2008-01-03

R.A. TORREY – Despre botezul cu Duhul Sfant

Despre botezul cu Duhul Sfânt

Extras din cartea
PREZENŢA ŞI LUCRAREA DUHULUI SFÂNT
R.A. Torrey
Copyright © 2006 – Editura Cartea Cărţii, Oradea
Tel/Fax:0259 – 469.057; 0359-800761; 0722-669566
Cuprins
Capitolul 20 – Ce este botezul cu Duhul Sfânt
Capitolul 21 – Rezultatele botezului cu Duhul Sfânt
Capitolul 22 – Necesitatea botezului cu Duhul Sfânt
Capitolul 23 – Obţinerea botezului cu Duhului Sfânt
{mospagebreak heading=Pagina 1&title=Pagina 2}
Capitolul douăzeci
Ce este botezul cu Duhul Sfânt ?
O experienţădistinctă
Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă, în primul rând, o experienţă distinctă de care credinciosul poate şi ar trebui să ştie dacă a avut sau nu parte de ea.
Acest lucru reiese cu claritate din porunca Domnului nostru, dată ucenicilor Lui în Luca 24:49 şi în Fapte 1:4, că ei nu trebuia să se depărteze de Ierusalim, pentru a face lucrarea la care au fost chemaţi, până când nu vor primi ceea ce Tatăl a promis. Acest lucru este evidenţiat şi în Fapte 8:15-16, unde ni se spune în mod specific: „Duhul Sfânt nu se coborâse încă peste nici unul din ei”. De asemenea, acest lucru reiese în mod evident şi din Fapte 19:2, unde Pavel a adresat micului grup de ucenici din Efes întrebarea specifică: „ Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? ”
Este clar că primirea Duhului Sfânt era o experienţă atât de distincta, încât fiecare putea răspunde cu da sau nu la întrebarea dacă primise Duhul Sfânt. În acest caz, ucenicii au răspuns în mod clar: „ Nu, nu am auzit că a fost dat Duhul Sfânt ” (Fapte 19:2; traducere aproximativă după versiunea citată de autor, RV, n.tr. ). Ei nu au spus ceea ce apare în traducerea KJV, şi anume că nici măcar nu au auzit de existenţa unui Duh Sfânt. Ei ştiau că există un Duh Sfânt. Mai mult, ei ştiau că exista o anumită promisiune cu privire la botezul cu Duhul Sfânt, dar nu auziseră că promisiunea fusese împlinită. Pavel le-a spus că promisiunea fusese împlinită, şi a făcut mai departe paşii prin care ei au ajuns să fie efectiv botezaţi cu Duhul Sfânt, înainte de încheierea întâlnirii.
La fel de clar reiese şi din Galateni 3:2 că botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă distinctă de care credinciosul poate şti dacă a avut parte de ea, sau nu. În acest pasaj, Pavel le-a spus credincioşilor din Galatia: „ Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? ” Modul în care ei au primit Duhul Sfânt fusese atât de concret, încât Pavel putea face referire la el, ca bază a argumentului său.
În zilele noastre se vorbeşte mult despre botezul cu Duhul Sfânt şi despre rugăciunea pentru botezul cu Duhul Sfânt, dar destul de vag şi neclar. În timpul întâlnirilor, se ridică oameni care se roagă să fie botezaţi cu Duhul Sfânt. Dacă ai merge după întâlnire la cel care s-a rugat şi i-ai pune întrebarea: „ Ai primit ce ai cerut? Ai fost botezat cu Duhul Sfânt? ”, l-ai vedea, foarte probabil, ezitând şi răspunzând; „ Sper că da ”. Dar în Biblie nu există asemenea neclarităţi. Biblia este clară ca lumina zilei în această privinţă, cum este de altfel în toate celelalte privinţe. Ea ne înfăţişează o experienţă atât de concretă , şi de reală, încât omul poate şti dacă a primit sau nu botezul cu Duhul Sfânt şi poate răspunde cu da sau nu la întrebarea: „ Ai primit Duhul Sfânt? ”
Un eveniment unic
În al doilea rând, este evident că botezul cu Duhul Sfânt este o lucrare a Duhului Sfânt distincta de lucrarea Lui de regenerare şi o completează pe aceasta.
Acest lucru reiese din Fapte 1:5: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”. Este clar că ucenicii nu fuseseră încă botezaţi cu Duhul Sfânt, că ei urmau să fie botezaţi nu după multe zile, dar că oamenii cu care vorbea Isus despre aceste lucruri erau deja oameni născuţi din nou. Ei fuseseră numiţi astfel de Însuşi Domnul nostru. În Ioan 15:3 El le spusese: „Acum voi sunteţi curaţi din cauza cuvântului pe care vi l-am spus.”. Ce înseamnă „Cuvântul pe care vi l-am spus”? Întrebarea primeşte răspuns în 1 Petru 1:23: „Aţi fost născuţi din noi nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne în veac.”
Puţin mai devreme, în aceeaşi noapte, Isus le spusese în Ioan 13:10: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Domnul Isus afirmase cu privire la acea adunare apostolică faptul că este curată – oameni născuţi din nou – cu excepţia celui care nu a fost niciodată un om născut din nou, Iuda Iscarioteanul, care urma să-l vândă. (Vezi versetul 11.) Isus Cristos afirmase despre toţi ceilalţi unsprezece că sunt oameni regeneraţi. Totuşi, aceloraşi oameni, El le-a spus în Fapte 1:5 că botezul cu Duhul Sfânt era o experienţă de care ei încă nu avuseseră parte, care se afla încă în viitor. Prin urmare, este evident că a fi născut din Duhul Sfânt prin Cuvânt este un lucru, iar a fi botezat cu Duhul Sfânt este un alt lucru distinct şi suplimentar.
Acelaşi lucru reiese cu claritate prin compararea textului din Fapte 8:12 cu versetele 15 şi 16 din acelaşi capitol. În versetul 12 citim că o mulţime mare de ucenici crezuse ceea ce Filip predicase despre Împărăţia lui Dumnezeu şi numele lui Isus Cristos şi „au fost botezaţi în Numele Domnului Isus” (Fapte 8:16). Cu certitudine, în această mulţime de credincioşi botezaţi existau cel puţin câţiva oameni născuţi din nou. Fără îndoială, oricare ar fi forma potrivită de botez, ei fuseseră botezaţi, botezul fiind oficiat de un om trimis de Duhul, dar citim: „Aceştia [Petru şi Ioan] au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus” (Fapte 8:15-16).
Ei erau credincioşi botezaţi; fuseseră botezaţi în Numele lui Isus. Unii dintre ei erau fără îndoială oameni născuţi din nou, şi totuşi, nici unul dintre ei nu primise Duhul Sfânt, sau nu fusese botezat cu Duhul Sfânt. Deci, este evident că botezul cu Duhul Sfânt este o intervenţie a Duhului Sfânt distinctă de lucrarea Lui de regenerare, fiind suplimentară acesteia. Un om poate fi regenerat de Duhul lui Dumnezeu fără a fi, totuşi, botezat cu Duhul Sfânt. În procesul naşterii din nou se dăruieşte viaţă prin puterea Duhului, iar cel care o primeşte este mântuit. În cazul botezului cu Duhul Sfânt, se dăruieşte putere, iar cel care o primeşte este pregătit pentru slujire.
Totuşi, botezul cu Duhul Sfânt poate să aibă loc şi în momentul naşterii din nou. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în casa lui Corneliu. În Fapte 10:43 citim că, în timp ce Petru predica, el a ajuns în punctul în care a spus despre Isus: „ Toţi profeţii mărturisesc despre El că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” În acel moment, Corneliu şi casa lui au crezut şi imediat citim:
„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei care ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri” (Fapte 10:44-45)
În momentul în care ei au crezut mărturia despre Isus, au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, chiar înainte de botezul cu apă. Naşterea din nou şi botezul cu Duhul Sfânt au avut loc practic în acelaşi moment; şi acest lucru este de multe ori experimentat în acest mod astăzi. Se pare că atunci când biserica se află într-o stare de normalitate, acest lucru ar trebui să fie o experienţă obişnuită. Dar biserica nu este astăzi într-o stare normală. O parte foarte mare din biserică este în situaţia în care era Samaria înainte de venirea lui Petru şi Ioan şi ucenicii din Efes, înainte ca Pavel să vină şi să le spună despre privilegiul lor mai mare – credincioşi botezaţi, botezaţi în numele Domnului Isus, botezaţi spre pocăinţă şi iertarea păcatelor, dar nebotezaţi încă cu Duhul Sfânt. Cu toate acestea, botezul cu Duhul Sfânt este dreptul pe care îl are prin naştere fiecare credincios. El a fost cumpărat pentru noi prin moartea ispăşitoare a lui Cristos. Când s-a înălţat la dreapta Tatălui, El a primit promisiunea Tatălui şi a revărsat-o peste biserică, iar dacă cineva nu are astăzi botezul cu Duhul Sfânt ca experienţă personală, aceasta se datorează faptului că nu şi-a cerut dreptul pe care îl are prin naştere.
Este posibil ca fiecare membru al trupului lui Cristos să fie botezat cu Duhul Sfânt: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”(1 Corinteni 12:13). Dar există mulţi credincioşi în viaţa cărora ceea ce le aparţine de drept să nu fi devenit o experienţă personală reală, efectivă. Toţi oamenii au posibilitatea de a fi justificaţi în moartea ispăşitoare a lui Isus Cristos pe cruce; cu alte cuvinte, justificarea le este asigurată şi le aparţine. (vezi Romani 5:18). Ceea ce în mod normal aparţine fiecărui om, trebuie să fie însuşit prin credinţa în Cristos. Numai atunci el poate experimenta justificarea; în acelaşi mod, în timp ce fiecare credincios posedă în mod potenţial botezul cu Duhul Sfânt, fiecare credincios în parte trebuie să-şi însuşească pentru sine acest botez, înainte ca el să-l experimenteze. Am putea merge mai departe afirmând că numai prin botezul cu Duhul Sfânt credinciosul devine un mădular al trupului lui Cristos în modul cel mai deplin, deoarece numai prin botezul cu Duhul primeşte puterea de a împlini acele funcţii pentru care l-a rânduit Dumnezeu ca parte a trupului.
După cum am văzut deja, fiecare credincios adevărat are Duhul Sfânt (vezi Romani 8:9), dar nu fiecare credincios are botezul cu Duhul Sfânt (deşi fiecare credincios îl poate avea, după cum am văzut mai înainte). Este una ca Duhul Sfânt să locuiască în noi – probabil într-un sanctuar ascuns al fiinţei noastre, dincolo de zona conştientă – şi este altceva ca Duhul Sfânt să fie proprietarul absolut al celui în care locuieşte. Unii insistă atât de mult asupra faptului că fiecare credincios are în mod potenţial botezul cu Duhul, încât ajung să înveţe că fiecare credincios a experimentat în mod real botezul cu Duhul Sfânt. Dar, cu excepţia cazului în care botezul cu Duhul înseamnă astăzi ceva radical diferit decât în Biserica primară, adică ceva care nu este deloc real, fie un mare procent dintre cei pe care în mod obişnuit îi considerăm credincioşi, nu sunt credincioşi, fie poţi să fii credincios născut din nou, fără să fii botezat cu Duhul Sfânt. Cu siguranţă, în Biserica primară realitatea era reprezentată de ultima variantă. Aşa erau şi apostolii înainte de Rusalii; aşa era şi biserica din Samaria. Iar astăzi, există mii de oameni care pot mărturisi că L-au primit pe Cristos şi au fost născuţi din nou pentru ca apoi, mai târziu, uneori mult mai târziu, să aibă parte de botezul cu Duhul Sfânt ca experienţă distinctă.
Această chestiune are o mare importanţă practică. Mulţi nu se bucură de plinătatea privilegiului de care s-au putea bucura deoarece, forţând versete izolate din Scriptură dincolo de sensul lor şi împotriva învăţăturii clare a Scripturii ca întreg, încearcă să se convingă singuri că au fost deja botezaţi cu Duhul Sfânt, în timp ce ei nu au avut parte de această experienţă. Dacă ar putea admite că nu au avut parte de această experienţă, ar putea face mai departe paşii prin care să fie botezaţi cu Duhul Sfânt ca experienţă personală, distinctă.
Scop evanghelistic
Următorul lucru care reiese cu claritate din învăţătura Scripturii este că botezul cu Duhul Sfânt este întotdeauna legat de mărturie şi slujire şi are ca scop în primul rând mărturia şi slujirea.
Vorbindu-le ucenicilor despre acest botez pe care urmau să-l primească curând, Domnul nostru a spus în Luca 24:29: „Şi iată că voi trimite peste voi promisiunea Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” Şi în altă parte, El afirmă din nou:
„Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt…Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:5,8)
Atunci când este relatată împlinirea acestei promisiuni a Domnului nostru, citim: „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească”(Fapte 2:4). Apoi urmează relatarea detaliată a cuvântării lui Petru şi a rezultatului acestei vorbiri. Rezultatul a fost că Petru şi ceilalţi apostoli au vorbit cu aşa putere, încât trei mii de oameni au fost convinşi în acea zi de păcat, au renunţat la păcat, au mărturisit prin botez acceptare lui Isus Cristos şi au stăruit mai departe în învăţătura apostolilor, în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (vezi Fapte 2:41-42)
În Fapte 4:31-33 citim că, atunci când o altă ocazie apostolii au fost umpluţi de Duhul Sfânt, rezultatul a fost că ei „vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (versetul 31) şi că „apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus” (versetul 33). Următorul pasaj este o descriere a botezului lui Pavel cu Duhul Sfânt:
„Anania a plecat şi, după ce a intrat în casă, şi-a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu”(Fapte 9:17-20)
Iar în versetul 22 citim că el „îi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul.”
În textul din 1 Corinteni 12 avem cea mai completă discuţie despre botezul cu Duhul Sfânt din întreaga Biblie. Acesta este pasajul clasic pe această temă. Acolo sunt înregistrate darurile pentru slujire. Botezul cu Duhul Sfânt nu are în primul rând menirea de a-i face pe credincioşi fericiţi, ci de a-i face utili. Menirea botezului nu este de a-i da credinciosului o stare de fericire; ci este dat pentru eficacitatea lui în slujire. Nu spun că botezul cu Duhul Sfânt nu-l va face pe credincios fericit, deoarece „bucuria” este parte din roada Duhului. Dacă cineva este botezat cu Duhul Sfânt, bucuria rezultă în mod inevitabil. Nu am întâlnit pe nimeni care să fi fost botezat cu Duhul Sfânt şi în viaţa căruia să nu fi venit, mai devreme sau mai târziu, o bucurie proaspătă, o bucurie mai înaltă, mai curată şi mai deplină decât orice bucurie pe care a experimentat-o înainte.
Dar nu acesta este scopul principal al botezului, nici rezultatul lui cel mai important şi proeminent. Trebuie să punem mare accent asupra acestui lucru deoarece există mulţi creştini care, căutând botezul cu Duhul, caută extazul personal şi răpirea sufletească. Ei merg la convenţii şi conferinţe de adâncire a vieţii creştine şi revin acasă mărturisind ce binecuvântare minunată au primit, referindu-se la o nouă stare extatică în care a ajuns inima lor. Totuşi, când îi priveşti, este greu să vezi dacă sunt cu ceva mai folositori păstorilor, sau bisericilor lor decât înainte, şi suntem constrânşi să ne gândim că, orice ar fi primit, şi suntem constrânşi să ne gândim că, orice ar fi primit, numai botezul real cu Duhul Sfânt nu au primit.
Stările extatice şi răpirile îşi au locul lor. Când vin, mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ele – ştiu şi eu ceva despre ele – dar într-o lume ca cea în care trăim noi astăzi, unde păcatul şi propria neprihănire, şi necredinţa sunt atât de puternice, unde există un aşa un flux de oameni, vârstnici şi tineri care alunecă spre pierzare eternă, prefer să îmi trăiesc toată viaţa lipsit de orice stare extatică, dar având puterea de a-L mărturisi pe Cristos. Aş prefera să am puterea de a-i câştiga pe alţii pentru Cristos, conducându-i astfel la salvare, decât să am parte de răpiri sufleteşti de 365 de ori pe an, fără puterea de a stăvili teribilul curent al păcatului şi de a aduce bărbaţi, femei şi copii la cunoaşterea salvatoare a Domnului şi Salvatorului meu, Isus Cristos.
