2008-04-19

Zac POONEN – Timisoara, 18.04.08

Zac POONEN – Timişoara, 18.04.2008

Rezumatul mesajului de la Biserica „SPERANŢA” din Timişoara
 
Este Dumnezeu mulţumit de ceea ce sunt eu?
 
„Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” – Matei 3:17.
 
Tatăl a privit cu plăcere spre Domnul ISUS la botez; s-a bucurat şi a fost mulţumit de El. Aceasta este cea mai mare apreciere pe care o poate primi cineva.
 
Dumnezeu este interesat de viaţa noastră. Oare este El mulţumit de mine? Este satisfăcut de ceea ce sunt? Este bucuros să vadă cum sunt? Este fericit când se uită la mine? Îi fac plăcere gândurile mele, cărţile pe care le citesc, programele de TV pe care le vizionez, canalele de internet pe care le vizitez, prieteniile mele … într-un cuvânt, viaţa mea.
 
Pentru ce lucruri ne gândim că ne apreciază Dumnezeu?
 
ISUS s-a botezat la 30 de ani. Până atunci a trăit la Nazaret ca fiul unui tâmplar. Evangheliile nu menţionează că a predicat Evanghelia, că a făcut vreo misiune specială sau vindecări. A trăit viaţa ascuns de privirile oamenilor şi nu se menţionează nici o comparaţie dintre el şi alţi oameni ai vremii Sale. Totuşi, Dumnezeu a fost mulţumit de ceea ce era El.
 
Noi ne comparăm cu alţii şi ni se pare că suntem buni. De pildă, să presupunem că participăm la un test grilă ce poate avea maxim 100 de puncte şi la care noi obţinem numai 25. Atunci, ne uităm la rezultatele celorlalţi şi ne comparăm cu ei. Dacă nimeni n-are peste 25 de puncte, atunci ne considerăm cei mai buni, deşi suntem sub prag şi departe de ceea ce ar fi trebuit să fim. Suntem mulţumiţi prin comparaţie cu alţii, deşi standardul era cu mult mai înalt.
 
Scriptura ne spune că este o nebunie să te compari cu alţii: „Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” – 2 Corinteni 10:12. Noi suntem îndemnaţi să ne comparăm numai cu Hristos.
 
Care este cel mai important aspect al comparaţiei noaste cu Hristos?
 
Apostolul Ioan, ajuns la bătrâneţe, ne prezintă ţinta: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi.” – 1 Ioan 2:1. Aici, nu se arată că trebuie să ne concentrăm pe anumite feluri de slujiri, predicare, vindecări, vorbire în limbi sau eliberare de demoni. Cea mai mare realizare a celui ce nu păcătuieşte este roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22).
 
Una din roadele de mare preţ ale Duhului Sfânt este bucuria. Apostolul Pavel o consideră ca un semn al umplerii cu Duhul Sfânt care ne însoţeşte în mod permanent: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” – Filipeni 4:4. În Vechiul Testament (VT), Dumnezeu nu le-a cerut oamenilor sa se bucure. De ce? Pentru că nu era posibil fără Duhul Sfânt.
În Noul Testament (NT), are loc botezul cu Duhul Sfânt care aduce ceea ce numeşte Apostolul Petru bucurie negrăită: „…vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită…” – 1 Petru 1:8.
 
În VT, Duhul Sfânt nu se manifestă printr-o prezenţă lăuntrică permanentă, ci ca o echipare exterioară pentru o anumită slujire. În Judecători 6:34, „Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului”. Dar, apoi s-a dezbrăcat de această haină, a făcut idoli şi li s-a închinat. Era ca un fel de vestă pe care o îmbrăcai până făceai o anumită lucrare, după care o dădeai jos. Şi tot aşa au făcut Samson, sau împăratul Saul care în final a mers la o vrăjitoare. În VT, în orice zi de Sabat oamenii lăudau pe Domnul şi băteau din palme de bucurie; în celelalte zile se certau cu soţiile, făceau afaceri rele de tot felul; apoi, iar reveneau la Templu unde se manifestau ca sfinţi, şi ciclul se repeta.
 
În NT, Duhul Sfânt vine în interior şi în fiecare zi. Este o prezenţă şi bucurie continuă.
 
Mulţi mă întreabă: Prin ce este diferită Biserica ta de altele? Eu nu mă compar cu alţii; v-am spus că, după Scriptură, a te compara cu alţii este o nebunie; aşa că nu vreau să fiu un astfel de nebun. Dar pot să spun despre lucrurile pe care punem accent la biserica noastră. Biserica noastră subliniază că trebuie să nu păcătuiesc în nici o zi, nici acasă, pe strada, în autobuz, la adunare … adică, să fii sfânt în fiecare zi. De ce a fost plăcut ISUS lui Dumnezeu? Nu din pricina unor manifestări speciale, rugăciuni sau bătăi din palme, ci pentru că n-a făcut nici un păcat, din tinereţea lui, în fiecare zi!
 
Cum putem ajunge la acea bucurie negrăită şi continuă?
 
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” – Ioan 7:37-39.
 
Aici sunt remarcate două lucruri:
 
1. Să însetezi după ceva mai bun.
 
La cine se referă această promisiune? La toţi? NU. Suntem tentaţi să generalizăm. „Dacă” – ne comunică o condiţie de filtrare. Numai dacă sunt nemulţumit de viaţa pe care o trăiesc. ISUS a văzut că vameşii şi prostituatele nu-şi mai doreau acea viaţă. În acelaşi timp, fariseii erau mulţumiţi de ei înşişi. Eşti însetat, tânjeşti după o altfel de viaţă, după o viaţă din belşug?
 
