Hristos Îşi zideşte biserica

Joji Samuel

(Bătrân al Bisericii CFC, Kottayam, India)

Isus a spus: “Voi zidi biserica Mea” (Matei 16:18).

Cuvântul “biserică” apare pentru prima oară în Noul Testament în acest verset. Este încurajator să vedem că afirmaţia lui Isus este că El va zidi biserica.

Trebuie să vedem suveranitatea şi autoritatea lui Hristos în construirea bisericii Sale.

Fapte 2, unde se descrie fondarea bisericii în ziua Cincizecimii, subliniază suveranitatea Domnului prin faptul că spune că “Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Fapte 2:47).

Prima afirmaţie a lui Isus despre biserică se referă la biserica universală. Dar când a vorbit despre “biserică” a doua oară, El a făcut referire la cea locală (Matei 18:17). Acţiunea de disciplinare menţionată aici (Matei 18:15-17) poate fi exercitată numai de biserica locală. Din nou vedem autoritatea Domnului exercitată în momentul în care stă în mijlocul bisericii locale unde membrii se învoiesc (după cum vedem în următoarele trei versete – Matei 18:18-20). O biserică locală poate fi o expresie a Trupului lui Hristos numai dacă lui Hristos i se permite să stea în mijlocul ei ca şi Cap.

Sadhu Sundar Singh a descris relaţia dintre biserica universală şi cea locală în felul următor: Apa, de care are nevoie omul pentru a supravieţui, se găseşte în râuri, lacuri şi fântâni. Dar când omul vrea să-şi potolească setea, are nevoie de un pahar cu care să bea apa. Acest pahar este imaginea bisericii locale.

Biserica universală s-a răspândit în timp şi în toate naţiunile, din ziua Cincizecimii până când Domnul va reveni. Sunt incluşi toţi cei care L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor şi Domn al vieţii lor. Dar Dumnezeu vrea ca fiecare credincios să fie un membru activ al unei biserici locale unde îşi poate îndeplini rolul ca parte a Trupului lui Hristos.

Domnul este Capul bisericii universale şi a celei locale. Prima responsabilitate pentru zidirea bisericii şi pentru păstrarea ei este a Lui (Ef. 1:23; 4:13-15; Col. 1:18). Astfel vedem, în ultimele cinci secole, cum Domnul, prin diferiţi slujitori, a redat adevăruri bisericii, care au fost prezente în biserica primară, dar care s-au pierdut prin neglijenţă.

Dacă studiem istoria bisericii cu atenţie de la secolul XVI până în prezent, vedem că Dumnezeu restaurează adevăruri bisericii, precum justificarea prin credinţă, botezul creştinilor, sfinţenia, separarea de lume, botezul în Duhul Sfânt şi darurile Duhului Sfânt. La începutul secolului XX, Dumnezeu a ridicat mişcarea penticostală pentru a accentua lucrarea Duhului Sfânt şi darurile Lui.

Acum, când aceste adevăruri glorioase sunt descoperite, putem spune că toate adevărurile lui Dumnezeu au fost completate? Mulţi creştini ar spune “da”.

Dar priviţi cu atenţie la Evrei 6:1-2: “De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică”.

În aceste două versete, vedem toate adevărurile care au fost restaurate şi care se găsesc în aproape toate bisericile evanghelice şi penticostale de astăzi: pocăinţă, credinţă, botez în apă, botez în Duhul Sfânt (“botezuri” fiind la plural), vindecare (punerea mâinilor), revenirea Domnului, judecata finală şi răsplătirile. Dar Evrei 6:1-2 afirmă că toate aceste adevăruri sunt fundaţia. Dar care este clădirea? Ce adevăr este mai mare decât acestea pentru a zidi suprastructura clădirii?

Să privim la un exemplu din Vechiul Testament. Când israeliţii s-au întors din robia babiloniană, ei au pus numai fundaţia noului templu. Timp de 16 ani nu au mai făcut nimic. Ei au ignorat clădirea templului. În acel timp, Dumnezeu a ridicat doi prooroci care să le vorbească – Hagai şi Zaharia. Hagai era un om bătrân, în timp ce Zaharia era tânăr. Dar amândoi au avut acelaşi mesaj pentru poporul Israel: “Cât timp veţi mai ignora clădirea templului”? În final, oamenii au răspuns la provocarea mesajelor profetice şi au terminat zidirea templului.

Când bisericile evanghelice şi penticostale se laudă cu “mărturisirile de credinţă”, trebuie să recunoască faptul că au turnat numai fundaţia. Ei sunt asemenea israeliţilor care au turnat fundaţia, dar nu au completat suprastructura templului.

Care este suprastructura? Vedem răspunsul în Evrei 6:1: “Să mergem spre cele desăvârşite (maturitate, perfecţiune)”.

Suprastructura bisericii este atingerea maturităţii (şi perfecţiunii) în Hristos.

Nimeni nu poate vedea fundaţia unei clădiri. Suprastructura este cea care captează atenţia oamenilor.

Ce văd oamenii din lume la creştini? Pe ei nu îi interesează doctrinele noastre fundamentale. Nu îi interesează dacă am fost botezaţi de mici sau ca adulţi sau dacă credem că botezul în Duhul Sfânt are loc în timpul naşterii din nou sau este o experienţă care o precedă. Lumea priveşte la viaţa noastră zilnică.

