Preasfinte Duh de viaţă darnic,
Preasfinte-mpărţitor de har,
În faţa Ta îngenunchează a
noastră rugăciune iar.
Căci Tu ai dat vieţii noastre
Botezul minunat de foc
Ce-a cununat în noi durerea
cu fericirea la un loc.
Ai răsărit în faţa noastră,
Lumina altei noi vieţi,
Ca să ne-arăţi atâtea
sfinte şi negrăite frumuseţi.
În inimi ai aprins scânteia
şi focul unei noi iubiri
Ca să-Ţi aducem Ţie jertfa
deplinei noastre dăruiri.
Făcut-ai sufletele noastre
potir de aur minunat
Şi darnic le-ai umplut adâncul
cu harul Tău îmbelşugat.
Tu ne-ai deschis de-acuma
uşa slăvitului Ierusalim
Şi, fericirii fără margini, Tu
ne-ai făcut părtaşi să fim.
Să fie a Ta jertfă sfântă de
noi slăvită cât trăim
Căci ai aprins în ea lumina
în care astăzi vieţuim.
De-atât noian de fericire
mi-e plin al inimii pahar
Fii binecuvântat de-a pururi,
Preasfânt împărţitor de har!