2014-01-17

Imparatia lui Dumnezeu – R. Prabahar

Împărăţia lui Dumnezeu – cum a început

R. Prabahar

Evanghelia lui Dumnezeu şi Împărăţia Sa au fost proclamate de Domnul Isus. Dar Ioan Botezătorul a fost primul care a vorbit despre această Împărăţie. Isus a pus fundaţia prin moartea şi învierea Sa şi a stabilizat-o prin Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (Marcu 1:1,14).

 

Împărăţia lui Dumnezeu este cerească, nu pământească. Este alcătuită din neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14:17). Credincioşii care sunt cetăţeni ai acestei împărăţii cereşti trebuie să posede calităţi cereşti. Din nefericire, majoritatea credincioşilor nu se bucură de aceste privilegii ale vieţii din cadrul împărăţiei lui Dumnezeu. În schimb, ei trăiesc o viaţă sub-standard, nu prea diferită de cea a oamenilor de pe pământ care fac parte din împărăţia întunericului. Aceasta se datorează faptului că majoritatea credincioşilor nu au învăţat primele principii ale împărăţiei lui Dumnezeu proclamate de Ioan Botezătorul şi Isus.

Dacă ceva nu îşi are originea în Dumnezeu, nu poate deveni perfect. Dumnezeu a făcut totul perfect de la început. Doar ce începe perfect poate avea un final perfect. Cei care nu l-au acceptat pe Ioan Botezătorul nu-L vor accepta nici pe Isus (Marcu 11:29-33). Cei care nu se pocăiesc din toată inima nu pot ajunge la o credinţă autentică; şi credinţa fără pocăinţă este o iluzie fără sens. Apostolii au fost urmaşii lui Ioan Botezătorul şi ai lui Isus. Aşa cum copiii învaţă despre viaţa pământească de la părinţi, tot astfel apostolii au învăţat despre viaţa din împărăţia lui Dumnezeu de la părinţii spirituali – Ioan Botezătorul şi Isus.

Ioan Botezătorul a venit să proclame botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor (Marcu 1:4). Acest mesaj seamănă cu conceperea unui copil în pântecul mamei. Copilul” s-a născut în persoana lui Isus. Cei care au răspuns mesajului lui Ioan au fost gata să se nască în împărăţia lui Dumnezeu. După ce au crezut în Domnul Isus, au fost născuţi din Duhul Sfânt şi astfel au devenit copii ai familiei cereşti.

Părtăşia cu Ioan Botezătorul şi Isus de care s-au bucurat ei este un exemplu pentru toţi cei care vor să trăiască în împărăţie. Noi trebuie să învăţăm de la ei.

Priviţi la atitudinea lui Ioan Botezătorul, cel pe care Dumnezeu l-a folosit “ca să pregătească calea Domnului” (Marcu 1:2-3). El a avut o atitudine smerită cu privire la sine încât a refuzat să fie numit proroc. El a spus că este doar o voce în pustiu”. Atitudinea lui a fost: “Am venit să împlinesc un scop specific al lui Dumnezeu. Cine sunt eu nu este important. Sunt un nimeni înaintea lui Dumnezeu”. Aşa a fost smerirea lui Ioan Botezătorul. Nu e de mirare că Isus a declarat că este mai mult decât un prooroc (Matei 11:9).

Cine este încrezător de darul sau chemarea sa şi doreşte să se afirme, nu poate fi folosit de Dumnezeu spre zidirea împărăţiei Sale. Oamenii mândri şi aroganţi care vor să-şi promoveze numele, darul şi slujirea nu vor rămâne în împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă El le poate permite să-şi zidească propria împărăţie, pentru o vreme, pe pământ.

Isus Hristos nu a ezitat să primească botezul lui Ioan Botezătorul deoarece El era conştient de umilinţa adâncă a lui Ioan. El a declarat în mod public că botezul lui Ioan era din ceruri (Matei 3:15; Marcu 11:13). Dacă Isus nu ar fi acceptat botezul lui Ioan, atunci nu ar fi fost prezentat altora ca fiind Fiul lui Dumnezeu care se botează în Duhul Sfânt (Ioan 1:32-33). Dacă Ioan Botezătorul ar fi avut o smerenie falsă şi ar fi refuzat să-L boteze pe Isus, atunci nu L-ar fi cunoscut pe Isus ca fiind cel ce botează în Duhul Sfânt. Ar fi murit fără să împlinească scopul lui Dumnezeu. Dar, atât Isus cât şi Ioan au fost smeriţi şi s-au stimat unul pe altul. S-au supus unul altuia în dragoste, astfel pregătind calea pentru stabilirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Acolo unde aceeaşi smerenie şi supunere este vizibilă şi astăzi, fie între soţ şi soţie, sau între bătrânii din biserică, atunci vocea din ceruri se va auzi: “Aceştia sunt copiii Mei preaiubiţi în care Îmi găsesc plăcerea”. Aşa sunt cei pe care îi foloseşte Dumnezeu să Îşi zidească împărăţia.

