2009-10-20

Psalmul 126

{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 126.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 126.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 126

1 Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam.
2 Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: “Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!”
3 Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.
4 Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miază zi!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.
6 Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii.