{mgmediabot2}path=download/Psalmi/Psalmul 32.mp3|width=700|height=200|link=download/Psalmi/Psalmul 32.mp3{/mgmediabot2}
Psalmul 32
1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2 Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8 “Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!