Scopul botezului cu Duhul Sfânt nu este în primul rând să îi sfinţească pe credincioşi. Nu spun prin aceasta că sfinţirea credincioşilor nu este lucrarea Duhului Sfânt, deoarece, aşa cum am văzut deja, El este Duhul Sfinţeniei, iar singura cale prin care putem să atingem sfinţenia este prin puterea Lui. Nu spun nici că botezul cu Duhul Sfânt nu va avea ca rezultat o anumită transformare spirituală, o anumită înălţare şi purificare, deoarece promisiunea este că „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Matei 3:11). Ideea focului, aşa cum rezultă din acest context, poartă în ea ideea cercetării, purificării şi consumării. Apostolii au fost transformaţi în mod miraculos la Rusalii, după cum au fost transformaţi şi alte mii de credincioşi care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt este eficacitatea mărturiei şi a slujirii. El are a face mai mult cu darurile slujirii decât cu trăsăturile caracterului. Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă acordarea puterii, sau a darurilor spirituale în vederea slujirii, şi uneori pot exista situaţii când cineva are parte de daruri rare ale Duhului şi, totuşi, manifestă puţin din roada Duhului. (vezi 1 Corinteni 13:1-3 şi Matei 7:22-23.). În fiecare pasaj din Biblie în care este menţionat botezul cu Duhul Sfânt, el este legat de mărturie şi slujire.
Capitolul douăzeci şi unu
Rezultatele botezului cu Duhul Sfânt
Ne vom face probabil o idee mai clară despre botezul cu Duhul Sfânt, dacă vom lua în considerare rezultatele acestuia.
Manifestări variate
Manifestările specifice botezului cu Duhul Sfânt nu sunt la fel pentru toţi oamenii. Acest lucru reiese foarte clar din 1 Corinteni:
„Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limb şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt multe, sunt un singur trup – tot aşa este şi Cristos. Noi toţi, într-adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12:4-13).
Aici vedem că este vorba despre un singur botez, dar despre o varietate de manifestări ale puterii acestui botez. Există daruri diverse, dar acelaşi Duh. Darurile variază în funcţie de diferitele domenii de slujire la care Dumnezeu i-a chemat pe diferiţi oameni. Biserica este un trup, ia părţile diferite ale trupului au funcţii diferite. Duhul îi dăruieşte celui botezat cu Duhul darurile care-l pregătesc pentru slujirea la care Dumnezeu l-a chemat. Este foarte important să avem în minte acest lucru. Mulţi s-au rătăcit cu totul în privinţa acestui subiect, deoarece nu au reuşit să-l înţeleagă.
În primele mele studii pe care le-am făcut cu privire la acest subiect, am observat că, în multe situaţii, cei care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt au vorbit în limbi (vezi de exemplu Fapte 2:4; 10:46; 19:6), şi m-am întrebat, dacă fiecare dintre cei botezaţi cu Duhul Sfânt trebuie să vorbească în limbi. Nu cunoşteam pe nimeni care vorbea în limbi în zilele noastre, prin urmare mă întrebam dacă botezul cu Duhul Sfânt era valabil în prezent. Dar într-o zi, în timp ce studiam 1 Corinteni 12, am remarcat ceea ce Pavel le spunea credincioşilor din biserica din Corint, biserică ce fusese binecuvântată cu multe daruri spirituale, adică tuturor celor despre care afirmase că fuseseră botezaţi cu Duhul( vezi versetul 13):
„Şi Dumnezeu a rânduit în biserică întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea învăţători; apoi pe cei care au darul minunilor; apoi pe cei care au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? (1 Corinteni 12:28-30)
Am văzut astfel că Scriptura ne învaţă în mod clar că un om poate fi botezat cu Duhul Sfânt, şi totuşi să nu aibă darul vorbirii în limbi. Am văzut mai apoi că, potrivit Scripturii, darul vorbirii în limbi era cel din urmă şi cel mai puţin important dintre toate darurile şi că eram îndemnaţi să căutăm să primim darurile mai mari (vezi 1 Corinteni 12:31; 14:5,12,18-19,27-28).
Puţin mai târziu am fost tentat să fac o altă greşeală – mai înşelătoare, dar în realitate, la fel de nescripturală ca şi aceasta – şi anume că dacă cineva era botezat cu Duhul Sfânt, el va primi darul unui evanghelist. Citisem istoria lui D. L. Moody, a lui Charles G. Finney, şi a altora care fuseseră botezaţi cu Duhul Sfânt şi despre puterea care venise peste ei ca evanghelişti. M-am gândit atunci că, dacă cineva este botezat cu Duhul Sfânt, el trebuie să primească putere ca un evanghelist. Acest lucru era şi el nebiblic. Dacă Dumnezeu a chemat un om să fie evanghelist şi el este botezat cu Duhul Sfânt, el va primi putere ca evanghelist, dar dacă Dumnezeu l-a chemat să fie altceva, el va primi putere să fie altceva. Există trei mari pericole care pot rezulta din greşeala de a gândi că, oricine este botezat cu Duhul Sfânt, va primi putere ca un evanghelist.
Primul dintre ele este cel al dezamăgirii. Există mulţi care caută botezul cu Duhul Sfânt aşteptând să primească putere ca evanghelişti, dar Dumnezeu nu i-a chemat la lucrarea respectivă. Deşi ei îndeplinesc condiţiile primirii botezului Duhului şi primesc botezul cu Duhul, puterea pe care o aşteaptă ca evanghelişti nu vine. În multe situaţii, aceasta are ca rezultat o dezamăgire amarnică şi uneori chiar disperarea. Cel care s-a aşteptat la puterea de evanghelist şi nu a primit-o ajunge să pună sub semnul întrebării chiar si calitatea lui de copil al lui Dumnezeu. Dacă ar fi înţeles în mod adecvat această chestiune, ar fi ştiut că neprimirea puterii aşteptate ca evanghelist nu era o dovadă că nu primise botezul Duhului, cu atât mai puţin o dovadă că nu era un copil al lui Dumnezeu.
Al doilea pericol este şi mai mare, şi anume, pericolul presupunerii. Un om pe care Dumnezeu nu l-a chemat la lucrarea de evanghelist, sau un slujitor al Cuvântului se aruncă în această lucrare pentru că a primit, sau îşi imaginează că a primit botezul cu Duhul Sfânt. El consideră că tot ce trebuie să facă cineva, pentru a deveni predicator, este să primească botezul cu Duhul Sfânt. Acest lucru nu este adevărat. Pentru a avea succes ca lucrător, omul trebuie să fie chemat la acea lucrare specifică şi, mai mult, el are nevoie să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, cunoaştere care să-l pregătească pentru lucrare. Dacă un om este chemat la lucrare şi studiază Cuvântul, până când are un mesaj de transmis, iar apoi este botezat de Duhul Sfânt, el a avea succes ca predicator. Dar, dacă nu este chemat la lucrarea respectivă, sau dacă nu are cunoştinţele necesare despre Cuvântul lui Dumnezeu, el nu va reuşi în lucrarea lui chiar dacă primeşte botezul cu Duhul Sfânt.
Al treilea pericol este şi mai mare, şi anume, pericolul indiferenţei. Mulţi nu ştiu că nu sunt chemaţi la lucrarea de predicare. Prin urmare, dacă ei cred că în urma botezului cu Duhul Sfânt, El le dăruieşte doar puterea de evanghelist, sau puterea de a predica, chestiunea botezului cu Duhul Sfânt este una care nu-i priveşte în mod personal. De exemplu, gândiţi-vă la o mamă care are o familie mare cu mulţi copii. Ea ştie foarte bine, sau cel puţin sperăm că ştie, că nu are chemare de evanghelist. Ea ştie că datoria ei este legată de creşterea copiilor şi de căminul ei. Dacă citeşte, sau aude despre botezul cu Duhul Sfânt şi rămâne cu impresia că botezul nu face altceva decât să le dăruiască evangheliştilor şi predicatorilor putere pentru lucrarea lor, ea va gândi: „Evanghelistul are nevoie de această binecuvântare, dar ea nu este pentru mine”. Dar, dacă ea înţelege chestiunea aşa cum este învăţată în Biblie, şi anume, dacă înţelege că, în timp ce botezul cu Duhul Sfânt dăruieşte putere, manifestarea acestei puteri va fi diferită în funcţie de domeniul de lucrare la care ne-a chemat Dumnezeu; dacă ea înţelege că nici o lucrare eficientă nu poate fi făcută fără aceasta şi, mai mult, înţelege că nu există în Biserica lui Cristos de astăzi un rol mai sfânt decât slujba de mamă, ea va spune: „ Evanghelistul are nevoie probabil de acest botez, păstorul meu poate că are nevoie de acest botez, dar şi eu am nevoie de acest botez pentru a-mi creşte copii în teamă de Domnul.”
Un dar oferit tuturor
În timp ce darurile şi manifestările botezului cu Duhul Sfânt sunt diverse, fiecare dintre cei botezaţi primeşte un anumit dar. În 1 Corinteni 12:7 citim: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” Până şi membrul care pare cel mai nesemnificativ în trupul lui Cristos, are o funcţie de îndeplinit în trup. Trupul creşte prin „ceea ce dă fiecare încheietură” (Efeseni 4:16), şi fiecărei încheieturi, oricât de nesemnificativă ar părea, Duhul Sfânt îi dăruieşte puterea de a-şi îndeplini funcţia.
Darul este ales de Duhul
Duhul Sfânt decide cum se va manifesta botezul cu Duhul în fiecare situaţie în parte. În 1 Corinteni 12:11 citim: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”. Duhul Sfânt este absolut suveran în a decide cum – adică, prin ce dar, ce lucrare sau ce putere – se va manifesta botezul cu Duhul Sfânt. Nu este responsabilitatea noastră să alegem un domeniu de slujire, cerându-i apoi Duhului Sfânt să ne califice pentru slujirea respectivă. Nu depinde de noi să alegem un dar, cerându-I apoi Duhului Sfânt să ne dăruiască acest dar ales de noi înşine. Ceea ce trebuie noi să facem este să ne punem în întregime la dispoziţia Duhului Sfânt, pentru ca El să ne trimită acolo unde doreşte, să aleagă pentru noi tipul slujirii dorite de El, şi să ne împartă darurile pe care El le doreşte. El este absolut suveran, iar poziţia noastră faţă de El este una de predare necondiţionată. Sunt bucuros că lucrurile stau aşa. Mă bucur că El este Cel care, în infinita Lui înţelepciune şi iubire, alege domeniul şi darurile slujirii, şi că această sarcină nu este lăsată în responsabilitatea mea, sub influenţa îngustimii şi nebuniei minţii mele. Eşecul de a recunoaşte această suveranitate a Duhului este cauza pentru care mulţi nu reuşesc că dobândească binecuvântarea şi au parte de dezamăgire. Ei încearcă să-şi aleagă darul şi nu mai primesc nici unul.
Am cunoscut odată un copil al lui Dumnezeu plin de zel, din Scoţia care, după ce a auzit despre botezul cu Duhul Sfânt şi puterea care rezulta în urma lui, a renunţat, cu mare sacrificiu, la slujba lui în domeniul construcţiei de vapoare, slujbă foarte bine plătită. El a auzit că era mare nevoie de slujitori în nord-vestul Americii. A venit deci în zona de nord-vest. El îndeplinea condiţiile botezului cu Duhul Sfânt şi, personal, cred că realmente avea botezul cu Duhul Sfânt. Dar Dumnezeu nu-l alesese pentru lucrarea de evanghelizare, prin urmare nu a primit putere ca evanghelist. Nu se ivea nici o oportunitate de slujire, şi a ajuns într-o stare de mare descurajare. A pus la îndoială chiar şi acceptarea lui înaintea lui Dumnezeu.
Într-o dimineaţă, el a venit la biserica noastră din Minneapolis şi m-a auzit vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. În timp ce arătam că botezul cu Duhul Sfânt se manifestă în feluri diferite, şi că lipsa puterii unui credincios ca evanghelist nu era o dovadă că el nu primise botezul cu Duhul Sfânt, lumina a pătruns în inima lui. El s-a predat fără rezerve în mâinile Domnului, lăsându-l pe El să aleagă pentru el câmpul de misiune, lucrarea şi darurile necesare. Curând i s-a oferit posibilitatea de a sluji ca misionar a şcolii duminicale. Apoi, când a renunţat să aleagă pentru sine şi a lăsat la latitudinea Duhului Sfânt să decidă ce voia pentru el, s-a întâmplat ceva ciudat: a primit putere ca evanghelist şi a străbătut regiunile rurale dintr-unul dintre satele noastre nord-vestice ca evanghelist, predicând cu putere mare.
Puterea omniprezentă
Cu toate că puterea se poate manifesta într-un anumit fel într-o persoană şi într-un alt fel în altă persoană, întotdeauna va exista putere, însăşi puterea lui Dumnezeu, atunci când cineva este botezat cu Duhul Sfânt:
„Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:5-8).
Oricine citeşte aceste pagini şi nu a primit încă botezul cu Duhul Sfânt, dar Îl caută într-un mod după voia lui Dumnezeu, îl va obţine cu siguranţă. Apoi, slujirea lui va primi o putere pe care nu a avut-o niciodată înainte, putere pentru a desfăşura tocmai lucrarea la care 1-a chemat Dumnezeu. Aceasta nu este doar învăţătura Scripturii. Acest adevăr este demonstrat totodată de experienţele reli­gioase care au avut loc de-a lungul secolelor. Biografiile religioase abundă de cazuri de oameni care au lucrat pe măsura puterii lor, până când într-o zi au ajuns să vadă că exista o experienţă a botezului cu Duhul Sfânt, au căutat-o şi au avut parte de ea. Din acel moment, slujirea lor a avut parte de o putere nouă care a transformat complet carac­terul acesteia.
Gândul nostru merge în astfel de situaţii la oameni pre­cum Finney, Moody şi Brainerd, dar situaţiile de acest fel nu se restrâng la câţiva oameni excepţionali. Acestea sunt obişnuite. Personal, am întâlnit şi am corespon­dat cu sute şi mii de oameni de pe întreg Pământul care pot mărturisi în mod concret despre puterea nouă pe care Dumnezeu le-a dăruit-o prin botezul   cu   Duhul   Sfânt.   Aceşti oameni, bărbaţi şi femei, sunt implicaţi în toate tipurile de slujire creştină; unii dintre ei sunt slujitori ai Evangheliei, alţii evanghelişti, unii sunt misionari, alţii secretari YMCA (Young Men’s Christian Association, Asociaţia tinerilor creştini, n.tr.), învăţători de şcoală duminicală, taţi, mame, etc. Nimic nu ar putea depăşi claritatea, încrederea şi bucu­ria care emană din câteva dintre aceste mărturii.
Nu voi uita niciodată un slujitor pe care l-am întâlnit în urmă cu câţiva ani la o convenţie regională a societăţii tinerilor Christian Endeavor din Noua Britanie, Connecticut. Vorbeam despre tema lucrării personale şi, pe măsură ce mă apropiam de încheiere, am afirmat că, pentru a desfăşura o lucrare personală eficientă, trebuie să fim botezaţi cu Duhul Sfânt. În câteva fraze am explicat ce voiam să spun prin aceasta.
La terminare, a venit la mine pe platformă acest slujitor şi mi-a spus: „Eu nu am această binecuvântare despre care aţi vorbit, dar o doresc. Vreţi să vă rugaţi pentru mine?”
I-am răspuns: „Ce-ar fi să ne rugăm chiar acum?”
„Bine,” a răspuns el.
Am aşezat două scaune alături şi ne-am întors cu spatele la mulţimea care trecea înspre hol. El s-a rugat, apoi m-am rugat şi eu să fie botezat cu Duhul Sfânt. Apoi ne-am despărţit. După câteva săptămâni, cineva care fusese mar­tor la scena respectivă m-a abordat la o convenţie din Washington şi mi-a povestit că acest slujitor s-a întors în biserica lui complet transformat, că acum biserica era plină şi că de atunci încolo au început să se convertească în cadrul bisericii lui mulţi oameni. După mai mulţi ani, acest slujitor a fost chemat în alt loc pentru a sluji. Cei mai înţelepţi dintre prietenii lui l-au sfătuit să nu meargă, deoarece toate persoanele din conducerea bisericii unde fusese chemat erau împotriva unei lucrări de evanghe­lizare agresivă, dar, într-un fel sau altul, el a simţit că era chemarea lui Dumnezeu şi a acceptat. În şase luni s-au con­vertit şaizeci şi nouă de persoane, iar treizeci şi opt dintre ei erau oameni de afaceri din oraş.
