boşet (fiul lui Saul) şi i-au adus capul înaintea lui David sperând că David îi va răsplati pentru aceasta. Însă David a fost aşa de mâniat pe ei încât a poruncit să fie ucişi imediat. David a crezut că răzbunarea aparţine lui Dumnezeu şi el nu se va răzbuna singur niciodată şi nu va îngădui nimănui să o facă.
Acesta este un principiu important pe care trebuie să ni-l reamintim tot timpul. Romani 12:19 este foarte clar cu privire la aceasta. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nostru în a face dreptate sau a se răzbuna. Ce ai face dacă cineva ar veni şi ar cădea la picioarele tale pentru a ţi se închina? Ai face ce a făcut Petru – l-ai ridica şi i-ai spune „Nu te închina mie, închinarea aparţine lui Dumnezeu.” La fel de mult cum închinarea aparţine lui Dumnezeu, răzbunarea este deasemenea a Lui. Când încercăm să ne răzbunăm pe cineva, aceasta nu este cu nimic diferit faţă de acceptarea închinarii. Nu avem mai mult drept să ne răzbunăm, decât avem să primim închinare. Orice fel de rău ne-ar fi făcut cineva, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă grijă de el, la timpul pregătit de El şi în felul Lui. Nu trebuie, nici măcar, să ne dorim ceva rău pentru acea persoană.
Când îi slujim Domnului, vom întâlni alţi credincioşi care ne vorbesc de rău sau încearcă să ne distrugă lucrarea. Am descoperit că nu putem sluji Domnului în mod eficient, fără a avea oameni care ne vorbesc de rău, care răspândesc lucruri neadevărate despre noi, acuzându-ne de expunerea unei doctrine false, etc. La acest moment vom fi ispitiţi să ne răzbunăm pe ei. Trebuie să rezistăm ferm acestei ispite. Lasă-i în mâinile lui Dumnezeu. Biblia ne spune că este un singur Judecător care are dreptul să distrugă (Iacov 4:12). Aşa că trebuie să le lăsăm soarta în mâinile acelui Judecător.
Dacă Dumnezeu te-a uns, nimeni nu va putea să îţi distrugă lucrarea, pentru că aceasta a venit din cer. Mulţi oameni i-au acuzat pe Isus şi pe Pavel ca fiind învăţători falşi. Isus a fost acuzat chiar de faptul că a scos demoni prin puterea prinţului demonilor. Însă Isus nu şi-a pierdut niciodată timpul răspunzându-le. Nici cei credincioşi nu erau abătuţi de la calea cea dreaptă de astfel de acuzaţii false. Doar ipocriţii s-au rătăcit.
Citim în Iacov 2:6 despre credincioşii bogaţi care asupreau credincioşii săraci în acele zile, târându-i personal prin tribunale. Este ceva de necrezut. Dar se întâmplă şi astăzi! Trebuie să fii bogat şi ticălos să tragi un alt credincios la tribunal. Este nemaipomenit cât de orbi pot fi credincioşii. Pavel zice în 1 Corinteni 6 că acelaşi lucru se întâmpla şi în Corint. Astfel de credincioşi nu au înţeles că există un singur Judecător care are dreptul să judece şi să se răzbune. Ei stau pe tronul lui Dumnezeu. Aşa că Pavel i-a avertizat că cei care fac astfel de lucruri nu vor intra niciodată în împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9 citit în contextul primelor 8 versete). Dacă cineva ţi-a făcut rău, nu a văzut Dumnezeu aceasta? Nu este El în stare să trateze cu acea persoană? Dacă crezi asta şi dacă crezi într-un Dumnezeu Atotputernic, atunci lasă-L pe Dumnezeu să trateze cu el.