Când Mahatma Gandhi a fost întrebat de ce respinge creştinismul, el a răspuns: “Eu nu-L resping pe Hristos. Doar că mulţi creştini nu se aseamănă cu Hristos”.

Lumea din jurul  nostru aşteaptă să vadă creştini asemenea lui Hristos – şi aceasta este suprastructura templului!

Lumea nu este interesată de mărturisirile noastre de credinţă care prezintă  în  detaliu mântuirea, botezul în apă şi botezul în Duhul Sfânt. Pe ei nu îi interesează această fundaţie pentru că nu o pot vedea. Dar când viaţa noastră este asemenea chipului lui Hristos, atunci lumea va sta şi va privi. Asemănarea cu chipul lui Hristos este şi scopul lui Dumnezeu pentru noi. Pentru aceasta ne-a predestinat (după cum vedem în Romani 8:29).

Apostolul Pavel era dornic să construiască această suprastructură în viaţa sa după ce a turnat fundaţia. Singura sa dorinţă până la finalul vieţii a fost:  “să-L cunosc pe El şi să mă  fac asemenea cu moartea Lui şi astfel alerg spre ţintă – pentru premiul în Hristos Isus” (care este, să fii asemenea chipului lui Hristos) (Fil. 3:10-14). Pavel a spus că acesta era singurul lucru după care alerga (v. 13).

Majoritatea credincioşilor de astăzi nu au această dorinţă plină de pasiune pe care a avut-o Pavel, să îşi ia crucea şi să-L urmeze pe Isus pentru a fi asemenea Lui. Ei nu realizează că “ucenicul trebuie să fie asemenea învăţătorului” (Matei 10:25). Pe ei nu îi interesează să fie asemenea chipului lui Hristos. În schimb, îşi irosesc vieţile ţesând în jurul problemelor doctrinare şi turnând în mod repetat fundaţia, săptămână după săptămână! Când vor începe să construiască suprastructura?

Într-o situaţie ca aceasta, este nevoie disperată de o slujire profetică precum cea a lui Hagai şi Zaharia.

Dar cine vrea să împlinească o asemenea slujire profetică în zilele noastre? Este un preţ mare care trebuie plătit pentru a duce aceasta la îndeplinire. Uitaţi-vă la ce a trebuit să sufere proorocul Zaharia pentru că a stat de partea Domnului. El a căutat să lumineze poporul lui Dumnezeu prin slujirea sa profetică plină de putere cu privire la zidirea suprastructurii templului. El nu a căutat onoarea sau aprobarea nici unui om. Dar el a avut un sfârşit tragic. Oamenii au fost mânioşi şi l-au ucis (Matei 23:35). Astăzi, pentru că credincioşii se tem de legile ţării, nu-i vor omorî pe prooroci aşa cum s-a întâmplat cu Zaharia. Ei doar “ucid cu vorba” (Ier. 18:18).

Dacă privim la creştinismul din zilele noastre, cu o minte deschisă şi fără prejudecăţi, vom descoperi că Dumnezeu a împlinit dorinţele prin dezvoltarea unei slujiri profetice asemenea celei lui Zaharia, care provoacă poporul lui Dumnezeu să caute perfecţiunea şi să fie asemenea chipului lui Hristos.

Dumnezeu vrea ca poporul Său să zidească suprastructura bisericii, aducându-şi aminte de acest mesaj profetic, în loc să toarne în mod repetat fundaţia. Cei care sunt hotărâţi să zidească templul Domnului astăzi vor descoperi că duşmanii urlă împotriva lor. Dar “când duşmanii vin ca un potop, Duhul Domnului îi va pune pe fugă” (Isaia 59:19 – traducerea literală).

Vedem contextul istoric al slujirii profetice a lui Zaharia în cărţile lui Ezra şi Neemia. În aceste cărţi vedem descrierea detaliată a schemelor duşmanului care a încercat să împiedice zidirea templului şi zidul Ierusalimului.

Neemia relatează şapte căi prin care duşmanii au încercat să-i împiedice lucrarea:

1. Nu erau priviţi cu plăcere (Neemia 2:10)

2. Lucrătorii erau batjocoriţi şi dispreţuiţi (2:19; 4:3)

3. Erau mânioşi şi foarte supăraţi (4:1)

4. Au conspirat să lupte şi să provoace stricăciuni (4:8)

5. L-au chemat la o întâlnire pentru a-i face rău (6:2)

6. Au încercat să-l sperie cu ameninţări (6:7,17,18)

7. Au pus oameni în interiorul taberei pentru a-l speria (6:10-12).

Dar lucrarea lui Dumnezeu a înaintat şi a fost completată. În final, chiar şi duşmanii au recunoscut “că lucrarea se făcuse prin voia lui Dumnezeu” (Neemia 6 :16).

În zilele apostolilor, duşmanii s-au opus lucrării lui Dumnezeu în acelaşi mod. Dar şi atunci, lucrarea a înaintat “fără nici o piedică” (Fapte 28 :31).

Lucrarea lui Dumnezeu în biserică are parte de opoziţie astăzi în acelaşi mod. Dar merge înainte fără piedică pentru că Domnul a spus : “Eu voi zidi biserica Mea”. Şi nimeni nu-L poate opri.