2008-01-16

Dan BERCIAN – Craciunul – adevar sau minciuna?

Craciunul – adevar sau minciuna?

 

 

Materialul este transcrierea unei emisiuni realizate pentru radio UNISON Zalau de Dan Bercian.

Puteti asculta radio UNISON pe internet la adresa www.radiounison.ro

 

 

Minciuna ii duce pe oameni in iad.
O tratam cu superficialitate fiindca minciuna a devenit un mod de viata. Putini oamneni isi pot inchipui ca ar putea trai o viata normala fara minciuna.
Sunt tot felul de minciuni.
Oamenii mint, de obicei, ca sa-si apere greselile si sa nu aiba de suferit iar cei mintiti se simt ofensati, chiar daca practica si ei minciuna. In general nu ne place sa fim mintiti ci am vrea sa ni se spuna adevarul. Dar mai sunt si cazuri in care ne dorim sa fim mintiti, chiar ne place.
De exemplu ne place cand altii ne lauda. Ne place sa ni se spunaca suntem destepti, inteligenti, priceputi, puternici, chiar daca nu suntem tocmai asa, si noi o stim. In astfel de cazuri minciuna nu ne deranjeaza ci chiar ne face o mare placere. Spune-i unei femei cat este de frumoasa, chiar daca exagerezi si nu se va supara nicidecum. Ne place sa ni se spuna nu numai ca suntem frumosi dar si buni, inteligenti, credinciosi, etc, chiar daca nu este asa.
Pentru-ca am adus vorba despre credinta aici lucrurile sunt si mai evidente ca in orice alt domeniu. Oamenii vor sa creada ca sunt credinciosi, sa li se spuna ca sunt credinciosi, chiar daca ei, in interiorul lor, au un sentiment ca lucrurile nu stau chiar bine. Dovada si faptul ca atunci cand aduci vorba despre acest aspect in discutiile pe care le porti si lasi sa se inteleaga ca ceva nu ar fi bine, oamenii se simt revoltati si iti raspund cu indignare ca si ei au credinta lor. Ei ar vrea sa fie credinciosi, stiu ca ar fi bine pentru ei sa fie credinciosi (credinciosi lui Dumnezeu) dar nu sunt dispusi sa plateasca pretul pentru aceasta, sau aleg calea cea mai usoara, desi stiu in inima lor ca exista una mai grea, de fapt singura. Cu toate acestea, ca o confirmare pe care nu o au in inima lor, ei ar vrea sa auda de la altii ca sunt credinciosi veritabili. Stiu ca nu sunt, traiesc cum vor ei, fac tot felul de lucruri care Il intristeaza pe Dumnezeu, cugetul lor le adevereste falsitatea credintei lor si totusi isi doresc din toata inima sa fie mintiti: sa li se spuna ca sunt bine, ca relatia lor cu Dumnezeu este una potrivita. Indiferent de cult sau organizatie religioasa. Fie ca sunt crestini mai vechi sau mai noi situatia este aceeasi. Aici adevarul nu ne mai produce bucurie, ba dimpotriva, ne creeaza un profund sentiment de nemultumire, chiar de revolta si ura.
Datorita faptului ca Mantuitorul Isus Hristos a spus adevarul in aceasta privinta celor din vremea Lui a fost omorat. Apostolii si ucenicii Lui la fel.
In Luca 4 aflam ca atunci cand Domnul Isus le spunea evreilor ca Dumnezeu a avut mila si de altii din afara poporului iudeu, semn ca ei, evreii, ar putea avea o probleme cu credinta lor si ca altii ar putea fi mai credinciosi, acestia “s-au umplut de manie”.
Cand Pavel in Efes fiind aduce atingere prin cuvantarea lui zeitei Diana la care se inchinau efesenii, acestia, efesenii, s-au umplut si ei de manie.
Poate ca cel mai sugestiv exemplu despre ce inseamna sa spui adevarul celor ce nu vor sa-l auda este pasajul din Faptele Apostolilor 7, locul in care este descris primul martiriu din istoria Bisericii. Adevarul spus de Stefan i-a facut pe compatriotii lui sa “isi astupe urechile si sa racneasca” iar in final sa-l omoare pe acesta cu pietre.
Ne laudam cu cinstea si corectitudinea noastra dar tare mult ne place sa fim mintiti si sa pozam in ceea ce de fapt nu suntem. Ne doare, de multe ori, un adevar spus despre noi si ne topim de placere la auzul unei minciuni.
Urmarind aceasta idee, tocmai in zilele pe care le traim acum, de sarbatori, acceptam cu mare usurinta dar si cu o mare bucurie o mare minciuna, pe care nu numai ca o consideram lipsita de gravitate dar pe care vrem sa o auzim. Copiii, in primul rand, dar si adultii, dupa cum vom vedea.