În urmă cu câţiva ani, după ce am participat în Montreal la convenţia inter-regională a Young Men’s Christian Association (YMCA) din provinciile Canadei, am primit o scrisoare de la un tânăr. El scria astfel: „Am fost prezent la ultima dumneavoastră întâlnire din Montreal. V-am auzit vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Am mers în came­ra mea şi am căutat botezul pentru mine însumi şi l-am primit. Sunt preşedinte al Comitetului de supraveghere al societăţii Christian Endeavor în biserica noastră. I-am adunat pe ceilalţi membri ai comitetului. Am aflat că alţi doi dintre ei fuseseră la întâlnire şi fuseseră deja botezaţi cu Duhul Sfânt. Apoi ne-am rugat pentru ceilalţi membri ai comitetului şi au fost botezaţi şi ei cu Duhul Sfânt. Acum mergem în biserică şi tinerii bisericii sunt conduşi la Cristos în mod instantaneu.”
O doamnă şi un domn au venit odată la mine la o con­venţie şi mi-au spus cum, deşi nu mă văzuseră niciodată înainte, citiseră un raport despre botezul cu Duhul Sfânt, mesaj pe care l-am avut la o convenţie a lucrătorilor creştini din Boston, iar ei au căutat şi au primit şi ei acest botez. Apoi, bărbatul mi-a spus despre binecuvântarea care se revărsase peste lucrarea lui ca supraveghetor la şcoala duminicală. Când a terminat, soţia lui a intervenit şi a spus: „Da, şi cea mai bună parte a acestei experienţe este că am reuşit să ajung la inimile copiilor mei, fapt pe care nu l-am reuşit înainte.”
Am dat exemple din trei domenii diferite de slujire, dar în fiecare caz a fost vorba de putere. Se poate totuşi ca rezultatele puterii respective să nu se manifeste dintr-odată în persoane care să se convertească prin noi. Ştefan a fost umplut cu Duhul Sfânt dar, în timp ce Îl mărturisea în puterea Duhului Sfânt pe Domnul înviat, el nu a avut parte de convertiţi. Tot ce a văzut a fost scrâşnet de dinţi, priviri mânioase şi pietre neîndurătoare; la fel ar putea fi şi în cazul nostru. Totuşi, chiar şi în cazul respectiv, a existat o convertire, deşi a trecut timp îndelungat până când aceas­ta a devenit vizibilă, iar această convertire, convertirea lui Saul din Tars a valorat mai mult decât sute de convertiri obişnuite.
Îndrăzneală pentru Slujire
Un alt rezultat al botezului cu Duhul Sfânt va fi îndrăzneala în mărturie şi slujire. În pasajul din Fapte 4:31 citim: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Botezul cu Duhul Sfânt va revăr­sa asupra celor care îl primesc o nouă libertate şi îndrăznea­lă în mărturisirea lui Cristos. Ea îi transformă pe laşi în eroi.
În noaptea crucificării Domnului nostru, Petru s-a dovedit un laş. El a negat cu jurăminte şi blesteme că L-ar cunoaşte pe Domnul. Dar, după Rusalii, acelaşi Petru a fost adus înaintea aceluiaşi sinedriu care Îl condamnase pe Isus la moarte şi a fost el însuşi ameninţat. Totuşi, plin de Duhul Sfânt, el a spus:
„Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! Fiindcă sun­tem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Cristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:8-12).
Puţin mai târziu, când consiliul le-a poruncit lui şi apostolului Ioan, să nu mai vorbească şi să nu mai înveţe în numele lui Isus, ei au răspuns: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4:19-20). După aceea, cu o altă ocazie, când au fost ameninţaţi şi li s-a poruncit să nu vorbească şi când vieţile lor erau în pericol, Petru le-a spus în faţă celor din consiliu:
„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El (Fapte 5:29-32).
Timiditatea multor oameni de astăzi dispare atunci când sunt umpluţi cu Duhul Sfânt. Ei Îl mărturisesc pe Isus Cristos cu mare libertate şi îndrăzneală, cu o lipsă totală de teamă în ceea ce priveşte consecinţele.
Preocuparea pentru lucrurile de sus
Botezul cu Duhul Sfânt îl determină pe cel care îl primeşte să fie preocupat de Dumnezeu, de Cristos şi de lucrurile spirituale.
In relatarea despre ziua Rusaliilor citim:
“Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească…. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar, îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră în care ne-am născut? … îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Fapte 2:4, 7-8, 11).
Apoi a urmat predica lui Petru, o predică în care, de la început până la sfârşit, el este complet absorbit de Isus Cristos şi gloria Lui:
Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt le-a zis: „Mai mari ai poporului şi conducători ai lui Israel! Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se prezintă înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi” (Fapte 4:8-10).
Într-o relatare a unei zile de mai târziu, ni se spune:
După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi” (Fapte 4:31, 33).
Despre Saul din Tars citim că, atunci când a fost umplut de Duhul Sfânt, „îndată a început să predice în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9:20). Despre casa lui Corneliu citim:
Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu (Fapte 10:44-46).
Aici vedem că, toată casa lui Corneliu, imediat ce au fost umpluţi cuDuhul Sfânt, L-au preamărit pe Dumnezeu.
În textul din Efeseni 5:18-19 ni se spune că rezultatul umplerii cu Duhul este că cei umpluţi astfel vor vorbi unii cu alţii cu psalmi şi cântări de laudă,cântând şi lăudându-L pe Domnul în inimile lor. Oamenii umpluţi cu Duhul Sfânt nu vor cânta balade romantice, nici cântecele comice, nici arii de operă în timp ce puterea Duhului este peste ei. Dacă Duhul Sfânt S-ar coborî asupra cuiva în timp ce acesta ascultă cel mai inocent dintre cântecele lumii, el nu s-ar bucura de cântecul respectiv, ci ar tânji să audă ceva despre Cristos. Oamenii botezaţi cu Duhul Sfânt nu vorbesc mult despre ei înşişi, ci vorbesc mult despre Dumnezeu, şi în special vorbesc mult despre Cristos. Trebuie să fie aşa, deoarece slujba Duhului Sfânt este aceea de a mărturisi despre Cristosul glorificat. (Vezi Ioan 15:26; 16:14.)
Rezumăm tot ce am spus despre rezultatele botezului cu Duhul Sfânt: botezul cu Duhul Sfânt reprezintă coborârea Duhului Sfânt asupra credinciosului, umplându-i mintea cu o înţelegere reală a adevărului, în special a adevărului despre Cristos, luându-i în stăpânire toată fiinţa, şi oferindu-i daruri pe care altfel nu le-ar avea şi care îl cali­fică pentru slujirea la care Domnul 1-a chemat.
Capitolul douăzeci şi doi
Necesitatea botezului cu Duhul Sfânt
Noul Testament are multe de spus despre necesitatea botezului cu Duhul Sfânt. Când Domnul nostru era pe punctul de a-i părăsi pe ucenicii Lui pentru a se duce la Tatăl, El le-a spus: „Şi iată că voi trimite peste voi făgă­duinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24:49). El tocmai le dăduse însărcina­rea de a-I fi martori printre toate neamurile, începând din Ierusalim (vezi versetele 47-48), dar aici le spune că, înainte de a întreprinde ceva în vederea lucrării de mărturisire, ei trebuie să aştepte până când vor primi promisiunea Tatălui. Ei urma să fie înzestraţi astfel cu putere venită de sus în vederea lucrării de mărturisire pe care urma să o împli­nească. Nu există nici o îndoială cu privire la ceea ce Isus a dorit să exprime prin „făgăduinţa Tatălui” pe care ucenicii trebuia să o aştepte înainte de începerea lucrării pe care El o pusese pe umerii lor, deoarece în Fapte citim:
Pe când se afla cu ei, [El] le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo promisiunea Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” (Fapte 1:4-5).
Este evident deci, că „promisiunea Tatălui”, prin care urma să vină înzestrarea cu putere, era botezul cu Duhul Sfânt. El a continuat, spunându-le ucenicilor Săi:
Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului (Fapte 1:8).
Cine erau oamenii cărora Isus le-a spus aceste lucruri? Erau ucenicii pe care El Însuşi îi pregătise pentru lucrare. Mai mult de trei ani ei trăiseră în cea mai strânsă legătură cu El; fuseseră martorii minunilor Sale, ai morţii şi învierii Lui, iar în scurt timp urma să fie martorii înălţării Lui, El fiind luat la cer dinaintea ochilor lor. Şi ce trebuia ei să facă mai departe? Pur şi simplu să meargă şi să spună lumii ceea ce văzuseră cu ochii lor şi ceea ce auziseră cu urechile lor de pe buzele Fiului lui Dumnezeu. Nu erau ei echipaţi pentru lucrare? Potrivit cu ideile noastre moderne despre pregăti­rea pentru lucrarea creştină, am putea spune că erau pe de­plin echipaţi. Dar Isus le-a spus: „Nu, nu sunteţi echipaţi. Mai există o altă pregătire suplimentară pe lângă pregătirea pe care aţi primit-o deja, o pregătire atât de necesară pen­tru o lucrare eficientă, încât nu trebuie să faceţi nici un pas până nu aveţi parte de ea. Această pregătire suplimentară este promisiunea Tatălui, botezul cu Duhul Sfânt.” Dacă apostolii care au avut parte de o pregătire atât de excepţio­nală pentru lucrarea pe care urma să o desfăşoare aveau nevoie de această pregătire în vederea lucrării, cu cât mai multă nevoie avem noi de ea?
În lumina a ceea ce Isus a pretins de la ucenicii Săi înainte de începerea lucrării, nu ni se pare oare îndrăzneaţă ideea de a-L mărturisi pe Cristos şi a lucra pentru El, fără a avea promisiunea Tatălui, botezul cu Duhul Sfânt? Exista şi atunci în mod evident nevoia imperativă de a face ceva imediat. Întreaga lume era în pierzare şi numai ei cunoşteau adevărul salvator. Cu toate acestea, Isus le-a cerut în mod strict să „aştepte.” Ar fi putut exista oare o mărturie mai puternică în favoarea necesităţii şi impor­tanţei absolute a botezului cu Duhul Sfânt ca pregătire pentru o lucrare plăcută lui Cristos?
Dar aceasta nu este totul. În textul din Fapte 10:38, citim: „Cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi îi vindeca pe toţi cei care erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.” La ce anume din viaţa lui Isus Cristos se referă aceste cuvinte? Dacă deschidem la Luca 3:21-22, şi Luca 4:1,14,17-18, vom primi răspuns. În pasajul din Luca 3:21-22 citim că, după ce Isus a fost botezat, şi în timp ce se ruga, „s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel Şi din cer s-a auzit o voce care zicea: «Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!»”
Următorul lucru pe care îl citim după aceea, fără ca între ele să găsim altceva decât genealogia umană a lui Isus, este acesta: „Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu” (Luca 4:1). Apoi urmează relatarea ispitirii Lui. După aceea citim: „Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur” (Luca 4:14). Iar mai departe citim:
Şi I s-a dat cartea profetului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia” (Luca 4:17-18).
In mod evident, deci, ungerea cu Duhul Sfânt şi cu pu­tere a avut loc la Iordan, în contextul botezului Său, iar Isus nu a intrat în lucrarea publică, până când nu a fost botezat cu Duhul Sfânt. Şi cine era Isus? Creştinismul afirmă că El a fost conceput în mod supranatural prin puterea Duhului Sfânt, că El este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, că El este divin, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, şi totuşi, om deplin. Dacă El, care „v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21), nu S-a aventurat în lucrarea Lui, până când nu a fost în mod concret botezat cu Duhul Sfânt, cum am putea îndrăzni noi să ne aventurăm? Dacă în lumina acestor fapte înregistrate îndrăznim totuşi să procedăm astfel, nu este aceasta o aro­ganţă inadmisibilă? Iară îndoială, mulţi dintre noi facem acest lucru din ignoranţă, dar cât mai putem să ne justificăm prin ignoranţă? Este evident că botezul cu Duhul Sfânt reprezintă o pre­gătire absolut necesară pentru o lucrare eficientă în numele lui Cristos, în orice domeniu al slujirii. Putem avea o che­mare foarte clară la slujire — la fel de clară, poate, precum cea a apostolilor – dar avem parte şi de aceeaşi poruncă ca şi ei: înainte de a începe slujirea noastră, să aşteptăm până când suntem îmbrăcaţi cu putere de sus. Această înzestrare cu putere vine prin botezul cu Duhul Sfânt.
Dar mai există încă ceva. În textul din Fapte 8:14-16 citim:
Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pen­tru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.”
În Samaria exista o adunare cu mulţi convertiţi, dar, când Petru şi Ioan au venit ca să verifice lucrarea, ei au simţit că noii ucenici nu primiseră ceva esenţial şi, înainte de a face orice altceva, Petru şi Ioan trebuia să se asigure că şi ei primeau ceea ce le lipsea.
In mod asemănător, citim:
Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt” (Fapte 19:1-2).
Când a descoperit că nu primiseră Duhul Sfânt, primul lucru de care s-a îngrijit a fost ca ei să-L primească. El nu şi-a continuat lucrarea cu cei din afară, până ce acel mic grup de doisprezece ucenici nu au fost echipaţi în vederea slujirii. Prin urmare, vedem că, atunci când apostolii au descoperit credincioşi în Cristos, primul lucru pe care l-au făcut întotdeauna a fost să-i întrebe dacă primiseră Duhul Sfânt ca experienţă distinctă, iar dacă nu-L primiseră, ei au căutat imediat să-i ajute să facă paşii necesari pentru pri­mirea Duhului Sfânt.
Este evident deci, că botezul cu Duhul Sfânt reprezintă o necesitate absolută pentru fiecare creştin în vederea slu­jirii pe care Cristos o cere şi o aşteaptă de la el. Cu sigu­ranţă, doar puţine dintre greşelile pe care le facem astăzi în diferitele noastre iniţiative creştine sunt mai mari decât cea de a rândui învăţători de şcoală duminicală, lucrători implicaţi în evanghelizarea personală şi chiar predicatori ai Evangheliei, numai pentru că au avut parte de o anu­mită educaţie, incluzând probabil şi absolvirea unui colegiu sau a unui seminar, dar care nu au fost încă bote­zaţi cu Duhul Sfânt. Considerăm că, dacă cineva este în cel mai bun caz pios, dacă a absolvit un colegiu, sau un semi­nar şi a ieşit din timpul de pregătire cu o doctrină suficient de sănătoasă, el este pregătit ca să ne punem mâinile peste el şi să-L ordinăm în lucrarea de predicare a Evangheliei. Dar Isus Cristos a spus: „Nu.” Mai există o altă pregătire atât de esenţială, încât omul nu trebuie să intre în această lucrare până când nu are parte de ea. „Rămâneţi [literal, „staţi jos”]… până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24:49).
Un distins profesor de teologie a afirmat că fiecărui can­didat la lucrare ar trebui să i se adreseze întrebarea: „L-ai întâlnit pe Dumnezeu?” Da, dar ar trebui să mergem mai departe decât atât şi să fim şi mai clari. Fiecărui candidat la lucrare ar trebui să-i punem întrebarea: „Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?” şi dacă nu, ar trebui să-i spunem la fel cum Isus le-a spus primilor propovăduitori ai Evangheliei: „Stai jos până vei fi îmbrăcat cu putere de sus.”
Lucrul acesta nu este valabil doar pentru lucrătorii ordi­naţi; este valabil şi pentru fiecare creştin, căci toţi creştinii sunt chemaţi la o lucrare de un fel sau de altul. Orice om care este în lucrarea creştină, şi care nu a primit botezul cu Duhul Sfânt, ar trebui să se oprească în lucrarea lui în punctul în care se găseşte, şi să nu meargă mai departe, până ce nu a fost „îmbrăcat cu putere de sus” (Luca 24:49).
