Dumnezeu este pe tron – Zac Poonen
În Apocalipsa 4:2, Ioan spune: „Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.”
În acest fel ne ridică Dumnezeu şi pe noi în Duhul ca să putem vedea lucrurile de pe pământ dintr-o perspectivă cerească! Întrucât ne apropiem de sfârşitul timpului, este important să învăţăm să ne uităm la lucrurile care urmează să se întâmple pe pământ, nu dintr-un punct de vedere pământesc, ci dintr-unul ceresc. Isus ne-a spus în Luca 21:28: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele”. Ceea ce înseamnă acelaşi lucru – să ne uităm la ce se întâmplă din punctul de vedere al cerului. Altfel, vom fi plini de frică. Dar, când ne uităm în sus, vedem că Tatăl nostru se află în controlul a toate. Şi aşa e nevoie să trecem şi noi prin ceea ce a trecut Ioan – în duhurile noastre.
Şi care a fost primul lucru pe care l-a văzut Ioan? Nu antihristul sau nenorocirea, ci „TRONUL LUI DUMNEZEU”. Iată ce avem nevoie să vedem în aceste zile – pe Dumnezeul Atotputernic STĂPÂNIND şi CONTROLÂND totul. Dacă nu vedem aceasta mai întâi de toate, atunci vom avea multe probleme şi greutăţi pe pământ.
„Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere” (Apocalipsa 4:3). Piatra de iaspis este o piatră străvezie ca cristalul (Apocalipsa 21:11). Şi sardiu este roşu ca focul la culoare, vorbind despre judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. Vedem astfel că primul lucru evidenţiat prin aceste simboluri despre Acela care stă pe tron este sfinţenia şi puritatea Lui. În jurul tronului era un curcubeu. Curcubeul a fost dat de Dumnezeu imediat după potop, când Noe a ieşit din arcă. A fost un semn al legământului lui Dumnezeu cu oamenii de pe pământ „că nu va mai veni potop ca să pustiiască pământul”. De aceea curcubeul este un simbol al harului lui Dumnezeu.
Vedem deci „ADEVĂRUL şi HARUL” pe tron. Aceasta este slava văzută şi în Isus (Ioan 1:14). În toată cartea Apocalipsei întâlnim, în mod alternativ, aceste două aspecte ale slavei lui Dumnezeu – harul şi judecata. Dumnezeu este atât bun, cât şi aspru (Romani 11:22). „Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur” (Apocalipsa 4:4).
Printre îngerii pe care i-a creat Dumnezeu, citim în Coloseni 1:16 că sunt „scaune de domnii, dregătorii, domnii, stăpâniri”. Deci aceşti 24 de bătrâni simbolizează astfel de fiinţe spirituale care au autoritate în jurul tronului lui Dumnezeu. Una din sarcinile lor de bază este să-i conducă pe oameni în închinarea înaintea lui Dumnezeu. Veşmintele albe vorbesc despre puritatea lor, iar cununile de aur vorbesc despre autoritatea lor.
„Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4:5). Fulgerul şi tunetul sunt menite a sublinia măreţia şi gloria lui Dumnezeu şi faptul că El are controlul total asupra a tot ceea ce va veni.
Şi cele şapte lămpi de foc, ni se spune, sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu – sau, cu alte cuvinte, Duhul Sfânt înşeptit (Isaia 11:2,3). Observaţi că Duhul Sfânt este reprezentat de şapte lămpi de foc – simbolizând puritatea perfectă. „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29). Mulţi şi-ar dori să se gândească la Dumnezeu întotdeauna ca la un Dumnezeu al dragostei. Dar El este de asemenea un foc mistuitor. Am văzut tăbliţe de perete în multe case având cuvintele: „DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”. Dar rar se întâmplă să găseşti o tăbliţă cu „DUMNEZEU ESTE UN FOC MISTUITOR”. Omul nu doreşte să se gândească la Dumnezeu ca la un foc mistuitor. Dar, fie că ne place sau nu acest fapt, El tot este un foc mistuitor. Când oamenii vorbesc despre fiinţa lor umplută cu Duhul Sfânt sau despre experienţe trăite în Duhul Sfânt, ei ar trebui să-şi amintească că orice experienţă autentică a Duhului Sfânt va aduce în viaţa lor focul purităţii lui Dumnezeu. Dacă nu se întâmplă aceasta, experienţa trebuie considerată un fals.