Eu n-am cunoscut mulţi ani o viaţă de bucurie continuă. Într-o zi am cerut Domnului să fie cu gura mea aşa cum a fost cu a lui Moise. Atunci Domnul mi-a arătat că trebuie să am o gură ca a lui Moise timp de 24 de ore din zi. Am însetat după aceasta şi am început să beau din toate promisiunile Lui. Atunci viaţa mea s-a schimbat într-o bucurie deplină şi continuă.
 
ISUS propune să bei. Este cel mai simplu lucru ce care-l face un copil. Să mănânci este mai greu, dar, dacă eşti însetat, este foarte uşor să bei.
 
2. Să crezi în promisiunea lui ISUS.
 
Dacă te-ai săturat să te cerţi, să te mânii şi să trăieşti fără bucurie, atunci crede că ISUS are soluţie pentru tine. Crezi că El poate face acest lucru pentru tine? El n-are o soluţie sărăcăcioasă, ci va face să curgă râuri de apă vie.
 
Diavolul a jefuit creştinii de această viaţă din abundenţă. Domnul ISUS l-a prezentat ca pe un hoţ! Ce crezi că-ţi fură diavolul, banii? Nu. El te face un creştin nefericit, îţi murdăreşte mintea, îţi ia curăţia vieţii, şi-ţi fură astfel bucuria. El te face să fii tot timpul îngrijorat.
 
Este important de subliniat faptul că aceste două aspecte prezentate mai sus nu se pot nicidecum separa. Nu-i suficient numai să crezi în ISUS, ci trebuie să fii însetat după o viaţă mai bună, prin puterea Duhului Sfânt; şi nu-i suficient să fii însetat, ci trebuie să crezi că ISUS are pentru tine cea mai bună ofertă de viaţă.
 
Dacă eşti nemulţumit de tine, de eşecurile tale, atunci vino la El: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” – Matei 11:28. Nici aici nu sunt chemaţi toţi, numai cei trudiţi şi împovăraţi care s-au obosit de ei înşişi.
 
De la Moise la ISUS au fost 1500 de ani. A fost un timp pentru demonstrare în care s-a putut vedea că nimeni nu poate respecta Legea. Ce se întâmplă când cineva nu reuşeşte să împlinească poruncile? Atunci vine diavolul şi şopteşte că n-are rost, deoarece, nimeni nu poate îndeplini aşa ceva. Nu mai încerca! Însă, a venit ISUS care a respectat toate Legile, dovedind că diavolul minte. El s-a dezbrăcat de toate prerogativele divine, devenind un om ca oricare altul, şi în condiţii perfect umane, dar plin de puterea Duhului Sfânt, a împlinit toată Legea. Calea prin care a biruit El este şi calea prin care poţi birui tu; rămânând în El, prin puterea Duhului Sfânt, poţi birui păcatul. Nu fără să însetezi după această biruinţă şi fără să fii frânt de eşecurile firii.
 
În Matei 9:27, sunt prezentaţi doi orbi care au venit la Domnul ISUS şi-I ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” – Matei 9:27. El nu i-a vindecat imediat. Aceasta a făcut ca orbi să meargă mai departe după El şi să insiste. Erau sătui de orbire. „După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne” I-au răspuns ei.” – Matei 9:28. Atunci, „Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” Mereu, Domnul ISUS a pus o întrebare: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” În satul său natal, El n-a putut face minuni din pricina prejudecăţilor care le-au blocat credinţa. Numai credinţa ne face capabili să primim putere de vindecare de la Dumnezeu. „Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii…”- Matei 9:29-30a. De ce unii oameni primesc mai mult şi alţii nu? De unde provine această diferenţă? De la măsura de credinţă.
 
Timp de 16 ani mi-am zis că nu se poate să mă bucur tot timpul, ci numai din când în când. ISUS mi-a zis că dacă aşa cred, aşa să fie, şi aşa m-a lăsat. Apoi, mi s-au deschis ochii. Dacă ai credinţă că Domnul îţi poate deschide numai un ochi, atunci El nu ţi-i va deschide pe amândoi. Trebuie să ne încredem pe deplin în El, pentru toate lucrurile.
 
Pentru ce lucruri ne putem încrede în EL? Pentru toate promisiunile Sale. Poate am vrea o vilă luxoasă cu 10 camere! Aceasta nu este promisă în Scriptură. Dar, bucuria negrăită şi strălucită, prin Duhul Sfânt, da!
Desigur, nu putem neglija nici una din condiţiile biblice în care sunt date promisiunile lui Dumnezeu. Experimentarea continua a promisiunilor lui Dumnezeu este condiţionată în mod special de rămânerea în Hristos: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” – 1 Ioan 2:6. Sfinţirea vieţii în deplină dependenţă de Hristos este prioritară oricărei slujiri a noastră. Nici chiar săvârşirea unor minuni nu este mai importantă decât modul în care trăim în curăţie, umilinţă şi dragoste. În lipsa unei astfel de vieţi, diavolul ne jefuieşte bucuria. Dar, ISUS poate da această bucurie celor care însetează după o astfel de viaţă şi cred în EL. Diavolul minte, ISUS ne spune adevărul. Numai adevărul poate fi suportul credinţei noastre.
 
„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” – Ioan 16:33.