Ce va face lucrarea noastră în timp ce noi aşteptăm? Întrebarea ar putea primi răspuns punând o altă întrebare: „Ce a făcut lumea în acele zece zile în care primii ucenici
aşteptau?” Ei cunoşteau adevărul sal­vator şi erau singurii care îl cunoşteau; totuşi, în ascultare de porunca Domnului, ei au tăcut. Lumea nu a fost în pagubă. Fără nici o îndoială, când a venit puterea, ei au înfăptuit într-o zi mai mult decât ar fi putut înfăptui în ani de zile, dacă ar fi pornit sfidând şi neascultând de porunca lui Cristos şi încrezându-se în ei înşişi.
Şi noi, după ce vom primi botezul cu Duhul Sfânt, vom realiza mai mult pentru Domnul nostru într-o zi decât am fi realizat în ani de zile neavând această putere. Chiar dacă este necesar să petrecem zile întregi aşteptând, ele vor fi bine petrecute, dar vom vedea mai târziu că nu trebuie să rămânem în aşteptare multe zile, căci botezul cu Duhul Sfânt poate fi primit astăzi.
Cineva ar putea spune că apostolii au fost în diferite călătorii misionare încă din timpul vieţii lui Cristos, chiar înainte de a fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Acest lucru este ade­vărat, dar s-a întâmplat înainte ca Duhul Sfânt să fi fost dat şi înainte ca ei să fi primit porunca „rămâneţi… până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24:49). După aceea, a pleca fără împuternicire ar fi însemnat neascultare, nebunie şi îngâmfare, iar noi trăim astăzi după momentul în care Duhul Sfânt a fost dat şi după ce a fost dată şi porunca de a aştepta până când vom fi îmbrăcaţi cu putere.
Cine poate fi botezat cu Duhul Sfânt?
Ajungem acum la întrebarea de maximă importanţă, şi anume, cine poate fi botezat cu Duhul Sfânt? În urmă cu câţiva ani, la o convenţie, o femeie creştină foarte inteligen­tă, o lucrătoare recunoscută în domeniul educaţional şi la şcoala duminicală, mi-a trimis următoarea întrebare: „Ne-aţi vorbit despre necesitatea botezului cu Duhul Sfânt, dar cine poate să aibă parte de acest botez? Biserica de care aparţin învaţă că botezul cu Duhul Sfânt s-a limitat la perioada apostolică. Ne puteţi spune cine poate fi botezat cu Duhul Sfânt?” Din fericire, această întrebare primeşte răspuns în cei mai expliciţi termeni în Biblie:
„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci promisiunea aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:38-39).
Care este promisiunea la care se referă Petru în versetul 39? Există două interpretări ale acestui pasaj: una dintre ele este că promisiunea acestui verset este promisiunea mân­tuirii; cealaltă promisiune a acestui verset este promisiunea darului Duhului Sfânt (sau a botezului cu Duhul Sfânt – o comparaţie a pasajelor scripturale va dovedi că cele două expresii sunt sinonime).
Care este interpretarea corectă? Există două legi de in­terpretare universal recunoscute de cercetătorii Bibliei. Aceste legi sunt legea uzualităţii (sau usus loquendi, cum este numită) şi legea contextului. Multe versete din Biblie luate singure ar putea avea două, trei sau chiar mai multe interpretări posibile, dar când aplicăm aceste două legi de interpretare, putem stabili cu certitudine că numai una dintre multiplele interpretări posibile este interpretarea corectă.
Legea uzualităţii este următoarea: când găseşti un cuvânt sau o expresie în orice pasaj din Scriptură şi doreşti să-i cunoşti sensul, nu merge la dicţionar, ci mergi chiar la Scriptură. Caută diferitele pasaje în care este întrebuinţat cuvântul şi în special modul în care scriitorul pasajului stu­diat foloseşte cuvântul respectiv, pre­cum şi modul în care este folosit în cartea căreia îi aparţine pasajul. În felul acesta, poţi deter­mina înţelesul exact al cuvântului, sau al expresiei din pasajul pus în discuţie.
Legea contextului este următoarea: Când studiezi un pasaj, nu trebuie să îl scoţi din context, ci trebuie să cercetezi ce scrie înaintea pasajului şi ce scrie după el. În timp ce pasajul poate să aibă diferite înţelesuri, dacă este luat singur, în contextul în care se află el poate să însemne un singur lucru.
Să aplicăm acum cele două legi la pasajul în discuţie. Mai întâi, să aplicăm legea uzualităţii. Încercăm să descoperim ce înseamnă „făgăduinţa” în pasajul din Fapte 2:39. Revenind la textul din Fapte 1:4-5 citim:
„[El] le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
Este evident, deci, că aici promisiunea Tatălui înseamnă botezul cu Duhul Sfânt.
Întoarceţi la Fapte 2:33: „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.” În acest pasaj sunt folosite multe cuvinte pentru a exprima că promisiunea se referă la promisiunea Duhului Sfânt. Dacă această expresie specifică înseamnă botezul cu Duhul Sfânt în Fapte 1:4-5, şi acelaşi lucru în Fapte 2:33, prin ce lege similară de interpretare poate să însemne ceva total diferit şase versete mai apoi în Fapte 2:39? Deci, legea uzualităţii stabileşte că promisiunea din Fapte 2:39 este promisiunea botezului cu Duhul Sfânt.
Acum, să aplicăm legea contextului. Vom descoperi că această lege este şi mai decisivă. Citiţi următoarele versete:
„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci promisiunea aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:38-39).
Este evident aici că promisiunea la care se referă este promisiunea darului botezului cu Duhul Sfânt. Ambele legi susţin deci, că promisiunea din Fapte 2:39 este promisiunea darului Duhului Sfânt, sau a botezului cu Duhul Sfânt.Să citim versetul în modul acesta, înlocuind cuvântul „făgă­duinţa” cu această expresie sinonimă: „Căci botezul cu Duhul Sfânt este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
„Este pentru voi”, spunea Petru, cu alte cuvinte, pentru mulţimea adunată înaintea lui. Aici nu există nimic pentru noi. Noi nu am fost prezenţi acolo. Mulţimea respectivă era formată din evrei, iar noi nu suntem evrei. Dar Petru nu s-a oprit aici. El a mers mai departe spunând: „Şi pentru copiii voştri”,cu alte cuvinte, pentru urmă­toarea generaţie şi generaţiile urmă­toare de evrei. Încă nu găsim nimic pentru noi aici, deoarece noi nu sun­tem evrei. Dar Petru nu s-a oprit nici măcar aici. El a continuat spunând: „Şi pentru toţi cei care sunt departe acum.”
Această expresie ne include şi pe noi. Noi suntem dintre naţiunile care erau odinioară „depărtate”, dar acum „am fost apropiate prin sângele lui Cristos” (Efeseni 2:13). Totuşi, ca să nu fie nici o umbră de îndoială, Petru adaugă „în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39). Deci, în ziua Rusaliilor, Petru a afirmat că botezul cu Duhul Sfânt este pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, din orice perioadă care urmează a istoriei Bisericii.
În urmă cu mai mulţi ani, la o conferinţă cu lucrătorii din Chicago, un slujitor al Evangheliei din sud-vest a venit la mine, după o prelegere despre botezul cu Duhul Sfânt şi mi-a spus: „Biserica de care aparţin învaţă că botezul cu Duhul Sfânt s-a limitat la perioada apostolică.”
„Nu mă interesează ce învaţă biserica la care mergi tu”, i-am spus, „sau ce învaţă biserica de care aparţin eu. Singura întrebare cu adevărat importantă pentru mine este ce învaţă Cuvântul lui Dumnezeu?”
„Aveţi dreptate,” mi-a răspuns el.
Apoi i-am înmânat Biblia mea şi l-am rugat să deschidă şi să citească Fapte 2:39, iar el a citit: „Căci promisiunea aceas­ta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:38-39).
„Te-a chemat Dumnezeu?” l-am întrebat.
„Da, cu siguranţă că m-a chemat.”
„Este deci promisiunea valabilă şi pentru tine?”
„Da, este şi pentru mine.” El a primit promisiunea şi rezultatul a fost o slujire transformată.
În urmă cu câţiva ani, la o conferinţă a studenţilor, întâl­nirile erau conduse de un slujitor episcopalian renumit, un om apreciat şi iubit. Am vorbit la această conferinţă despre botezul cu Duhul Sfânt şi am insistat pe semnificaţia verse­tului din Fapte 2:39. În seara respectivă, în timp ce stăteam împreună după terminarea întâlnirilor, acest slujitor al lui Dumnezeu mi-a spus, „Domnule Torrey, am fost extrem de interesat de ceea ce aţi spus astăzi despre botezul cu Duhul Sfânt. Dacă interpretarea dumneavoastră a pasajului din Fapte 2:39 este corectă, aveţi dreptate. Dar eu mă îndoiesc de interpretarea dumneavoastră. Să vorbim puţin despre aceasta.” Am vorbit despre această interpretare. După câţi­va ani, în iulie 1894, am fost la o conferinţă a studenţilor în Northfield. Intrând în ziua respectivă pe uşa din spate a Stone Hall l-am văzut pe acest slujitor episcopalian intrând pe uşa din faţă. Văzându-mă, s-a grăbit spre mine pe culoar, a dat mâna cu mine şi mi-a spus, „Aţi avut dreptate la Knoxville cu privire la Fapte 2:39 şi cred că pot să vă dau o veste şi mai bună – şi anume că am fost botezat cu Duhul Sfânt.”
Mă bucur că am avut dreptate în ceea ce priveşte textul din Fapte 2:39, nu că ar avea vreo importanţă ca eu să am dreptate, ci pentru că adevărul statornicit astfel are oimportanţă majoră. Este extraordinar să pot merge în întreaga lume, literar vorbind, să am înainte un auditoriu format   din   credincioşi   din   Statele   Unite, Insulele Sandwich, Australia, Tasmania, Noua Zeelandă, China, Japonia, India, Anglia, Scoţia, Irlanda, Germania, Franţa sau Elveţia, şi să le pot spune (şi să am certitudinea că, atunci când vorbesc, mă bazez pe Cuvântul sigur al lui Dumnezeu): „Şi voi toţi puteţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Dar acest gând glorios şi îmbucurător are şi partea lui solemnă. Dacă putem fi botezaţi cu Duhul Sfânt, atunci trebuie să fim botezaţi. Dacă suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, atunci, prin intermediul nostru vor fi salvate suflete care n-ar fi salvate, dacă nu am cunoaşte acest botez. Prin urmare, dacă nu suntem dispuşi să plătim preţul acestui botez şi, astfel, nu suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, vom fi responsabili înain­tea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet care ar fi putut fi salvat şi care nu a fost salvat, pentru că nu am plătit preţul, şi nu am acceptat binecuvântarea.
Adeseori tremur pentru mine însumi şi pentru tovarăşii mei de slujire, şi nu doar pentru tovarăşii mei de slujire, ci pentru toţi tovarăşii mei din toate domeniile lucrării creşti­ne, chiar şi pentru cel mai umil sau mai neînsemnat dintre ei. De ce? Pentru că propovăduim erezii? Nu, deşi există mulţi astăzi care fac lucrul acesta şi tremur pentru ei, dar nu la aceasta mă refer acum. Tremur oare pentru că nu pre­dicăm adevărul? Este posibil ca cineva să nu predice erezii, şi totuşi să nu predice adevărul; sunt mulţi care nu au pre­dicat niciodată nici o erezie, şi totuşi nu au predicat ade­vărul. Tremur şi pentru ei, dar nu la aceasta mă refer acum. Mă refer la faptul că tremur pentru cei care predică ade­vărul, acelaşi adevăr care este în Isus, adevărul înregistratîn Cuvântul scris al lui Dumnezeu, pentru cei care predică adevărul în simplitatea, puritatea şi plinătatea lui, dar care îl predică cu „vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii,” şi nu „într-o dovadă dată de Duhul şi de putere” (1 Corinteni 2:4), îl predică în puterea firii pământeşti şi nu în puterea Duhului Sfânt. Nu există nimic mai lipsit de viaţă decât Evanghelia lipsită de puterea Duhului. „Slova omoară, dar Duhul dă viaţa” (2 Corinteni 3:6). Predicarea Evangheliei de la amvon, sau prin alte metode mai tainice este o lucrare solemnă. Ea aduce moarte sau viaţă celor care o ascultă, iar dacă ea este dătătoare de viaţă, sau de moarte depinde în cea mai mare măsură de modul în care o predicăm, cu, sau fără botezul Duhului Sfânt.
O umplere repetată
Avem nevoie de o umplere repetată cu Duhul Sfânt. Imediat după ce omul a fost botezat cu Duhul Sfânt, indiferent cât de definită a fost experienţa respectivă, omul are nevoie să fie umplut în mod repetat cu Duhul. Aceasta este învăţătura clară a Noului Testament. În textul din Fapte 2:4 citim: „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vor­bească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Unul dintre cei care au fost prezenţi cu acea ocazie, şi care a fost umplut atunci cu Duhul Sfânt a fost Petru. Într-adevăr, el iese în evidenţă în acest capitol ca fiind un om botezat cu Duhul Sfânt. În pasajul din Fapte 4:8 citim: „Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis…” Aici, citim din nou că Petru a fost umplut cu Duhul Sfânt. Mai jos citim că, în timp ce erau adunaţi împreună şi se rugau, „toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4:31). Din context reiese cu claritate că doi dintre cei ce se aflau acolo erau Ioan şi Petru. Iată deci, a treia situaţie în care Petru a fost umplut cu Duhul Sfânt.
Nu este suficient ca cineva să fie umplut o singură dată cu Duhul Sfânt. Avem nevoie de o umplere nouă, pentru fiecare situaţie nouă din slujire. Greşeala de a nu realiza această nevoie a umplerii repetate cu Duhul Sfânt a avut ca efect faptul că unii care odinioară au fost folosiţi de Dumnezeu cu mare putere, să fie puşi deoparte. Există astăzi mulţi care au cunoscut ce înseamnă să lucrezi în pu­terea Duhului Sfânt şi care acum şi-au pierdut ungerea şi puterea. Nu vreau să spun că Duhul Sfânt i-a părăsit – nu cred aşa ceva – ci că manifestarea prezenţei şi puterii Lui a dispărut.
Unul dintre cele mai triste lucruri care se întâmplă prin­tre noi astăzi este că bărbaţi şi femei care au trudit odată pentru Stăpân în puterea extraordinară a Duhului Sfânt, sunt acum, practic, nefolositori, sau poate chiar au devenit o piedică în calea lucrării, pentru că încearcă să umble în puterea unei binecuvântări primite în urmă cu un an, cu cinci ani, sau cu douăzeci de ani. Pentru desfăşurarea fiecărei slujiri noi, pentru fiecare suflet de care ne ocupăm, pen­tru fiecare lucrare nouă înfăptuită pentru Cristos, pentru fiecare nouă zi, şi pentru fiecare situaţie critică din viaţa şi slujirea creştină, ar trebui să căutăm şi să dobândim o nouă umplere cu Duhul Sfânt. Nu trebuie să „fim nepăsători” de darul care este în noi (1 Timotei 4:14), ci, dimpotrivă, „să înflăcărăm” acest dar (2 Timotei 1:6). Umplerile repetate cu Duhul Sfânt sunt necesare pentru continuarea şi sporirea puterii.
Se poate ridica întrebarea: „Ar trebui să numim aceste noi umpleri cu Duhul Sfânt «botezuri proaspete» cu Duhul Sfânt?” Acestei întrebări îi voi răspunde că termenul „botez” nu este folosit niciodată în Scripturi cu referire lao a doua experienţă, şi că însăşi ideea de botez are un caracter iniţiatic. Prin urmare, dacă vrem să folosim un lim­baj exact, din punct de vedere biblic, ar fi mai bine să nu folosim termenul „botez” cu referire la o a doua experienţă, ci să îl limităm la prima dintre ele. Pe de-altă parte, în Fapte 2:4 este întrebuinţată expresia „s-au umplut cu Duhul Sfânt” pentru a descrie experienţa promisă în Fapte 1:5, unde cuvintele folosite sunt „veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Din această observaţie, la fel ca şi din alte pasaje, reiese cu cla­ritate că cele două expresii sunt în mare măsură, practic, sinonime. Totuşi, vom da dovadă de o precizie biblică mai mare dacă limităm expresia „botezul cu Duhul Sfânt” la prima noastră experienţă. Este bine să vorbim despre un singur botez, dar despre mai multe umpleri.
