2011-02-09

Zac Poonen-Nu-i lăsa pe oameni să te pună în mişcare. Lasă-L doar pe Dumnezeu să te pună în mişcare

Nu-i lăsa pe oameni să te pună în mişcare. Lasă-L doar pe Dumnezeu să te pună în mişcare – Zac Poonen

 

 

În Geneza 12:1, vedem începutul zidirii adevăratului Ierusalim. Acesta a început cu Avraam, prin care s-a născut naţiunea lui Israel, a cărui capitală era Ierusalimul. N-ar fi existat niciun Ierusalim dacă n-ar fi fost niciun Avraam. Observăm în Avraam ceva complet diferit de ceea ce vedem în Babilon. Cuvântul spune: „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” Lui Avraam nu i-a venit deodată o idee strălucită, ca oamenii din Babel într-o bună zi, şi a spus: „Cred că am trăit suficient în Ur. Să mă mut în Canaan şi să fac ceva acolo.” Nu. Mutarea lui a fost dictată total de Dumnezeu. Avraam era în vârstă de 75 de ani. Este bine să aşteptăm chiar 75 de ani ca să-L auzim pe Dumnezeu şi atunci să pornim. Moise a aşteptat timp de 40 de ani ca păstor şi apoi a acţionat când Dumnezeu i-a vorbit. Şi gândiţi-vă la ceea ce a realizat! Nu spun că trebuie să aşteptăm timp de 75 sau 80 de ani. Tot ce spun e că trebuie să aşteptăm până când Îl auzim pe Dumnezeu şi atunci să pornim. Dar credeţi că un om ocupat al secolului 20 are timp pentru aceasta? Nu.

 

 

Sunt recunoscător că, pe când eram un tânăr de numai 20 de ani, Dumnezeu m-a învăţat o lecţie: „Nu-i lăsa pe oameni să te pună în mişcare. Lasă-L doar pe Dumnezeu să te pună în mişcare.” Mulţi oameni m-au îndemnat să fac diverse lucruri – oameni buni, inclusiv lucrători împreună cu mine. Ascult sfatul lor, dar nu mă mişc până când Dumnezeu de asemenea nu-mi vorbeşte. Aştept până când Îl aud pe Dumnezeu, pentru că ştiu că voi sfârşi în mod dezastruos dacă ascult de opiniile oamenilor. Nu spun că nu trebuie să luăm în considerare opiniile lucrătorilor împreună cu noi. Ceea ce spun e că vocea ultimă pe care o auzim trebuie să fie a lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ieşi” şi el a plecat. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Du-te” şi el s-a dus. Dumnezeu i-a spus lui Pavel „Du-te” şi el s-a dus. Aceştia sunt oamenii care au realizat ceva cu vieţile lor. Astăzi, oamenii fug încoace şi-ncolo încercând să facă una sau alta pentru Dumnezeu. Dar ei nu realizează nimic de o valoare veşnică. Din punct de vedere statistic, ceea ce fac poate fi impresionant. Dar este Babilon, nu Ierusalim. „Haideţi, să pornim. Să facem ceva pentru Domnul. Să facem cărămizi, să facem mortar, să facem ceva.” Îi poţi impresiona pe oameni. „Să ne facem un nume.” Şi-ţi poţi face un nume mare pentru tine însuţi, construind Babilonul – aşa cum a făcut Nebucadneţar. Este ceea ce se întâmplă astăzi în lucrarea creştină şi acesta este mesajul din Apocalipsa 17 şi 18. Dar Avraam a aşteptat pentru „Du-te” al lui Dumnezeu.

 

Observaţi că, ori de câte ori Avraam a acţionat fără călăuzirea lui Dumnezeu, el a dat de bucluc. De exemplu: Citim că Dumnezeu îi spusese lui Avraam să părăsească Ur din Haldea şi să meargă acolo unde El îl va conduce. Dar în Geneza 11:31 citim că Terah (tatăl lui Avraam) a fost cel care l-a luat pe Avraam şi au ieşit din Ur. Dar ce-i spusese Dumnezeu lui Avraam? „Ieşi …din rudenia ta, şi din casa tatălui tău.” Dar aici îl vedem pe Avraam, în vârstă de 75 de ani, ţinându-se de mâna tăticului său şi ieşind! Iată cum a început Avraam!! Cei care te vor împiedica să faci voia lui Dumnezeu vor fi, în primul rând, rudele tale – părinţii tăi, fraţii tăi, surorile tale, soţia ta şi copiii tăi. Isus a spus: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26). Poate că tu doreşti să-L urmezi pe Domnul. Dar tatăl tău sau soţia ta îţi spune „Nu”!

