Alege căile Domnului, în loc de căile omului – Zac Poonen

 

Citim în 2 Samuel capitolul 6, că David a avut o mare dorinţă să aducă chivotul Domnnului la Ierusalim. Dorinţa era una bună. Însă nu a făcut-o aşa cum a poruncit Dumnezeu să o facă în Legea Lui. Rezultatul a fost nenorocire – unul dintre oamenii credincioşi lui David a murit. Odată, când filistenii capturaseră chivotul, Dumnezeu i-a pedepsit cu boală şi s-au hotărât să îl înapoieze lui Israel. Aşa că au trimis chivotul înapoi pe un car tras de boi. David auzise de acest incident. Ştia că legea lui Moise zice foarte clar că chivotul trebuie transportat doar de către Chehatiţi, fii lui Levi. Însă David a crezut că acea metoda era una buna doar pentru distanţe scurte. Aceasta fiind o distanţă lungă, a hotărât că metoda filistenilor era mai bună şi mai practică. Aşa că a aşezat chivotul pe carul cu boi. Pe drumul pietros, boii s-au împiedicat şi chivotul a început să se clatine. Uza şi-a întins mâna să ţină chivotul pentru a nu se răsturna. Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru necuviinţa lui şi a murit.

 

Uza a făcut ce a făcut cu un motiv bun. Dar încălcase totuşi legea lui Dumnezeu. Chiar dacă motivul nostru este bun, dacă încălcăm Cuvântul lui Dumnezeu, tot vom suferi. Să faci un lucru bun având un motiv rău este inacceptabil pentru Dumnezeu. Însă în mod egal este inacceptabil pentru El să facem un lucru rău având un motiv bun. Rezultatul nu poate justifica niciodată mijloacele. Vedem aici că rezultatul lui Uza era bun – de a împiedica căderea chivotului. Dar Uza ştia şi el legea lui Moise care zicea ca nimeni să nu atingă chivotul. Nici chiar Chehatiţilor nu le era permis să atingă chivotul în sine. Trebuiau să îl acopere cu învelitoarea cortului înainte de a-l transporta, în aşa fel încât să nu atingă chivotul (Numeri 4:15). Dumnezeu declarase foarte clar că pedeapsa pentru oricine atingea chivotul va fi moartea.

 

Putem întâlni această situaţie, când ne hotărâm să facem evanghelizare. Cum ar trebui să o facem – în felul lui Dumnezeu sau în felul oamenilor? Ar trebui să imităm metodele companiilor multinaţionale atunci când facem lucrarea lui Dumnezeu?

 

 

Mulţi creştini spun astăzi că au nevoie de bani pentru a face evanghelizare. Este dependenţa ta faţă de bani sau de Duhul Sfânt? Ce ar trebuie să zici este „Avem nevoie de puterea Duhului Sfânt să facem evanghelizare.” Dacă ai puterea Duhului Sfânt, chiar dacă ai bani sau nu, lucrarea lui Dumnezeu va fi făcută. Doar corporaţiile şi organizaţiile lumeşti au nevoie de bani pentru a supravieţui. Dacă şi bisericile ajung la situaţia în care spun „Dacă am avea bani am putea continua”, putem spune că s-au coborât la nivelul acestor organizaţii lumeşti. În Faptele Apostolilor nu există nici o menţiune despre bani în raport cu evanghelizarea sau lucrarea lui Dumnezeu. Doar ocazional au adunat bani pentru creştinii săraci, însă niciodată pentru a-i plăti pe apostoli! Nu s-au rugat niciodată lui Dumnezeu pentru mai mulţi bani, aşa cum fac oamenii astăzi. S-au rugat pentru puterea Duhului Sfânt. Metodele lumii (carul cu boi) au înlocuit astăzi metodele lui Dumnezeu. Deaceea există moarte spirituală. Trebuie să înţelegem ce încearcă Dumnezeu să ne spună aici.

 

Mai târziu, David a adus chivotul la Ierusalim, locul cuvenit – pe umerii leviţilor. De data aceasta, era aşa plin de bucurie că a dansat înaintea lui Dumnezeu cu toată energia lui (6:14). Aşa îşi exprinau ei închinarea şi lauda pentru Dumnezeu. Foloseau instrumenete muzicale, băteau din palme, strigau şi dansau. David a fost un închinător. Dar, în timp ce se apropiau de oraş, soţia lui, Mical (fiica lui Saul), l-a văzut dansând şi a fost foarte supărată (v.16). Ea l-a dispreţuit în inima ei. A dispreţuit unsul slujitor al lui Dumnezeu, care se închina într-un fel care nu era apreciat de ea. S-ar putea să existe oameni astăzi, care se închină Domnului într-un mod pe care tu nu îl apreciezi. Nu trebuie să îi imitezi. Dar nici să îi dispreţuieşti nu trebuie. Mical nu a trebuit să înceapă să danseze ca David. Dar nu ar fi trebuit să îşi dispreţuiască soţul. Hadeţi să nu ne imaginăm că doar modul nostru de închinare este cel bun.

 

Aproapre orice grup creştin crede că doar felul lor de închinare este cel bun. Şi cer ca toţi să o facă în felul lor. La serviciul de închinare de duminica a unor grupuri creştine, toţi stau jos ca şi cum ar fi un serviciu funebru. Ar trebui să fie un timp de bucurie, pentru că sărbătorim faptul că crucea este goală, că Isus a biruit mormântul şi a înviat din morţi. Însă aceştia se comportă ca şi cum Isus este încă mort! Dar, apoi sunt alţi creştini, care merg la extremitatea opusă. Ei simt că Duhul Sfânt este prezent doar atunci când zgomotul ajunge la un anume nivel – deci continuă să-şi ridice vocile şi să-şi creeze emoţiile pentru „ a aduce Duhul Sfânt în mijlocul lor”. Şi aceasta este o înşelăciune. Duhul Sfânt nu vine când volumul este ridicat la amplificator. Mi-aş dori să fie atât de uşor, dar nu este. Trebuie să ai o conştiinţă curată.

 

Nu vreau să dispreţuiesc nici unul din aceste grupuri. Dar nici să îi imitez nu vreau. Sunt liber să ma închin Domnului în felul meu. Nu dispreţui felul în care o altă persoană se închină Domnului, şi nu îţi imagina că felul tău este singurul corect. Dă altora libertate. Dumnezeu se uită la inimă, şi nu la expresia exterioară.