Totuşi, aş prefera mai degrabă ca cineva să vorbească despre botezuri noi şi proaspete cu Duhul Sfânt, referindu-se la adevărul atât de preţios al nevoii de umplere repetată cu Duhul Sfânt, decât să insiste atât de mult asupra terminologiei, încât să se piardă din vedere adevărul necesităţii umplerilor repetate. Cu alte cuvinte, prefer mai degrabă să am parte de experienţa corectă, de­numită incorect, decât de o experienţă greşită denumită corect. Acest lucru este clar ca lumina zilei: avem nevoie să fim umpluţi cu Duhul Sfânt în mod repetat. Uneori sunt întrebat: „Ai primit a doua binecuvântare?” Da, şi a treia, şi a patra, şi a cincea, şi sute altele, şi astăzi continuu să caut o nouă binecuvântare.
Capitolul douăzeci şi trei
Obţinerea botezului cu Duhul Sfânt
Ajungem acum la întrebarea de cea mai mare impor­tanţă practică, şi anume, ce trebuie să facă o per­soană pentru a fi botezată cu Duhul Sfânt. Această întrebare primeşte răspuns într-un mod cât se poate de clar în Biblie. Biblia ne prezintă metoda corectă ce constă în câţiva paşi simpli pe care oricine îi poate urma, şi este abso­lut sigur, că oricine îi urmează, va avea parte de binecu­vântarea botezului cu Duhul Sfânt. Bineînţeles, această afirmaţie este extrem de directă, şi nu am îndrăzni să fim atât de fermi, dacă Biblia nu ar fi la fel de fermă. Dar ce drept avem noi să fim nesiguri, când Cuvântul lui Dumnezeu este atât de direct? Această metodă are şapte paşi.
Acceptarea lui Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor
Primul pas este să-L acceptăm pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. În textul din Fapte 2:38 citim: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Nu este această afirmaţie la fel de clară ca şi cea de mai sus, privind binecuvântarea? Petru a spus că, dacă facem anumite lucruri, rezultatul va fi următorul: „veţi primi darul Sfântului Duh.” Toţi cei şapte paşi sunt prezenţi în acest pasaj, dar ne vom folosi şi de alte pasaje pentru a evidenţia aceste aspecte.
Primii doi paşi sunt legaţi de cuvântul „pocăiţi-vă.” „Pocăiţi-vă”, a spus Petru. Ce înseamnă a te pocăi? Cuvântul grecesc pentru pocăinţă înseamnă „răzgândire”, sau „schimbarea minţii.” A te pocăi, deci, înseamnă a-ţi schim­ba gândirea. A-ţi schimba gândirea în ce sens? În trei privinţe: în privinţa lui Dumnezeu, a lui Isus Cristos şi a păcatului. Sensul schimbării minţii în fiecare dintre aceste aspecte este determinat de context. În situaţia de faţă, con­textul ne spune că schimbarea minţii, la care se face refe­rinţă aici, este în primul rând legată de Isus Cristos. Petru tocmai le spusese: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Fapte 2:36-37).
Acesta este momentul când Petru le-a spus „Pocăiţi-vă”, sau „Schimbaţi-vă gândirea în privinţa lui Isus; schimbaţi-vă gândirea de la acea atitudine a minţii care v-a deter­minat să-L respingeţi şi să-L crucificaţi, la acea atitudine a minţii care vă determină să-L acceptaţi ca Domn, Rege şi Salvator.” Prin urmare, acesta este primul pas spre primirea botezului cu Duhul Sfânt. Primeşte-L pe Isus ca Domn şi Mântuitor; în primul rând, primeşte-L ca Mântuitor. Ai făcut aceasta?
Ce înseamnă să-L primeşti pe Isus ca Mântuitor? Înseamnă să-L accepţi ca fiind Cel care a purtat păcatele noastre în locul nostru pe cruce (vezi 2 Corinteni 5:21;Galateni 3:13) şi să te încrezi în iertarea lui Dumnezeu, pe baza faptului că Isus Cristos a murit în locul nostru. Înseamnă să-ţi pui toată nădejdea că eşti acceptat de Dumnezeu pe baza lucrării realizate de Cristos pe crucea Calvarului. Există mulţi care se pretind creştini şi care nu au făcut lucrul acesta.
Când îi abordăm pe cei care se numesc creştini şi îi între­băm dacă sunt mântuiţi, mulţi dintre ei răspund: „Da.” Apoi, dacă le pui întrebarea: „Care este temelia mântuiriitale?”, ei vor răspunde ceva de genul: „Merg la biserică, îmi spun rugăciu­nile, citesc Biblia, am fost botezat, m-am alăturat bisericii, particip la Cina Domnului, frecventez întrunirile de rugăciune şi încerc să trăiesc viaţa cât mai corect posibil.” Dacă te bazezi pe aceste lucruri, pentru ca să fii ac­ceptat înaintea lui Dumnezeu, atunci nu eşti mântuit, deoarece toate acestea sunt faptele tale (fiecare avându-şi locul ei, dar totuşi, faptele tale), iar în Romani 3:20 ni se spune în mod clar că „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoaşterea deplină a păcatului.”
Te duci însă la alţii şi îi întrebi dacă sunt mântuiţi, iar ei îţi răspund: „Da.” Apoi, dacă îi întrebi pe ce se bazează când afirmă că sunt acceptaţi înaintea lui Dumnezeu, ei îţi răspund ceva de genul: „Nu mă bazez pe nimic din ceea ce am înfăptuit vreodată, sau pe ceea ce voi ajunge vreodată să înfăptuiesc; mă bazez pe lucrarea pe care Isus Cristos a săvârşit-o pentru mine, când mi-a purtat păcatele în trupul Său pe cruce. Mă încred în desăvârşita Lui lucrare de ispăşire.” Dacă te bazezi cu adevărat pe acest lucru, atunci eşti mântuit. L-ai acceptat pe Isus Cristos ca Mântuitor şi ai făcut primul pas spre botezul cu Duhul Sfânt.
Aceeaşi învăţătură o găsim şi în altă parte din Biblie, de exemplu în Galateni 3:2. Aici, Pavel i-a întrebat pe credin­cioşii din Galatia: „Prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” Ce voia să spună Pavel? La un moment dat, trecând prin Galatia, Pavel a fost reţinut acolo de o infirmitate fizică. Nu ni se spune în ce consta această infirmitate, dar oricum, el nu era atât de bolnav, încât să nu le poată predica galatenilor Evanghelia, vestea bună că Isus Cristos îi răscumpărase din blestemul legii, devenind El însuşi blestem pentru ei, prin moartea Lui pe crucea de la Calvar. Galatenii au crezut această mărturie. Aceasta a însemnat ascultarea prin credinţă, iar Dumnezeu le-a apro­bat credinţa lor, prin faptul că le-a dăruit Duhul Sfânt ca experienţă personală.
Dar, după plecarea lui Pavel din Galatia, au venit nişte iudaizatori din Ierusalim, oameni care înlocuiau Evanghe­lia cu legea lui Moise, şi i-au învăţat pe galateni că această credinţă în Isus Cristos nu era suficientă. Pe lângă credinţă, iudaizatorii învăţau necesitatea păzirii legii lui Moise, în special legea lui Moise legată de circumcizie, şi că, fără circumcizie, ei nu puteau fi mântuiţi. Cu alte cuvinte, galatenii nu mai ştiau sigur dacă sunt salvaţi, sau nu. Ei nu ştiau ce trebuiau să facă, şi se aflau într-o mare confuzie. Situaţia se aseamănă cu cea în care iudaizatorii moderni vin şi îi caută pe tinerii convertiţi, spunându-le că, pe lângă credinţa în Isus Cristos, ei trebuie să păzească Sabatul mozaic, altfel nu pot fi mântuiţi. Aceasta nu este altceva decât vechea controversă ce apare la un alt nivel.
Când a auzit ce s-a întâmplat în Galatia, Pavel a fost foarte indignat şi a scris Epistola către Galateni cu scopul de a demasca erezia acestor iudaizatori. El le-a arătat că Avraam însuşi a fost justificat înainte de circumcizie, numai prin credinţă în Dumnezeu (vezi Galateni 3:6), şi că el a fost circumcis după ce a fost justificat, ca pecete a credinţei pe care deja o avea, încă din perioada când nu era circumcis. Pe lângă această dovadă care demasca erezia iudaizatorilor, Pavel a apelat la propria experienţă a acestora. El i-a între­bat dacă primiseră Duhul Sfânt, iar ei au răspuns afirmativ. El i-a întrebat în continuare cum au primit Duhul Sfânt – prin păzirea legii lui Moise, sau prin auzirea credinţei, adică prin simpla acceptare a mărturiei lui Dumnezeu despre Isus Cristos, conform căreia păcatele lor fuseseră puse asupra Lui, ei fiind astfel justificaţi şi mântuiţi. Galatenii avuseseră parte de o expe­rienţă extrem de distinctă a primirii Duhului Sfânt, iar Pavel a apelat la ea, aducându-le aminte de modul în care ei primiseră Duhul Sfânt, prin simpla auzire a credinţei.
Darul Duhului Sfânt este pecetea lui Dumnezeu peste acceptarea mărturiei lui Dumnezeu despre Isus Cristos — faptul că păcatele noastre au fost puse asupra Lui – în timp ce ne încredem în Dumnezeu în privinţa iertării şi justi­ficării. Prin urmare, acesta este primul pas spre primirea Duhului Sfânt. Dar nu trebuie să-L primim pe Isus numai ca Mântuitor, ci trebuie şi să Îl acceptăm şi ca Domn. Despre acest aspect vom vorbi mai târziu, la pasul al patrulea, când îl vom pune în legătură cu un alt pasaj.
Renunţarea la păcat
Al doilea pas care conduce la binecuvântarea botezului cu Duhul Sfânt este renunţarea la păcat. După cum am văzut, pocăinţa se referă la schimbarea minţii, atât cu privire la Cristos, cât şi cu privire la păcat: o schimbare a minţii de la acea atitudine a minţii care iubea păcatul şi-1 accepta, la acea atitudine de ură şi renunţare la păcat. Acesta este, deci, al doilea pas – renunţarea la păcat. Duhul Sfânt este un Duh Sfânt, şi nu putem să avem în viaţa noas­tră atât Duhul Sfânt, cât şi păcatul. Trebuie să alegem între Duhul Sfânt şi păcatul nesfânt. Nu le putem avea pe amândouă. Cel care nu renunţă la păcat, nu poate avea Duhul Sfânt. Nu este suficient să renunţăm la un păcat, două, trei sau la mai multe; trebuie să renunţăm la păcat în întregime. Dacă ne alipim de un singur păcat, acesta ne va priva de binecuvântare.
Aici găsim cauza eşecului multor oameni care se roagă pentru botezul cu Duhul Sfânt, care merg la conferinţe şi aud despre botezul cu Duhul Sfânt, care citesc cărţi despre botezul cu Duhul Sfânt şi petrec poate nopţi întregi stăruind după botezul cu Duhul Sfânt, fără să obţină nimic. De ce? Poate că există în viaţa lor un păcat la care nu renunţă. Adeseori, oamenii îmi spun, sau îmi scriu: „Mă rog pentru botezul cu Duhul Sfânt de un an (cinci ani, zece ani, un bărbat a spus douăzeci de ani). De ce nu îl primesc?” În multe situaţii de genul acesta mă simt călăuzit să răspund: „Este vorba de păcat şi, dacă aş putea în momentul acesta să privesc în inima ta, aşa cum se uită Dumnezeu, aş putea să-mi pun degetul pe un păcat speci­fic.” S-ar putea să fie ceea ce tu numeşti un păcat mic, dar nu există păcate mici. Există păcate care se referă la lucruri mici, dar fiecare păcat este un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, nici un păcat nu este mic. O dispută cu Dumnezeu, legată de cel mai mărunt dintre lucruri, este suficientă pentru a închide uşa binecuvântării.
Finney relatează despre o femeie extrem de zeloasă în ce privea botezul cu Duhul Sfânt. În fiecare seară, după întâl­niri, ea mergea în camera ei şi se ruga până noaptea târziu. Prietenii ei se temeau că va înnebuni, totuşi, ea nu a avut parte de nici o binecuvântare. într-o noapte, în timp ce stătea îngenuncheată la rugăciune, a ieşit la suprafaţă (ca de   multe   ori înainte)   o   mică   problemă legată de împodobirea părului, o chestiune care nu i-ar deranja probabil pe mulţi dintre creştinii de astăzi, dar care reprezenta un punct de controversă între ea şi Dumnezeu. Ea şi-a pus mâinile în păr, şi-a scos acele din părul ei şi le-a aruncat în celălalt colţ al camerei exclamând: „Plecaţi!” În mod instantaneu, Duhul Sfânt a coborât peste ea. Ceea ce o privase de binecuvântare nu fusese atât chestiunea împodobirii părului, cât problema controversei dintre ea şi Dumnezeu.
Dacă ai un lucru care-ţi apare mereu înainte când te apropii de Dumnezeu, acela este lucrul de care trebuie să te ocupi. În urmă cu câţiva ani, la o convenţie dintr-un stat sudic, cel care conducea convenţia, un slujitor din biserica baptistă, mi-a îndreptat atenţia spre un om spunându-mi: „Acest bărbat este «papa» denominaţiei noastre în locali­tatea -, tot ce spune el, se face. El nu prea este de acord cunoi în ceea ce priveşte această întâl­nire, dar sunt bucuros să-l văd aici.” Acest slujitor a continuat să frecven­teze întâlnirile. La încheierea ultimei întâlniri în care am vorbit despre condiţiile primirii botezului cu Duhul Sfânt, omul acesta m-a aşteptat în anticameră.
El mi-a spus, „Nu m-am ridicat la invitaţia dumneavoastră astăzi.”
„Am văzut că nu v-aţi ridicat”, i-am răspuns.
„Am crezut că aţi spus”, a continuat el, „să se ridice doar cei care puteau spune că s-au predat în mod absolut lui Dumnezeu.”
„Aşa am spus.”
„Ei bine, eu nu pot spune lucrul acesta.”
„Atunci aţi făcut bine că nu v-aţi ridcat. Nu vreau să vă fac să-L minţiţi pe Dumnezeu.”
„Să ştiţi că m-a cercetat foarte puternic ceea ce aţi vorbit astăzi. Aţi spus că dacă este ceva ce-ţi vine întotdeauna în minte, când te apropii mai mult de Dumnezeu, acela este lucrul de care trebuie să te ocupi. În viaţa mea este ceva ce revine mereu, când mă apropiu mai mult de Dumnezeu. Nu am să vă spun despre ce este vorba. Cred că ştiţi.”
„Da,” i-am răspuns. (Presimţeam despre ce este vorba.)
„Ei bine, am vrut doar să vă spun acest lucru.”
Această discuţie avea loc vineri după-amiaza. Am avut ocazia să merg într-un alt oraş şi, dimineaţa, întorcându-mă marţea următoare prin localitatea respectivă, sluji­torul care condusese întâlnirea m-a întâmpinat în staţie. „Mi-aş fi dorit să fi fost ieri dimineaţă la întâlnirea noastră cu slujitorii baptişti. A fost prezent şi acel om pe care vi l-am arătat din partea de nord a statului. El s-a ridicat în cadrul întâlnirii noastre şi ne-a spus: „Fraţi creştini, ne-am înşelat cu toţi în această privinţă”, iar apoi a relatat ceea ce făcuse el: îşi rezolvase problema cu Dumnezeu, renunţase la lucrul care întotdeauna îi apărea în minte când se apropia mai mult de Dumnezeu. Apoi a continuat şi a spus: «Fraţi creştini, am avut parte de o experienţă mai distinctă decât cea pe care am avut-o când am fost convertit.»”
O astfel de experienţă îi aşteaptă pe mulţi alţii, atât sluji­tori cât şi laici, imediat ce fiecare îşi va judeca păcatul, ime­diat ce se va depărta de lucrul care reprezintă punctul lui de controversă cu Dumnezeu, indiferent cât de mic ar părea lucrul respectiv. Dacă cineva doreşte cu sinceritate botezul cu Duhul Sfânt, ar trebui să meargă în singurătate cu Dumnezeu, cerându-I lui Dumnezeu să-l cerceteze şi să scoată la lumină orice lucru din inima, sau din viaţa lui care nu-I este plăcut; iar când Dumnezeu îl scoate la lumină, trebuie să renunţe la el. Dacă, după ce L-a căutat cu since­ritate pe Dumnezeu, nu-i este scos la lumină nici un lucru, atunci poate face mai departe paşii următori. Dar, nu arenici un rost să te rogi, să mergi la conferinţe, să citeşti cărţi despre botezul cu Duhul Sfânt, nu are rost să faci nimic altceva, până când nu îţi judeci păcatele.