Minciuna mare pe care le-o spunem copiilor nostri este ca in aceste zile Mos Craciun le aduce daruri, desi stim ca nu este asa. Nici macar nu consideram ca spunem o minciuna, o catalogam ca pe o gluma nevinovata. O gluma nevinovata care produce atata bucurie copiilor incat ar trebui sa fii un monstru ca sa-i lipsesti de ea.
Ma intreb: oare cum s-au putut bucura copiii pana la aparitia lui Mos Craciun pe scena lumii? Pentru-ca el a aparut destul de recent in anul 1823.
In 1823 un pastor american pe nume Clement Clarke Moore a scris un poem care il prezenta pe Sfantul Nicolae (Santa Claus) ca pe un personaj simpatic, dolofan si zambitor, care imparte cadourile in sania trasa de reni. Poemul a fost publicat pentru prima data in 23 septembrie 1823 dar dupa aceasta data a fost tradus si publicat in intrega lume.
In 1860 cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat primul desen al lui Santa Claus imbracat intr-un costum rosu ornat cu nasturi negri si o curea de piele. Timp de 30 de ani Thomas Nast, desenator si caricaturist al ziarului, va ilustra, prin sute de desene, toate aspectele legendei lui Mos Craciun. Nast este cel ce a stabilit, in 1885, ca resedinta lui Mos Craciun se afla la Polul Nord.
In 1931 Mos Craciun a primit o noua alura prin campania publicitara desfasurata de compania Coca Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Mos Craciun o burta durdulie, un aer jovial si o atitudine toleranta.
Foarte pe scurt aceasta este istoria lui Mos Craciun. Cea care azi ne farmeca pe toti. Atat de mult incat nu rezistam in fata bucuriei copiilor si suntem gata sa ii facem sa continue sa creada o minciuna.
Cand spunem adevarul se starnesc reactii. In Italia, de exemplu, intr-o emisiune televizata s-a dovedit “stiintific” pe baza datelor fizice de viteza si calcul al timpului necesar pentru impartirea darurilor ca Babbo Natale (Mos Craciun) nu exista. Aceasta a provocat o mare dezamagire in randul copiilor iar in randul adultilor o mare indignare.
Sigur, s-a vorbit mult si sper sa se vorbeasca in continuare despre faptul ca adevarata semnificatie a sarbatorii s-a pierdut. Care copil azi, sau care adult, asteapta sarbatoarea Craciunului cu gandul la Isus Hristos, la nasterea Lui? Chiar si titlul sarbatorii, “Craciunul” in Romania, ne trimite pe o directie gresita, departe de Isus Hristos. El, in cel mai bun caz, nu este decat un accesoriu inca necesar pentru a da sarbatorii o anumita culoare de mister. Dar privind la istoricul sarbatorii, la o data falsa in calendar, la personaje imaginare, inventate, era normal sa jungem unde suntem.
Ma intreb de ce ne convine aceasta situatie? Si de ce continuam sa ne mintim?
Mai intai ca sa nu ne atragem oprobiul public sau cel putin al celor din casa noastra si a prietenilor apropiati. Daca nu cunoastem adevarul procedam ca si toti ceilalti, la gramada. Daca il stim nu il spunem din teama de a deveni ridicoli in ochii celorlalti. Presiunea celor multi ne face sa acceptam o minciuna.
Apoi Mos Craciun ne convine in locul lui Isus Hristos.
Mos Craciun nu deranjeaza pe nimeni si nu supara pe nimeni. El vine si se bucura cu noi, face glume, ne bate prietenos pe umar, accepta orice am face fara nici un repros. Si mai are o calitate foarte apreciata de oameni: este foarte discret, de un bun simt iesit din comun. A invatat regulile comunitare inca inainte ca acestea sa fi existat: este tolerant. Atat de tolerant incat duce cadouri atat la sotie dar si la damele de companie, fara sa puna intrebari. Pentru el nu exista rasa, credinta, sex. Toti sunt egali si trebuie tratati la fel. Are totusi un defect. Nu stiu de ce trecem atat de usor peste el. Mos Craciun este subiectiv. La unii le aduce in dar o masina nou-nouta iar la altii o acadea sau o ciocolata de 1 leu. Nu am auzit ca vreodata, masina sa ajunga intr-o casa mica si saracaciosa iar acadeaua in vilele construite din sudoarea economiei de piata. Mos Craciun nu-i cinstit. Si cu toate acestea il iubim.
De ce nu vorbeste nimeni de Isus Hristos la sarbatoarea care ar trebui sa fie a Lui?
