{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 94.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 94.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 94
1 | Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te! |
2 | Scoală-Te, Judecătorul pământului, şi răsplăteşte celor mândri după faptele lor! |
3 | Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi? |
4 | Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc. |
5 | Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, şi asupresc moştenirea Ta. |
6 | Junghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani, |
7 | şi zic: “Nu vede Domnul, şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!” |
8 | Totuşi, învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor? |
9 | Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă? |
10 | Cel ce pedepseşte neamurile, s-ar putea să nu pedepsească, El, care a dat omului pricepere? |
11 | Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte. |
12 | Ferice de omul, pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, |
13 | ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău! |
14 | Căci Domnul nu lasă pe poporul Său, şi nu-Şi părăseşte moştenirea. |
15 | Ci se va face odată judecata după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună. |
16 | Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? |
17 | De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii! |
18 | Ori de câte ori zic: “Mi se clatină piciorul!” bunătatea Ta, Doamne, mă sprijineşte totdeauna. |
19 | Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. |
20 | Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii? |
21 | Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osândesc sânge nevinovat. |
22 | Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost. |
23 | El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici. |