Din nefericire, nu suntem la fel de smeriţi ca Ioan Botezătorul sau ca Isus. Din această cauză sunt multe certuri, lupte, dezbateri şi lipsă de pace în multe biserici. Ioan Botezătorul şi Isus au fost împreună pentru o scurtă perioadă de timp. Dar au avut o părtăşie foarte bună unul cu altul în acest timp. Astfel au pus bazele bisericii pe care au zidit-o apostolii mai târziu.

Gândiţi-vă cum Cel Puternic (Isus Hristos) s-a comportat cu cel slab (Ioan Botezătorul) atunci când credinţa lui Ioan se clătina. Când Ioan era închis, şi-a trimis ucenicii să-L întrebe pe Isus: “Tu eşti Cel pe care îl aşteptăm? Sau să căutăm pe altul?” (Luca 7:20). Când Isus a înţeles că oamenii l-ar putea dispreţui pe Ioan pentru necredinţa lui, l-a înălţat pe Ioan în ochii lor spunând: “Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Vă spun că dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Luca 7:24-28). El a continuat: “Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia cu năvală şi cei ce iau cu năvală pun mâna pe ea” (Matei 11:12). Cu alte cuvinte, Isus spunea că împărăţia cerurilor a început cu Ioan Botezătorul.

Dacă începem în smerenie asemenea lui Ioan, vom sfârşi bine – asemenea Domnului Isus. Mesajul pocăinţei şi al restaurării părtăşiei cu Dumnezeu a venit prin Ioan, care a venit în duhul lui Ilie (Matei 11:!4). Mesajul credinţei şi al desăvârşirii a venit prin Isus Hristos. Cei care au refuzat să-l creadă pe Ioan, nu L-au crezut nici pe Isus. Dar “oamenii care au luat cu năvală” (cei care se pocăiesc radical şi cred) vor lua împărăţia lui Dumnezeu cu năvală chiar şi astăzi (Matei 11:12).

Când faima Celui Puternic (Isus) a început să se răspândească, cel slab (Ioan) imediat s-a smerit pe sine şi L-a recunoscut pe Cel Puternic spunând: “El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3:30).

Şi Cel Puternic, de asemenea în smerenie, a refuzat să Se promoveze pe Sine pe seama lui Ioan: “Isus a realizat că fariseii ţineau cont de numărul celor botezaţi de El şi de Ioan … Ei au ţinut socoteala că Isus era mai avansat, făcând ca El şi Ioan să fie rivali în ochii oamenilor. Astfel Isus a plecat din ţinutul Iudeii şi a mers înapoi în Galileea” (Ioan 4:1-3 – Message Translation).

Împărăţia lui Dumnezeu a avut un început perfect prin atitudinea de smerenie a lui Ioan şi Isus unul faţă de altul. Continuă şi astăzi şi va ţine mereu. În eternitate, vom descoperi că sfinţii smeriţi au fost cei care au zidit împărăţia lui Dumnezeu. Adevărata familie a lui Dumnezeu din ceruri şi pe pământ este alcătuită doar din aceşti oameni (Ef. 3:15).

Cei care au eşuat în a învăţa această viaţă cerească din împărăţia lui Dumnezeu de la aceşti doi fondatori vor cauza confuzie şi haos oriunde merg – acasă sau în biserică – deoarece viaţa pământească este geloasă şi egoistă. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele” (Iac. 3 :16). Gelozia va conduce la ceartă şi contradicţie – după cum vedem în Fapte 13 :45.

Pentru a zidi împărăţia lui Dumnezeu în bisericile de astăzi, avem nevoie de fraţi şi surori dornici să înveţe smerenia de la Ioan Botezătorul şi Isus.

Facă Dumnezeu să se ridice prooroci asemenea lui Ioan Botezătorul care să aibă duhul lui Ilie, şi care să întoarcă inimile oamenilor lui Dumnezeu unul spre altul, readucând pacea şi restabilind părtăşia (Maleahi 4:6).