2015-12-11

UNITATEA BISERICII – 1

UNITATEA BISERICII – 1

 

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentruca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:21-23).

 

Unitatea ucenicilor lui Hristos nu are loc de la sine. În primul rând, pentru realizarea ei, Domnul ISUS s-a rugat. El cerea Tatălui ceva posibil, bazat pe modelul viu al unității reale pe care o avea cu El.

 

Apoi, El a lucrat la mediul unității, dând ucenicilor „slava Sa”. Slava Sa era o viață sfântă, fără păcat, ce izvora din unitatea Lui desăvârșită cu Tatăl. Păcatul nu dă nici slavă, nici unitate. O viață sfântă și unitatea „în chip desăvârşit” a poporului Său este posibilă numai între ucenicii care sunt „în El”, .

 

Pentru Domnul ISUS, înfăptuirea unității între ucenici este cea mai mare mărtuie pentru lume. Într-o lume plină de convulsii și lipsită de pace, unitatea ucenicilor este o dovadă concludentă să „creadă” și „să cunoască faptul că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Prin realizarea unității, lumea vede un semn actual al autenticității Domnului ISUS și este chemată să vină la El. Astfel, unitatea este un indiciu elocvent pentru lume că așa sunt iubiți și ei de Dumnezeu, dacă vin la El.

 

Aceasta este rugăciunea Domnului ISUS și chemarea noastră neîntârziată să fim familia unită a lui Dumnezeu, numită Biserica HARUL, un preambul al Împărăției Sale etern unită și o mărturie vie a unității într-o lumea fărâmițată și plină de frământări.

 

Constantin JOLDEȘ

Zalău, 25.11.2015

. . .

 

Reflecții despre unitate

Unitatea cu Dumnezeu

 

Totul a început de la Unul, care n-are început, și totul se va sfârși într-Unul, care nu va avea sfârșit.

 

Unul nu poate fi și nu are de două ipostaze. Prin urmare, există un singur Dumnezeu și o singură realitate. Dumnezeu este singurul Real și din El emană necontenit realitatea. El are Viața în Sine, singura Viața care n-are naștere și n-are moarte, n-are dependență și nu se epuizează; este auto-Viața eternă.

 

Satan a vrut să se separe de Unul, crezând că-I poate lua locul, adică partea a vrut să fie Întregul, deși nu era ca Întregul. Deși nu era întreg, Satan a vrut să fie Unul și în locul singurului Unu. De atunci, nu de la începutul începutului,  a apărut răul, ca o separare de Unul, prin abuz de libertate sau libertate greșit folosită. Astfel, separarea de Unul înseamnă pierderea rațiuni întregului, este autodistrugerea relației cu Întregul, alterarea logicii realității și definiția nebuniei.

 

Doi din lumea creată de Unul nu se pot înmulți numai dacă se fac una. Legaturile care fac din doi unul se numesc dragoste, se pot uni și construi împreună un întreg.

 

Dumnezeu este Adevărul întreg, din care nu lipsește nimic. Când nu știi totul, înseamnă că nu ai cuprins întregul, adică pe acel Unul. Rațiunea se înpotmolește și rămâne credința ca singură cale spre Unul, sigura care poate realiza o relație reală cu Unul. Pentru o relație autentică este numai un singur Mijlocitor, ce face parte din Unul și care te poate integra în Unul. Fiind o singură relație, nu poate fi decât un Botez, un singur angajament real, față Unul care este loial angajamentelor Sale, care nu întrerupe relația nici prin divorț și nici prin moarte.

 

Oricine trăiește incompatibil cu Unul, nu face parte din Unul, nu va fi integrat în Unul, ci moare, adică se separă de Unul prin felul său de a fi. Păcat este tot ce nu este compatibil cu Unul și are ca final moartea. Păcatul rupe legăturile unitații.

 

Dumnezeu nu pretinde să fii tu ceea ce nu este El. El îți cere să fii întreg, ceea ce se numește în termenii caracterului – a fi integru. A nu fi integru, înseamnă a fi ceea ce nu este El, a continua să trăiești altfel decât El, adică înseamnă a fi ireal.

 

Viața separată de Unul este o risipă. Este absolut necesar să fim uniți cu El, aceasta fiind singura noastră rațiune de a exista.

 

Constantin JOLDEȘ

 

. . .