MĂRTURISIREA PUBLICĂ
Al treilea pas este mărturisirea publică a renunţării la păcat şi a acceptării lui Isus Cristos. După ce le-a spus ascultătorilor săi să se pocăiască, în Fapte 2:38, Petru a con­tinuat spunându-le ca fiecare „să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor.” Pocăinţa inimii nu era suficientă. Trebuia să existe o mărturisire publică a pocăinţei, iar modul de mărturisire a pocăinţei, aşteptat de Dumnezeu, era botezul. Nici unul dintre cei cărora le vor­bea Petru nu fusese botezat şi, bineînţeles, Petru făcea referinţă aici la botezul cu apă. Să presupunem însă, că unul dintre ei ar fi fost deja botezat, ce ar fi trebuit atunci să facă? Chiar şi în acest caz trebuie să existe o mărturisire publică a renunţării la păcat şi a acceptării lui Isus Cristos. Botezul cu Duhul Sfânt nu este pentru ucenicul ascuns, ci pentru ucenicul care mărturiseşte public.
Fără îndoială, sunt mulţi care încearcă astăzi să fie creştini în inimile lor, sunt mulţi care cred în mod real căL-au acceptat pe Isus ca Domn şi Mântuitor şi că au renunţat la păcat, dar care nu sunt dispuşi să-şi măr­turisească public renunţarea la păcat şi acceptarea lui Isus Cristos. O astfel de persoană nu poate avea parte de botezul cu Duhul Sfânt. Cineva s-ar putea întreba: „Oare Quakerii, care nu cred în botezul cu apă, nu prezintă dovezi ale botezului cu Duhul Sfânt?” Fără îndoială, mulţi dintre ei prezintă aceste dovezi, dar aceasta nu modifică învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă oamenii sunt sinceri, fără îndoială că Dumnezeu le vaarăta, în multe situaţii, unde sunt induşi în eroare din cau­za ignoranţei faţă de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu; dar acest lucru nu modifică Cuvântul Său. Chiar şi în cazul unui membru al adunării Quakerilor, care în mod sincer nu crede în botezul cu apă, trebuie să existe ceea ce se demon­strează prin botez, înainte ca binecuvântarea să fie primită, şi anume, trebuie să existe mărturisirea publică a acceptării lui Cristos şi a renunţării la păcat.
O predare absolută faţă de Dumnezeu
Al patrulea pas este predarea absolută faţă de Dumnezeu. Aceasta rezultă din ceea ce s-a spus deja, şi anume, că trebuie să-L acceptăm pe Isus, nu doar ca Mântuitor, ci şi ca Domn. Acest lucru este afirmat în mod explicit în Fapte 5:32: „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor care ascultă de El.” Acesta este al patrulea pas: ascultarea de El.
Ce înseamnă însă ascultarea? Cineva ar putea spune: „Să faci ce ţi se spune.” Corect, dar cât din ceea ce ţi se spune, trebuie să faci? Ascultarea nu înseamnă să faci doar un lucru, două, trei sau patru; ascultarea înseamnă să faci tot ce ţi se spune. Centrul ascultării este voinţa; esenţa ascul­tării este predarea voinţei lui Dumnezeu. Înseamnă să mergi la Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, şi să-I spui: „Părinte ceresc, iată-mă. Sunt proprietatea Ta. M-ai cumpărat cu un preţ. Recunosc dreptul Tău de proprietate şi mă predau în mod absolut pe mine însumi şi tot ce sunt în mâinile Tale. Trimite-mă unde vrei să mă trimiţi; fă cu mine ce vrei să faci; foloseşte-mă cum vrei Tu.” În majori­tatea situaţiilor, acesta este pasul decisiv în primirea botezului cu Duhul Sfânt.
În tipologia Vechiului Testament, când jertfa pentru arderea de tot era pusă pe altar – fără ca ceva din interiorul,sau din exteriorul animalului sacrificat să fie pus de o parte — atunci venea focul din Locul Preasfânt unde locuia Dumnezeu, acceptând şi consumând jertfa de pe altar. La fel se întâmplă şi astăzi, urmând acel tipar, când ne aşezăm pe noi înşine ca ardere de tot pe altar, nereţinând nimic înăuntru sau în afară, astfel încât focul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, să coboare din adevăratul Loc Preasfânt, cerul (Locul Preasfânt din Templu nefiind decât un tipar al aces­tui adevărat sanctuar), şi să accepte darul de pe altar. Când putem spune într-adevăr: „Tot ce sunt este pe altar”, atunci nu trebuie să mai aşteptăm mult după foc. Lipsa unei predări absolute îi privează astăzi pe mulţi oameni. Oamenii Îi predau lui Dumnezeu cheile de la aproape toate cămăruţele interioare, dar există o cămăruţă mică a cărei cheie vor să o păstreze ei înşişi. Binecuvântarea nu vine în cazul acesta.
La o convenţie din Washington D. C, am vorbit în ulti­ma seară despre modul în care poate fi primit botezul cu Duhul Sfânt. Duhul Însuşi era prezent cu o deosebită pu­tere în seara respectivă. Capelanul uneia dintre case mi-a spus la încheierea întâlnirii: „Aveam sentimentul că aproape pot să-L văd pe Duhul Sfânt astăzi în locul acesta.”
Mulţi au avut nevoie de îndrumare după aceea. La două ore de la încheierea întâlnirii (în jurul orei unsprezece), un lucrător a venit la mine şi mi-a spus: „O vedeţi pe tânăra doamnă din dreapta, cea cu care vorbeşte doamna W—?”
„Da.”
„De două ore se ocupă de ea şi este într-o agonie teribilă. Aţi putea veni să vedeţi dacă nu ne puteţi ajuta?”
M-am aşezat pe scaunul din spatele acestei femei tulbu­rate şi am întrebat-o care era problema ei. „O”, a spus ea, „am venit din Baltimore să primesc botezul cu Duhul Sfânt şi nu mă pot întoarce în Baltimore fără să-l primesc.”
„Îţi este voinţa predată?” am întrebat-o.
„Mă tem că nu.”
„Vrei să ţi-o predai acum?”
„Nu pot.”
„Vrei ca Dumnezeu să te ajute să ţi-o predai?”
„Da.”
„Cere-I să o facă.”
Şi-a plecat capul şi s-a rugat ca Dumnezeu să o ajute să se golească de toată voinţa ei, să şi-o predea, să o aducă în acord cu voia Lui, într-o predare absolută faţă de El. Cânda terminat rugăciunea, am întrebat-o: „Este acum predată?”
Ea a răspuns, „Trebuie să fie. Am cerut ceva potrivit cu voia Lui. Da, este predată.”
I-am spus, „Cere-I acum botezul cu Duhul Sfânt.”
Ea şi-a plecat din nou capul într-o rugăciune scurtă şi L-a rugat pe Dumnezeu să o boteze cu Duhul Sfânt, şi după câteva momente, faţa ei era senină, iar în inimă avea pace. De ce? Deoarece îşi predase voinţa. Îndeplinise condiţiile, iar Dumnezeu îi dăruise binecuvântarea.
O dorinţă intensă după botezul cu Duhul Sfânt
Al cincilea pas este o dorinţă intensă după botezul cu Duhul Sfânt. Isus a spus în Ioan 7:37-39: „«Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.» Spunea cuvin­tele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El.”
Aici avem din nou credinţa în Isus ca o condiţie a pri­mirii Duhului Sfânt, dar avem şi o altă condiţie: „Dacă însetează cineva.” Fără îndoială, când a rostit Isus acestecuvinte, El avea în minte promisiunea Vechiului Testament din Isaia 44:3: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.” În ambele pasaje, condiţia primirii Duhului Sfânt o constituie însetarea. Ce înseamnă să însetezi? Când omului îi este într-adevăr sete, el simte ca şi cum fiecare por al trupului său ar striga un singur lucru: „Apă! Apă! Apă!” Aplicând acest lucru la tema în discuţie; când un om însetează spiri­tual, întreaga lui fiinţă nu are decât o singură dorinţă: „Duhul Sfânt! Duhul Sfânt! Duhul Sfânt!”
Atâta timp cât cineva îşi imaginează că se poate descur­ca mai departe şi fără botezul cu Duhul Sfânt, el nu va primi acel botez. Atâta timp cât cineva caută neîncetat un nou tip de biserică, noi combinaţii, un nou stil de predicare, sau altceva prin care speră că poate să realizeze ceea ce numai Duhul Sfânt poate realiza, el nu va primi botezul cu Duhul Sfânt. Atât timp cât cineva încearcă să găsească un sistem subtil de interpretare, prin care să elimine din Noul Testament ceea ce Dumnezeu a aşezat acolo — şi anume, absoluta necesitate a botezului cu Duhul Sfânt ca expe­rienţă concretă pentru fiecare credincios — el nu va primi botezul Duhului Sfânt. Atâta timp cât omul încearcă să se convingă singur că a primit botezul cu Duhul Sfânt, când de fapt nu 1-a primit, el nu va primi botezul cu Duhul Sfânt. Dar, când cineva ajunge în locul în care vede absoluta nece­sitate a botezului cu Duhul Sfânt ca experienţă definită, şi doreşte această binecuvântare oricât l-ar costa, el este pe punctul de a o primi.
Două exemple despre însetare
La o convenţie regională YMCA, unde am vorbit despre botezul cu Duhul Sfânt, doi slujitori au părăsit împreună acea întâlnire. Unul dintre ei i-a spus celuilalt: „Acest tip de învăţătură conduce ori la fanatism, ori la disperare.” El nu a încercat să demonstreze că era nescripturală. El s-a simţitpur şi simplu condamnat şi nu era dispus să-şi recunoască lipsa în privinţa botezului, din contră, a încercat să-şi împlinească această lipsă. Astfel, el a încercat să evite con­damnarea care venea din Cuvânt, prin strălucita lui remar­că: „Acest tip de învăţătură conduce ori la fanatism, ori la disperare.” Un asemenea om nu va primi botezul cu Duhul Sfânt până când nu-şi vine în fire, până nu-şi recunoaşte nevoia şi doreşte intens împlinirea acesteia.
Cât de diferit a fost un alt lucrător din aceeaşi denomi­naţie care a venit la mine într-o duminică dimineaţa la Northfield. În dimineaţa respectivă urma să vorbesc despre modul în care putem primi botezul cu Duhul Sfânt. El mi-a spus: „Am venit la Northfield de la — cu un singur scop, să primesc botezul cu Duhul Sfânt, şi prefer să mor, decât să mă întorc la biserica mea, fără să-l primesc.”
I-am spus, „Fratele meu, îl vei primi.”
Dimineaţa următoare, el a venit acasă la mine foarte devreme. El mi-a spus: „Trebuie să mă întorc cu trenul următor dar, înainte de a pleca, am venit să vă spun că am primit botezul cu Duhul Sfânt”.
Rugăciune specifică pentru botezul cu Duhul Sfânt
Al şaselea pas este rugăciunea specifică pentru botezul cu Duhul Sfânt. Isus a afirmat în Luca 11:13: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care I-L cer!” Acest lucru este foarte clar. Isus ne-a învăţat că Duhul Sfânt este dat ca răspuns la rugăciunea specifică — pur şi simplu cere-I. Mulţi ne spun că nu trebuie să ne rugăm pentru Duhul Sfânt, iar argumentul lor este extrem de inexact. Ei spun că Duhul Sfânt a fost dat Bisericii la Rusalii, ca dar permanent, prin urmare, de ce să ne rugăm pentruceea ce deja a fost dat? La această întrebare, reverendul Dr. A. J. Gordon a răspuns foarte bine că Isus Cristos a fost dat la Calvar ca dar permanent pentru lume (vezi Ioan 3:16), dar fiecare persoană trebuie să-şi însuşească individual ceea ce lumea întreagă a primit ca dar. În acelaşi fel, Duhul Sfânt i-a fost dăruit Bisericii la Rusalii ca dar permanent, dar fiecare persoană din biserică trebuie să-şi însuşească în mod personal ceea ce i s-a dat Bisericii ca întreg. Metoda de însuşire rânduită de Dumnezeu este rugăciunea.
Cei care spun că nu trebuie să ne rugăm pentru Duhul Sfânt merg şi mai departe. Ei ne spun că fiecare credincios are deja Duhul Sfânt (fapt care este adevărat într-un anumit sens, după cum am văzut deja); de ce să ne rugăm pentru ceea ce deja avem? Răspunsul simplu la acest argument este că a fi locuit de Duhul Sfânt în mod inconştient, undeva în sanctuarulascuns al fiinţei noastre este una, iar a încredinţa Duhului posesia întregii case în care El locuieşte, este cu totul altce­va. Dar, acestor argumente inexacte, le oferim cuvintele simple ale lui Cristos Isus: „Cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care I-L cer!” (Luca 11:13).
Nu trebuie să spunem, după cum s-a spus, că această promisiune era valabilă numai pentru perioada în care Domnul nostru a fost pe pământ, iar a ne întoarce la textul din Luca 11:13 înseamnă a uita Rusaliile şi a ignora adevărul că, în prezent, fiecare credincios este locuit de Duhul. Aflăm că, atât înainte, cât şi după Rusalii, Duhul Sfânt le-a fost dă­ruit credincioşilor ca răspuns al rugăciunii specifice. De exemplu, în Fapte 4:31 citim: „După ce s-au rugat ei, s-a cutre­murat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Din nou, în Fapte 8:15-16 citim că, atunci când Petru şi Ioan au venit şi i-au văzut pe credincioşii din Samaria, ei „s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” Din nou, în Epistola lui Pavel către Efeseni, Pavel le-a spus credincioşilor din Efes să se roage ca ei să fie întăriţi în putere prin Duhul Său. (Vezi Efeseni 3:16.) Prin urmare, Noul Testament ne învaţă, prin învăţătură specifică şi prin exemplu ilustrativ, că şi după Rusalii, ca şi înainte de Rusalii, Duhul Sfânt este dat ca răspuns la rugăciunea specifică.
La o convenţie a lucrătorilor creştini din Boston, un credincios a venit la mine şi a spus: „Observ că sunteţi planificat să vorbiţi despre botezul cu Duhul Sfânt.”
“Da.”
„Cred că acesta este cel mai important subiect din pro­gram. Asiguraţi-vă că nu le spuneţi să se roage pentru Duhul Sfânt.”
„Prietene”, i-am răspuns, „vrei să mă asigur că nu le spun ceea ce Isus a zis: «Cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care I-L cer»” (Luca 11:13)?
„Da, dar aceasta a fost înainte de Rusalii.”
„Dar Fapte 4:31? A fost înainte de Rusalii sau după?”
„Cu certitudine, a fost după”, a răspuns.
„Ei bine”, i-am spus, „ia şi citeşte textul.”
„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
„Dar Fapte 8:15-16? A fost înainte de Rusalii sau după?”
„Cu siguranţă că a fost după Rusalii.”
„Ia şi citeşte.”
„Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.”
El nu a mai avut nimic de spus. Ce mai era de spus? În ce mă priveşte, faptul că Duhul Sfânt este dat ca răspunsla rugăciunea specifică, nu este doar o chestiune de inter­pretare, ci una de experienţă personală şi concretă. Eu ştiu că Dumnezeu dă Duhul Sfânt ca răspuns la rugăciune la fel de sigur cum ştiu că apa stinge setea, iar hrana satisface foamea. Prima mea experienţă a botezului cu Duhul Sfânt a fost în timp ce Îl cău­tam pe Dumnezeu în rugăciune. De atunci, de fiecare dată când Îl căutam pe Dumnezeu în rugăciune, am fost în mod definit umplut cu Duhul Sfânt. Adeseori, în timp ce am îngenuncheat împreună cu alţii şi ne rugam, Duhul Sfânt a venit peste noi şi L-am simţit la fel de real cum ploaia cade pe pământ şi-l face să rodească.