 

Deci, Terah l-a luat pe Avraam şi ei au ajuns până la Haran (Geneza 11:31) şi s-au aşezat acolo. Nu aceea era voia lui Dumnezeu. De ce s-au aşezat acolo? A fost ideea lui Terah. Haran probabil avea un pământ bun de păşunat pentru turme. Dar nu era locul lui Dumnezeu. Şi Avraam s-a aşezat acolo cu tăticul lui! Avraam a fost un om care a făcut greşeli – şi prima greşeală pe care a făcut-o a fost să-l asculte pe tatăl său când Dumnezeu îi spusese deja să facă altceva. Deci ce a făcut Dumnezeu? Dumnezeu se poate ocupa cu uşurinţă de astfel de situaţii. El l-a îndepărtat pe Terah prin moarte! (Geneza 11:32). Apoi, „Avram a plecat, cum îi spusese Domnul” (Geneza 12:4).

 

Oare trebuie să aştepţi până când Dumnezeu face ceva radical, înainte ca tu să te pui în mişcare? Dacă Dumnezeu te iubeşte, El va face ceva atât de radical ca în acest exemplu. Dar, dacă Dumnezeu vede că tu însuţi te compromiţi singur, El îţi poate permite să rămâi în Haran toată viaţa şi să ratezi total voia Lui. Învaţă să te pui în mişcare cu Dumnezeu. Nu asculta de rudele care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Cu orice preţ, învaţă de la un tată dacă el este un om evlavios, care-L cunoaşte pe Dumnezeu – dar nu de la un tată care este lumesc (fac aici trimitere la principii spirituale). În cele din urmă, când Avraam a ajuns în Canaan, „Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale” (Geneza 12:5,7).

 

Şi apoi Dumnezeu l-a încercat din nou pe Avraam. Dumnezeu l-a încercat pe Adam şi El l-a încercat pe Avraam, şi tot El ne va încerca şi pe mine şi pe tine. De data aceasta, încercarea a venit printr-o foamete în ţară (Geneza 12:10). Ce faci când Dumnezeu ţi-a spus să te duci în Canaan şi este foamete în Canaan? Trăieşti, fie prin mărturia simţurilor tale, fie prin ceea ce Dumnezeu ţi-a spus prin Duhul Lui. Este un verset minunat care spune despre Isus astfel: „nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite (Isaia 11:3,4). Dar nu aceasta este calea prin care trăieşte omul. Dacă auzim sau vedem o foamete în Canaan, noi luăm imediat o decizie prin ceea ce ochii noştri şi urechile noastre şi creierul nostru deştept ne spune. Hotărâm că, în mod categoric, nu Canaanul este locul în care să fim noi acum. Trebuie să ne mutăm. Nu e nevoie să-L întrebăm pe Dumnezeu pentru că noi trăim prin simţurile noastre! Este ceea ce a făcut Avraam: „Avram s-a pogorât în Egipt” (Geneza 12:10). Cine i-a spus să meargă în Egipt? Nu Dumnezeu, ci simţurile lui!

 

Nu-l poate păzi Dumnezeu pe un om în timpul foametei? Desigur. „Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! …în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă rod” (Ieremia 17:5-8). Omul care se încrede în Domnul nu se va pune în mişcare până când Dumnezeu nu-i va spune. Aceasta a fost ceea ce Domnul nostru i-a spus lui Satan în pustie când a fost ispitit. Satan I-a spus lui Isus să facă din pietre pâini. Acolo, în pustie, era foamete şi nu exista niciun magazin cu alimente. Dar Isus i-a răspuns: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

 

Dar Avraam nu a trăit aşa. El a hotărât să trăiască numai cu pâine. Aşa că, atâta timp cât în Egipt era pâine, a mers acolo. Astăzi, mare parte din lucrarea creştină e făcută tot în acelaşi mod. Majoritatea lucrătorilor creştini nu merg acolo unde le spune Domnul să meargă. Ei se duc acolo unde pot obţine un salariu bun, unde există pâine din belşug. Se alătură organizaţiilor unde nu există nicio foamete de bani. Egiptul poate fi un loc confortabil în care să fii în timp de foamete. Dar întrebarea care se pune este dacă acela e locul în care Dumnezeu doreşte să fii.

 

În 1966 mi-am părăsit slujba pământească pentru a-L sluji permanent pe Domnul şi de atunci am văzut destul de mult din ceea ce se numeşte „lucrare creştină”. Şi ceea ce am văzut în ultimii 44 de ani e că, atunci când e foamete în Canaan, cei mai mulţi lucrători creştini se mută în Egipt!! Dacă nu auzi ceea ce Dumnezeu îţi spune ţie chiar acum, poţi face acelaşi lucru atunci când eşti încercat. Trăieşte prin cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu, la fel cum a făcut Isus. Atitudinea lui a fost: „Da. Pâinea este necesară vieţii. Dar a-L asculta pe Dumnezeu este mai necesar pentru a trăi.”