Putere cu Dumnezeu şi putere cu oamenii – Zac Poonen

 

Este scris în Geneza 32:29 că „Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov acolo”. „A binecuvânta” este probabil cuvântul cel mai des folosit în rugăciunile creştinilor; dar puţini îi înţeleg sensul real.

 

Ce înseamnă „a binecuvânta”? Care a fost binecuvântarea primită de Iacov? În versetul 28 este descrisă astfel: „căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor”. Aceasta este binecuvântarea de care noi toţi avem nevoie şi pe care ar trebui să o căutăm tot timpul. Şi numai această binecuvântare poate face soarele să răsară peste viaţa noastră. Iată ce doreşte Dumnezeu să ofere poporului său şi nimic mai puţin.

 

La această binecuvântare s-a referit Isus când le-a cerut apostolilor să aştepte la Ierusalim făgăduinţa Tatălui. El a spus: „Ci voi veţi primi putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1:8) – putere cu Dumnezeu şi putere cu oamenii. Prin puterea Duhului, „Iacovii” vor fi transformaţi în „Israeli”. Este ceea ce a făcut soarele să răsară peste viaţa lui Petru şi peste viaţa celorlalţi ucenici, în ziua aceea, în camera de sus din Ierusalim.

 

 

Şi numai această putere ne poate asigura răspunsul la strâmbătatea vieţii sinelui nostru. Nu este o chestiune de reformare, de hotărâri bune, nici măcar de alegere proprie. Este o chestiune legată de Duhul Sfânt care ne posedă pe deplin, conducându-ne şi stăpânindu-ne viaţa.

 

Dar unde ne conduce Duhul Sfânt? Întotdeauna la Cruce. Doar atunci când suntem crucificaţi, Isus poate trăi în noi, în toată plinătatea Lui. Numai în momentul în care Isus a fost botezat, îngropat sub ape – acceptând în mod simbolic moartea Sa – Duhul Sfânt S-a pogorât peste El (Matei 3:16). Numai când a fost zdrobit, Iacov a putut fi binecuvântat. Numai după ce încrederea în sine a lui Moise a fost spulberată de-a lungul a 40 de ani de păstorit la oi, acesta a putut să elibereze Israelul. Stânca a trebuit să fie lovită, înainte să curgă apă proaspătă. Israeliţii au trebuit să treacă mai întâi prin râul Iordan (simbolizând moartea şi îngroparea), înainte să poată intra în Canaan (simbolizând viaţa în plinătatea Duhului). A fost nevoie ca armata lui Ghedeon să spargă ulcioarele pentru ca lumina din interior să fie vizibilă. Sticluţa de alabastru a trebuit să fie spartă, înainte ca mirosul mirului să umple casa. Înainte ca Petru să fie pregătit pentru Rusalii, lăudăroşenia şi încrederea lui de sine au trebuit să fie distruse. În toată Scriptura întâlnim acest adevăr.

 

Ar fi periculos ca Dumnezeu să ofere putere unui om care nu a fost zdrobit. Ar fi ca şi cum ai da un pumnal unui copil de 6 luni, sau ca şi cum ai lucra la 20.000 Volţi fără izolaţie corespunzătoare. Dumnezeu este prudent. El nu dă puterea Duhului Său acelora al căror „sine” este încă intact. Şi Îşi îndepărtează puterea de la om atunci când acesta încetează să mai fie zdrobit.

 

Iacov a fost binecuvântat acum de Însuşi Dumnezeu. Înainte, Isaac îşi pusese mâinile peste Iacov şi îl binecuvântase când i-a adus vânatul (Geneza 27:23). Dar acea binecuvântare n-a adus nicio schimbare în viaţa lui Iacov. Binecuvântarea adevărată a venit la Peniel. Şi aceasta este lecţia pe care trebuie să ne-o însuşim şi noi. Niciun om nu ne poate oferi această binecuvântare. Un om – chiar şi un sfânt ca Isaac – poate să-şi aşeze mâinile peste capetele noastre goale şi să se roage pentru noi. Cu toate acestea, putem să nu primim nimic. Numai Dumnezeu ne poate da într-adevăr putere. Când Isaac şi-a pus mâinile peste capul lui Iacov, soarele doar s-a aşezat peste viaţa lui Iacov. Dar când Dumnezeu l-a binecuvântat, soarele a strălucit! Puterea aparţine Lui Dumnezeu şi El este singurul care ne-o poate da vreodată.