Nu voi uita niciodată o experienţă din biserica noastră din Chicago. La amiază aveam o întâlnire de rugăciune cu lucrătorii în sala YMCA, pregătind o vizită în Chicago a lui Moody. Într-una dintre aceste întâlniri, un lucrător s-a ridi­cat în picioare şi a spus: „Avem nevoie în Chicago de o noapte de rugăciune cu toţi lucrătorii.”
„Foarte bine”, i-am spus. „Dacă veniţi la Biserica Chicago Avenue vineri seara la ora zece, vom avea o întâlnire de rugăciune, şi dacă Dumnezeu ne va ţine toată noaptea, vom sta acolo toată noaptea.”
Vineri seara la ora zece, patru sau cinci sute de oameni s-au adunat în sălile de studiu din Biserica Chicago Avenue. Nu toţi erau slujitori. Nu toţi erau bărbaţi.
Satana a încercat cu putere să strice această întâlnire. Mai întâi, trei bărbaţi s-au dus jos lângă uşă, au îngenuncheat lângă scaune, bătând şi strigând, până când am simţit că ne explodează capetele. Unii au simţit că trebuie să părăsească întâlnirea, iar când un frate a mers ca să le facă observaţii, îndemnându-i să se roage într-o manieră decentă şi înordine, ei l-au ocărât pe fratele care îi criticase. Mai târziu, în mijlocul sălii s-a ridicat un om anunţând că el este Ilie. Sărmanul om era nebun. Toate aceste lucruri distrăgeau atenţia, şi până pe la miezul nopţii a domnit o oarecare confuzie. Unii au considerat că ar fi bine să meargă acasă. Dar diavolul poate strica numai o întrunire slabă, iar unii dintre noi eram prezenţi pentru a primi binecuvântarea şi eram decişi să rămânem până când o vom primi. Pe la miezul nopţii, Dumnezeu ne-a dat victorie deplină asupra tuturor factorilor perturbatori. Apoi, timp de două ore a urmat un timp de rugăciune cum n-am mai auzit decât arareori în viaţa mea.
Puţin după ora două dimineaţa, peste întreaga adunare s-a lăsat o tăcere bruscă; toţi eram îngenuncheaţi. Nimeni nu putea vorbi; nimeni nu se putea ruga; nimeni nu putea cânta; tot ce puteai auzi erau suspinele reţinute ale bucuriei nerostite şi pline de glorie. Însuşi aerul părea că tremură de prezenţa Duhului lui Dumnezeu. Era sâmbătă dimineaţa. În dimineaţa următoare, unul dintre diaconi a venit la mine şi mi-a spus cu răsuflarea tăiată, „Cât voi trăi nu voi uita dimineaţa de ieri.” Dar nu a fost vorba nicide­cum numai de ceva sentimental. A fost o realitate solidă care a putut fi verificată prin teste practice.
Un om a ieşit dimineaţa devreme de la întâlnirea respec­tivă, luând un tren spre Missouri. După ce şi-a terminat treaba în oraşul pe care-l vizitase, el 1-a întrebat pe proprie­tarul hotelului dacă era în oraş vreo întâlnire bisericească la momentul respectiv. Proprietarul i-a răspuns: „Da, la Biserica Presbiteriană Cumberland este planificată o întâl­nire.” Şi el era tot presbiterian. S-a dus la biserică şi, după începerea întâlnirii, el s-a ridicat de la locul lui şi i-a cerut slujitorului care conducea întâlnirea permisiunea de a vorbi. I s-a dat dreptul să vorbească şi, prin puterea Duhului Sfânt care era peste el, a vorbit în aşa fel, încât cincizeci şi opt, sau cincizeci şi nouă de oameni L-au primit în momentul acela pe Cristos.
Un tânăr a părăsit întâlnirea de rugăciune în primele ore ale dimineţii şi a luat trenul înspre unul din oraşele din Wisconsin. Curând am aflat că în urma cuvântării acestui tânăr s-au convertit treizeci şi opt de bărbaţi şi tineri. Un alt tânăr, unul dintre studenţii noştri de la Institut, a mers într-o altă parte în Wisconsin şi curând am început să primesc scrisori de la slujitorii din zonă care mă întrebau despre el, spunându-mi cum mersese la şcoli, biserici, cazarme militare şi peste tot unde vorbea, se întorceau oameni la Cristos.
In timpul care a urmat, bărbaţi şi femei prezenţi la acea întâlnire s-au răspândit pe-ntreg pământul, şi mă îndoiesccă a existat vreo ţară pe care am vizi­tat-o în turneul meu în jurul lumii— Japonia, China, Australia, Noua Zeelandă, India, etc. — în care să nu fi dat de cineva care plecase de la întâlnirea respectivă cu puterea lui Dumnezeu peste el. Pentru mine, a mă îndoi că Dumnezeu îi umple pe oameni cu Duhul Sfânt ca răspuns la rugăciune, ar fi un fapt extrem de neştiinţific şi iraţional. Ştiu că El face acest lucru. Şi, într-o chestiune ca aceasta, prefer un gram din experienţa credinţei decât tone din interpretarea necre­dinţei.
Credinţa
Al şaptelea şi ultimul pas este credinţa. În textul din Marcu 11:24 citim: „De aceea, vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea.” Indiferent cât de specifice sunt promisiunile lui Dumnezeu, experimentăm aceste promisiuni numai atunci
când le credem. De exemplu, în Iacov 1:5 citim: „Dacă vre­unuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Această promisiune este extrem de directă, dar în versetele următoare citim:
„Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască de loc; pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:6-8).
După cum am văzut deja, botezul cu Duhul este pentru acei credincioşi care au dat la o parte tot păcatul, care s-au predat în mod absolut lui Dumnezeu şi care îl cer. Dar, cu toate că îl cerem, nu îl vom primi dacă nu credem lucrul acesta. Mulţi au îm­plinit toate celelalte condiţii ale primi­rii botezului cu Duhul Sfânt şi totuşi nu l-au primit pentru simplul motiv că nu au crezut. Ei nu se aşteaptă să-l primească, prin urmare nu-l primesc.
Dar există o credinţă care întrece orice aşteptare, o credinţă care îşi întinde mâna şi primeşte pe loc ceea ce cere. Acest lucru reiese cu claritate din Marcu 11:24: „De aceea, vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea.” Când ne rugăm pen­tru botezul cu Duhul Sfânt, trebuie să credem că am primit (cu alte cuvinte, că Dumnezeu ne asigură răspunsul la rugăciunea noastră, deci, ceea ce am cerut, ne aparţine), şi atunci vom avea parte de experienţa efectivă a lucrului cerut.
Când a apărut Versiunea Revizuită (în lb. engl., Revised Version [RV], apărută în 1881-1885, n.tr.) am fost extrem de uimit de modul în care aceasta reda Marcu 11:24. Pornind de la începutul Noului Testament, trecusem prin toate pasajele, comparând versiunea King James cu Versiunea Revizuită, şi pe amândouă cu cel mai bun text grecesc disponibil; dar, când am ajuns la acest pasaj am fost extrem de uimit. În Versiunea King James am citit: „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că-l veţi primi şi-l veţi avea” (tra­ducere liberă din lb. engl., n.tr.), şi mi se părea suficient de clar. Dar, apoi am deschis Versiunea Revizuită şi am citit: „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (traducerea Cornilescu este similară traducerii RV, n.tr.). Mi-am spus atunci: „Ce confundare a timpurilor. Credeţi că aţi şi primit (trecut) şi-l veţi avea (viitor). Ce non­sens”.
Apoi mi-am deschis Noul Testament în greacă şi am descoperit că, fie el nonsens sau nu, Versiunea Revizuită redase în mod corect originalul grecesc, dar timp de mulţi ani nu am ştiut ce înseamnă acest lucru. Mai târziu, pe când studiam şi predicam bisericii din prima Epistolă a lui Ioan, am ajuns la 1 Ioan 5:14-15, unde scrie:
îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
Atunci am înţeles Marcu 11:24. Înţelegeţi? Dacă nu, permiteţi-mi să vă explic mai pe înţeles. Când ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: „Este cerinţa mea în acord cu voia lui Dumnezeu?” Dacă ea se găseşte explicit în Cuvântul Lui, ştim cu siguranţă că lucrul respectiv este în acord cu voia Lui. Atunci, putem spune împreună cu apos­tolul în 1 Ioan 5:14: „Am cerut ceva potrivit cu voia Lui şi ştiu că El ascultă.” Apoi, pot merge mai departe şi să afirm ceea ce este scris în versetul 15: „Pentru că ştiu că El ascultăceea ce îi cer, ştiu că am primit ceea ce I-am cerut. S-ar putea să nu posed efectiv lucrul respectiv, dar ştiu că el este al meu, deoarece am cerut ceva conform voii Lui, iar El m-a auzit şi mi-a asigurat ceea ce am cerut. Astfel, ceea ce cred că am primit pe baza promisiunii Cuvântului lui Dumnezeu, voi primi efectiv numai ulterior.”
Acum, să aplicăm aceasta la chestiunea în discuţie. Când cer botezul cu Duhul Sfânt, cer ceva potrivit cu voia Lui, deoarece Luca 11:13 şi Fapte 2:39 afirmă lucrul acesta; prin urmare, ştiu că rugăciunea mea este ascultată. Mai mult, rugăciunea mea fiind ascultată, ştiu că am primit ceea ce am cerut; cu alte cuvinte, ştiu că am botezul cu Duhul Sfânt. S-ar putea să nu simt încă, dar l-am primit. Ceea ce consider astfel ca fiind al meu, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, voi avea parte efectiv de el ulterior.
În urmă cu câţiva ani, am participat la o conferinţă a stu­denţilor în Lake Geneva, Wisconsin, cu domnul F. B. Meyer din Londra. Domnul Meyer a vorbit în seara respectivă despre botezul cu Duhul Sfânt. La încheierea mesajului său, el a spus: „Dacă vreunul dintre voi doreşte să vor­bească la încheierea acestei seri cu domnul Torrey, sau cu mine, vom rămâne în urmă.” La mine a venit atunci un tânăr care tocmai absolvise unul dintre colegiile din Illinois. El mi-a spus: „Am auzit despre această binecu­vântare în urmă cu treizeci de zile şi m-am rugat de atunci pentru ea, dar nu am primit-o. Ce s-a întâmplat?”
„Ţi-ai predat voinţa?” l-am întrebat.
„Nu”, a spus el, „mă tem că nu.”
„Atunci”, i-am spus, „nu are rost să te rogi, până nu ţi-ai predat voinţa în totalitate. Eşti dispus să-ţi predai voinţa?”
El a răspuns: „Nu pot.”
„Eşti gata să-I ceri lui Dumnezeu ajutor pentru predarea voinţei?”
„Da.”
„Să îngenunchem şi să ne rugăm ca El să te ajute.”
Am îngenuncheat alături, iar eu mi-am pus Biblia deschisă la 1 Ioan 5:14-15 pe scaunul din faţa lui. El L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute să-şi predea voinţa şi să se golească de sine, aducându-i voinţa în conformitate cu voia Lui. După ce a terminat rugăciunea l-am întrebat: „Ţi-ai predat voinţa?”
El a spus: „Trebuie să fie aşa. Am cerut ceva după voia Lui şi ştiu că El mă aude, ştiu că am primit răspunsul la rugăciune. Da, voinţa mea este predată”.
„Care-ţi este dorinţa?”
„Botezul cu Duhul Sfânt.”
„Cere-l.”
Privind în sus spre Dumnezeu, el a spus: „Părinte ceresc, botează-mă cu Duhul Sfânt acum.”
„Ai primit ce ai cerut?” l-am întrebat.
„Nu simt nimic,” mi-a răspuns.
„Nu aceasta te-am întrebat. Citeşte versetul care se află în faţa ta.” El a citit: „îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”
„Ce ştii?” am întrebat.
El a răspuns: „Ştiu că, dacă cer ceva potrivit voii Lui, El mă ascultă.”
„Ce ai cerut?”
„Am cerut botezul cu Duhul Sfânt.”
„Este acest lucru potrivit cu voia Lui?”
„Da, versetul din Fapte 2:39 aşa spune.”
„Ce ştii atunci?”
„Ştiu că El m-a ascultat.”
„Citeşte mai departe.”
„Şi dacă ştim că ne ascultă, orice l-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”
„Ce ştii acum?” l-am întrebat.
„Ştiu că am ceea ce am cerut.”
„Ce anume I-ai cerut.”
„Botezul cu Duhul Sfânt.”
„Ce ştii?”
„Ştiu că am botezul cu Duhul Sfânt. Nu simt, dar Dumnezeu spune aceasta.”
Ne-am ridicat de pe genunchi şi, după o scurtă conver­saţie, ne-am despărţit. În dimineaţa următoare am plecatde la Lake Geneva, dar am revenit peste câteva zile. L-am întâlnit din nou pe tânăr şi l-am întrebat dacă într-adevăr primise botezul cu Duhul Sfânt. Nu era nevoie de răspuns. Faţa lui spunea totul, dar el mi-a răspuns totuşi. În toamnă, el a mers la un se­minar teologic. Încă din primul an i s-a încredinţat o biserică şi a avut convertiţi încă de la începutul lucrării. În următorul an, în Ziua Rugăciunii pen­tru Colegii, seminarul a cunoscut o revărsare plină de pu­tere a Duhului, aceasta datorându-se în mare măsură influenţei lui. Conducătorul seminarului a scris într-o revistă denominaţională că au fost Rusalii veritabile şi că totul a venit prin acest tânăr care a primit botezul cu Duhul Sfânt prin simpla credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu.
Oricine Îl acceptă pe Isus ca Domn şi Mântuitor renunţă la tot păcatul din viaţa lui, îşi mărturiseşte public renun­ţarea la păcat şi acceptarea lui Isus Cristos, se predă lui Dumnezeu în mod absolut, Îi cere lui Dumnezeu botezul cu Duhul Sfânt şi, prin simpla credinţă în promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu, ia ceea ce a cerut, poate primi chiar acum botezul cu Duhul Sfânt. Există unii care sublini­ază într-atât chestiunea predării absolute, încât ignoră, sau chiar neagă necesitatea rugăciunii. Niciodată nu este bine când se subliniază atât de mult un aspect al adevărului, încât se pierde din vedere un alt aspect care poate avea o importanţă la fel de mare. În acest fel, mulţi pierd binecu­vântarea pe care Dumnezeu le-a pus-o la dispoziţie.
Cei şapte paşi de mai sus conduc în mod absolut sigur la obţinerea acestei binecuvântări. Totuşi, se ridică câteva întrebări.
1. Nu trebuie să aşteptăm până când ştim că am primit botezul cu Duhul Sfânt, înainte de a intra în lucrarea creştină?
Da, dar cum vom putea şti? În viaţa creştină există două căi prin care putem cunoaşte orice adevăr. Mai întâi, prin Cuvântul lui Dumnezeu; în al doilea rând, prin experienţă, sau prin sentiment. Ordinea stabilită de Dumnezeu este să cunoaştem lucrurile, mai întâi de toate, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Modul în care putem cunoaşte, prin Cuvântul lui Dumnezeu, că cineva a primit botezul cu Duhul Sfânt l-am descris mai devreme. Când îndeplinim condiţiile, şi cerem în mod specific botezul cu Duhul Sfânt, avem drep­tul să spunem: „Este al meu,” să ne ridicăm şi să continuăm lucrarea noastră, lăsând problema timpului şi a locului experienţei în mâna lui Dumnezeu. Putem fi la fel de sigurică am primit botezul cu Duhul Sfânt, la fel cum putem fi siguri de mântuirea noastră.
Când cineva care are întrebări vine la tine, cineva despre care ai motive să crezi că L-a primit în mod real pe Isus, dar căruia îi lipseşte siguranţa, ce faci cu el? Îi spui să îngenun­cheze şi să se roage până primeşte siguranţă? Dacă ştii cum să te porţi cu un suflet, nu procedezi aşa. Ştii că siguranţa deplină vine prin Cuvântul lui Dumnezeu, că siguranţa vieţii eterne se întemeiază pe ceea ce este „scris”. (Vezi 1 Ioan 5:13.) Deci, îl conduci pe acest om la Cuvântul scris. De exemplu, dacă-l duci la Ioan 3:36, îi spui să-l citească.
El citeşte: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică.”
Îl întrebi: „Cine are viaţa veşnică?”
El răspunde, pe baza pasajului aflat înaintea lui: „Cine crede în Fiul.
„Câţi din cei care cred în Fiul au viaţa veşnică?”
„Toţi cei care cred în Fiul au viaţa veşnică.”
„Ştii că acest lucru este adevărat?”
„Da.”
„De ce?”
„Pentru că Dumnezeu spune aşa.”
„Ce spune Dumnezeu?”
„Dumnezeu spune că «cine crede în Fiul are viaţa veşnică.»”
„Crezi în Fiul?”
“Da.”
„Atunci ce ai tu?”
El ar trebui să răspundă, „viaţa veşnică,” dar, foarte probabil, el nu va răspunde aşa. El va spune, poate: „Sper să am viaţa veşnică.” Îi arăţi din nou versetul şi, cu ajutorul întrebărilor, scoţi în evidenţă ceea ce acesta exprimă; şi îl ţii în acest punct până când înţelege că el are viaţa veşnică, până când înţelege că are viaţa veşnică pe baza faptului că Dumnezeu spune aceasta. După ce va avea siguranţă, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, el va avea siguranţă în experienţa personală, prin mărturia Duhului care este în inima lui.
Acum, tu trebuie să te tratezi pe tine în aceeaşi manieră în ceea ce priveşte botezul cu Duhul Sfânt. Uită-te la cuvân­tul din 1 Ioan 5:14-15, şi înţelege că ai botezul cu Duhul pentru simplul motiv că aşa spune Dumnezeu prin Cuvântul Lui, fie că simţi, fie că nu simţi. După aceea, vei cunoaşte lucrul acesta şi din experienţă.
Ordinea lui Dumnezeu este întotdeauna aceasta: mai întâi, Cuvântul Lui; în al doilea rând, credinţa în Cuvântul Lui; în al treilea rând, experienţa sau sentimentul. Noi dorim să schimbăm ordinea lui Dumnezeu şi să avem mai întâi Cuvântul Lui, apoi sentimentul, iar în final credinţa,iar Dumnezeu ne cere ca noi să credem pur şi simplu Cuvântul Lui. „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire” (Galateni 3:6; compară cu Genesa 15:6). Avraam nu simţise încă în trupul lui nici o viaţă sau o putere nouă. El doar L-a crezut pe Dumnezeu, iar sentimentul a venit după aceea. Aşa cum i-a cerut odini­oară lui Avraam, Dumnezeu ne cere şi nouă astăzi să-L luăm pur şi simplu pe cuvânt şi să considerăm că ceea ce El ne-a promis este al nostru, pentru simplul fapt că El a promis. După aceea vom dobândi şi experienţa şi înţelegerea lucrului pe care El ni 1-a promis.
2. Nu va exista nici o manifestare a botezului cu Duhul Sfânt primit?
Totul va rămâne cum era înainte? Dacă da, unde este realitatea şi folosul botezului? Nu, va exista o manifestare, o manifestare foarte concretă, dar ţine minte: natura manifestării şi momentul când trebuie să aşteptăm manifestarea. Când trebuie să aşteptăm manifestarea? După ce credem, după ce am primit botezul doar prin cre­dinţa în Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi care va fi natura manifestării? Aici se rătăcesc mulţi. Ei au citit experienţele minunate ale lui Charles G. Finney, John Wesley, D. L. Moody şi alţii. Aceşti oameni ne spun că, atunci când au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, au avut nişte trăiri extraordinare. De exemplu, Finney îşi descria această experienţă astfel: nişte valuri de elec­tricitate îl străbăteau, încât a fost nevoit să-L roage pe Dumnezeu să-Şi tragă mâna, ca să nu moară pe loc. Moody a vorbit, de puţine ori însă, de o experienţă simi­lară. Nu pun la îndoială nici un moment faptul că aceştioameni au avut aceste experienţe. Cuvântul unor oameni ca Charles G. Finney, D. L. Moody şi alţii trebuie crezut; dar mai există un alt motiv pentru care nu pot pune sub sem­nul întrebării realitatea acestor experienţe. În timp ce aceşti oameni au avut, fără îndoială, aceste experienţe, nu există nici un pasaj din Biblie care să descrie astfel de experienţe. Sunt înclinat să cred că apostolii le-au avut, dar dacă le-au avut, le-au păstrat pentru ei înşişi. Şi bine au făcut, deoarece dacă le-ar fi scris, astăzi am fi căutat tipul respec­tiv de experienţă.
Dar care sunt manifestările care au apărut efectiv încazul apostolilor şi al primilor ucenici? O nouă putere în lucrarea Domnului. Citim că la Rusalii „toţi s-au umplut de, Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Fapte 2:4). Despre ceea ce s-a întâmplat în casa lui Corneliu şi în Efes, avem relatări similare. În cazul apostolului Pavel, tot ce citim este că a venit Anania şi i-a spus: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să primeşti vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt” (Fapte 9:17). Atunci, Anania 1-a botezat, iar următorul lucru pe care îl citim, este că Saul s-adus direct la sinagogă şi L-a predicat pe Cristos în puterea Duhului cu o aşa tărie, încât „îi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul” (Fapte 9:22).
Prin urmare, chiar şi în Noul Testament, manifestarea pe care trebuie să o aşteptăm şi care s-a arătat efectiv a fost o nouă putere în lucrarea lui Cristos; aceasta este mani­festarea pe care trebuie să o aşteptăm şi noi astăzi. Nu tre­buie să investim mare efort în această căutare. Lucrul pe care noi trebuie să-L facem este să cerem împlinirea promi­siunii lui Dumnezeu şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să se îngrijească de modul ei de manifestare.
3. Nu trebuie oare să aşteptăm şi noi botezul cu Duhul Sfânt?
Nu a trebuit oare ucenicii să aştepte zece zile? Nu tre­buie să aşteptăm şi noi zece zile, sau poate chiar mai mult? În Biblie ni se spune explicit de ce a trebuit să aştepte apos­tolii zece zile. În Fapte 2:1 citim: „În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc” (lit. din lb. engl, RV notă margi­nală, „când se împlinea ziua Cincizecimii,” n.tr.). Cu mult timp în urmă, în timpul Vechiului Testament, şi mai înainte, încă din ceea ce planificase Dumnezeu din eternitate, ziua Cincizecimii a fost pusă de o parte pentru venirea Duhului Sfânt şi pentru adunarea Bisericii, iar Duhul Sfânt nu putea fi dat decât atunci când se împlinea ziua Rusaliilor. Prin urmare, apostolii au trebuit să aştepte până la împlinirea zilei Cincizecimii, dar după Rusalii nu a mai existat nici un timp de aşteptare.
De exemplu, în Fapte 4:31 nu a mai existat nici un timp de aşteptare. Abia au terminat rugăciunea, când locul unde erau adunaţi s-a cutremurat şi „toţi s-au umplut de Duhul Sfânt.” În casa lui Corneliu nu a existat nici un timp de aşteptare. Ei ascultau pentru prima dată predicarea Evangheliei, iar în punctul culminant al argumentului său, Petru spune: „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10:43). Abia a rostit Petru aceste cuvinte că ei au şi crezut şi „S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei care ascultau Cuvântul” (Fapte 10:44). În Samaria nu a existat nici un timp de aşteptare, după ce Petru şi Ioan au venit, le-au spus despre botezul cu Duhul Sfânt şi s-au rugat cu ei. În Efes nu a exis­tat nici un timp de aşteptare după ce Pavel a venit şi le-a vorbit despre existenţa botezului lui Isus în Duhul Sfânt, pe lângă botezul lui Ioan în vederea pocăinţei. Este adevărat că ei aşteptaseră ceva timp până la momentul respectiv, daraşteptarea se datora faptului că nu ştiau de existenţa aces­tui botez.
Mulţi pot fi în aşteptare astăzi deoarece nu ştiu că le stă la dispoziţie un botez cu Duhul, sau poate că trebuie să aştepte, deoarece nu se bazează pe lucrarea realizata de Cristos, nu au renunţat la păcat, nu s-au predat deplin lui Dumnezeu, nu cer specific, nu cred şi nu iau ceea ce cer. Dar motivul aşteptării nu se găseşte în Dumnezeu; ci în noi înşine. Oricine va pune în acest moment cartea la o parte şi va face paşii care au fost arătaţi, poate primi imediat botezul cu Duhul Sfânt.
Nu doresc să spun nici un cuvânt care să-i distragă pe oameni de la petrecerea unui timp îndelungat în rugăciune în aşteptarea lui Dumnezeu, căci „cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc pu­terea” (Isaia 40:31; lit. din lb. engl., „cei care-L aşteaptă pe Domnul”, n.tr.). Puţini dintre noi petrecem astăzi atâtea ore, cât ar trebui, căutându-L pe Dumnezeu. Pot să mărturisesc cu bucurie despre revărsările concrete ale Duhului care au venit peste mine în timp ce aşteptam în prezenţa Domnului, împreună cu fraţii mei în ceasurile nopţii, dar ceea ce vreau să subliniez este că botezul cu Duhul Sfânt poate fi primit imediat. Biblia dovedeşte acest fapt; experienţa dovedeşte acest fapt.
Mulţi aşteaptă sentimente, pe când ei ar trebui să ceară prin credinţă. În aceste zile, auzim despre mulţi care spun că „îşi aşteaptă propriile Rusalii”. Unii au aşteptat săp­tămâni, alţii au aşteptat luni, alţii aşteaptă de ani întregi. Acest lucru este nebiblic şi Îldezonorează pe Dumnezeu. Aceşti creştini au o perspectivă nebiblică despre Rusalii. Ei şi-au fixat în minte anumite manifestări care trebuie să aibă loc. Întrucât aceste manifestări pe care şi le-au prescris ei înşişi nu apar, ei cred că nu au primit Duhul Sfânt. Există mulţi care au fost induşi în eroare şi cred că botezul cu Duhul Sfânt se manifestă întotdeauna prin darul vorbirii în limbi — atitudine deja combătută în această carte. Ei nu au primit darul vorbirii în limbi, prin urmare, ei conchid că nu au primit botezul cu Duhul Sfânt. Dar, aşa cum am văzut deja, botezul cu Duhul Sfânt poate fi primit, fără a fi însoţit de darul vorbirii în limbi. Alţii încă aşteaptă o stare extatică. Nu trebuie să mai aşteptăm deloc. Putem să împlinim condiţiile; putem primi binecuvântarea imediat pe baza Cuvântului sigur al lui Dumnezeu.
Botezul cu Duhul Sfânt al lui Torrey
Am ajuns la un moment dat în lucrarea mea să spun că nu voi mai merge niciodată la amvon, până când nu voi fi cunoscut în mod concret botezul cu Duhul Sfânt şi voi şti aceasta cu certitudine, sau până când Dumnezeu nu-mi va spune într-un alt mod să merg. M-am închis în birou şi, zi de zi, am aşteptat ca Dumnezeu să-mi dea botezul cu Duhul Sfânt. A fost un timp de luptă. Îmi venea în minte gândul: „Să presupunem că nu primeşti botezul cu Duhul Sfânt înainte de duminică. Cum vei refuza să mergi la amvon?” Dar m-am ţinut ferm de hotărârea mea. Aveam în mintea mea o idee mai mult sau mai puţin clară despre ce trebuia să se întâmple când voi fi botezat cu Duhul Sfânt, dar nu mi se întâmpla nimic de felul acesta. într-o dimineaţă, în timp ce aşteptam în prezenţa Domnului, unul dintre cele mai liniştite şi calme momente din viaţa mea, am ajuns să simt ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi spus: „Binecuvântarea este a ta. Acum du-te şi predică!”
Dacă aş fi cunoscut Biblia aşa cum o cunosc acum, aş fi auzit probabil încă din prima zi vocea vorbindu-mi prin Cuvânt. Dar nu o cunoşteam, iar în bunăvoinţa Lui infinită, Dumnezeu a privit spre slăbiciunea mea şi s-a adresat direct inimii mele. Nu am avut parte de nici o stare extatică, sau de anumite sentimente particulare, pur şi simplu amavut asigurarea calmă că binecuvântarea îmi aparţinea. Am păşit în lucrare, iar Dumnezeu Şi-a manifestat puterea. A trecut ceva timp — nu-mi amintesc cât — şi eram din nou în birou. Nu-mi amintesc să mă fi gândit atunci deloc la această chestiune, dar, dintr-odată, am căzut pe podea, ca şi cum aş fi fost doborât de pe scaun de cineva. Stăteam cu faţa la podea strigând: „Glorie lui Dumnezeu! Glorie lui Dumnezeu!” Nu mă puteam opri. O putere, alta decât pro­pria putere, îmi luase în stăpânire buzele şi întreaga mea fiinţă. Nu sunt un om care se entuziasmează uşor, nici isteric, nici chiar sentimental, dar în momentele respective mi-am pierdut total controlul asupra mea. Niciodată în viaţa mea nu strigasem înainte, dar acum nu mă puteam opri. Când, după un timp, mi-am recăpătat controlul asupra mea, am mers la soţia mea şi i-am spus ce mi se întâmplase. Mărturisesc această experienţă nu pentru a o preamări, ci pentru a sublinia că, timpul când a venit această experienţă minunată (pe care nu o pot explica întru totul), nu a fost momentul botezului cu Duhul Sfânt. Momentul când am fost botezat cu Duhul Sfânt a fost în acel ceas liniştit, când Dumnezeu mi-a spus: „Este al tău. Acum du-te şi predică!”
Botezul cu Duhul Sfânt al studenţilor din Northfield
Nu voi uita niciodată o anumită după-amiază din viaţa mea. Era 8 iulie 1894. Eram la convenţia studenţilor din Northfield. În dimineaţa respectivă vorbisem în biserică despre modul în care putea fi primit botezul cu Duhul Sfânt. Când m-am apropiat de încheiere, mi-am luat ceasul şi am observat că era ora doisprezece fix. Domnul Moody ne invitase la ora trei în acea după-amiază să urcăm pe munte pentru a-L căuta pe Dumnezeu în vederea botezu­lui cu Duhul Sfânt. În timp ce mă uitam la ceas, am spus: „Domnilor, este doisprezece fix. Domnul Moody ne-a invi­tat să urcăm la ora trei pe munte, pentru a-L căuta pe Dumnezeu în vederea botezului cu Duhul Sfânt. Uniidintre voi nu veţi putea aştepta trei ore, şi nici nu trebuie. Mergeţi în corturile voastre, în pădure, oriunde puteţi fi singuri cu Dumnezeu; îndepliniţi condiţiile botezului cu Duhul Sfânt şi cereţi-1 imediat.”
La ora trei ne-am adunat în faţa casei mamei domnului Moody; eram în total patrusute cincizeci şi şase de per­soane, tineri de la colegiile din est. (Ştiu numărul deoarece domnul Paul Moody ne-a numărat în timp ce treceam pe portiţă înspre parcelele de pământ.) Am început urcarea muntelui. După ce am urcat o vreme, domnul Moody a spus: „Nu cred că e nevoie să mergem mai departe. Să ne oprim aici.” Ne-am aşezat iar domnul Moody a spus: „Are careva dintre voi ceva de zis?” Unul după altul, aproxima­tiv şaptezeci şi cinci de oameni s-au ridicat şi au mărturisit: „Nu am putut aştepta până la ora trei. M-am retras singur cu Dumnezeu şi am primit botezul cu Duhul Sfânt.” Atunci domnul Moody a spus: „Nu văd nici un motiv pentru care să nu îngenunchem chiar aici şi acum, cerându-I lui Dumnezeu ca Duhul Sfânt să coboare peste noi la fel de distinct cum a coborât asupra apostolilor la Rusalii. Să ne rugăm!” Am îngenunchiat pe pământ; unii s-au aşezat cu faţa la pământ pe ace de pin.
În timp ce am urcat muntele, deasupra lui se adunase un nor. În timp ce ne rugam, au început să cadă peste noi, printre pini, picuri de ploaie. Totuşi, un alt nor, plin de îndurare, se adunase peste noi în Northfield timp de zece zile, iar rugăciunile noastre păreau să străpungă acel nor, permiţându-I Duhului Sfânt să coboare peste noi. A fost un timp minunat. Mulţi nu-1 vom uita niciodată.
Oricine citeşte această carte poate să aibă un timp asemănător singur acum. El poate urma unul câte unul cei şapte paşi şi Duhul Sfânt va coborî peste el.
…   .