Pentru-ca El deranjeaza. El spune adevarul fiindca nu poate minti. Iar adevarul nu ne place.
Isus Hristos ne strica planurile. Noi am vrea una iar El alta. Este de-a dreptul sacaitor si nepoliticos uneori. Nu pentru-ca nu ar fi cinstit ci pentru-ca are de la noi pretentii care ni se par absurde. Mosul ne da voie sa facem ce vrem noi, ne apreciaza asa cum suntem iar Isus vrea sa ne schimbam, sa fim altfel iar noua ne place asa cum suntem. Chiar daca noi stim, sau simtim, ca nu suntem bine asa cum suntem.
Si ca sa ne mai adormim constiinta, de sarbatori, ca sa ii aratam lui Dumnezeu cat de buni suntem dam 10 lei celor ce vin cu colindul sau saracului ce ne bate la usa o bucata de prajitura.
Iata cat de buni suntem! Chiar nu vede nimeni? Unde este televiziunea ca sa ne filmeze? Ce poate vrea Dumnezeu mai mult? De ce vrea El sa ne strice mereu sarbatorile spunandu-ne ca in viata noastra ceva scartaie? Hai sa admitem ca nu suntem bine dar nu poate El macar acum sa se faca ca nu ne vede si sa ne lase in pace?
Nu, pentru-ca Dumnezeu nu poate sa spuna decat ceea ce este si El nu stie de compromis si “lasa sa treaca”. Asa cum noi spunem o minciuna “de la sine” tot asa Dumnezeu “de la Sine” nu poate spune decat adevarul. Oricat am incerca noi sa-L santajam cu “bucuria copiilor”. El stie ca bucuria cladita pe o minciuna nu poate rezista. Stie ca acesti copii candva vor plange pentru-ca parintii lor i-au indemnat pe un drum gresit. Pe drumul fericirii false. Ca au primit o minciuna in locul adevarului.
Sistemul lumii cauta sa-i ia pe copiii nostri cat mai repede de la noi ca sa-i invete ei, cei ce s-au lepadat de Dumnezeu. In curand de la varsta de trei ani. Ii vor educa spunandu-le minciuni. Cum ca Dumnezeu nu exista si ca noi am aparut la intamplare. Sau daca vor admite ca Dumnezeu totusi exista le vor prezenta un dumnezeu fals, o caricatura.
Avem atat de putin copiii nostri cu noi. De ce in timpul acesta scurt sa nu le spunem adevarul? Sa-i pregatim astfel pentru viata ce-i asteapta. Sa rezistam in fata dorintei lor de a le spune o minciuna si sa stam tari in fata celor ce ne vor acuza ca suntem extremisti. Fericirea nu poate veni decat din adevar. Oricat de frumos ar fi ambalata minciuna, oricat de stralucitoare ar fie ea, oricate luminite i s-ar pune in jurul gatului, ea nu poate da fericirea adevarata pentru-ca in minciuna nu poate fi fericire. Aceasta se afla in adevar, in simplitate. Cand Mantuitorul Isus a venit pe pamant nu a avut nevoie de luminite si fast pentru-ca Adevarul nu are nevoie de nimic din toate acestea. El nu are nevoie de accesorii si focuri de artificii ca sa fie remarcat. De cealalta parte cu cat o minciuna este mai minciuna cu atata are nevoie de mai multe accesorii pentru a o prezenta ca adevar.
Pentru-ca stim ca ceea ce facem noi de Craciun este o minciuna o imbracam in tot mai mult fast ca sa ii dam o imagine de real, de autentic. Ne folosim imaginatia, punem cadourile in ciorapi sau pe sub brad, ne imbracam in costum de mos sau angajam unul profesionist. Spunem ca o facem pentru fericirea copiilor nostri. Copii pe care i-am uitat un an intreg si de care acum ne aducem aminte. Cautam sa-i cumparam cu o minciuna o data pe an decat sa traim adevarul, impreuna cu ei, tot anul. Desigur ca asa este mai greu. Ma gandesc la paradoxul parintilor care isi parasesc copii, “spre fericirea lor”, fie ca sa plece in Spania fie ca nu au timp de ei ziua intreaga iar de sarbatori cauta sa le cumpere afectiunea pe care, desigur, au pierdut-o. Ce nu stiu ei este ca de fapt nici copii nu mai vor de la ei decat ceea ce acum le ofera. Adica bani si “lasat in pace”. Trist este cand parintii nu le mai ofera copiilor decat bani dar si mai trist cand copiii nu mai asteapta de la parinti altceva decat bani.
Facem toate acestea cand stim ca Isus Hristos exista (oare mai stim?). Stim ca El este Mantuitorul lumii, ca El si numai El da cel mai mare cadou tuturor celor ce cred in El si Il urmeaza, adica viata vesnica. Ca fara El nu este fericire adevarata. Si cu toate acestea nu facem nici macar atat efort de a-L arata pe El copiilor nostri cat am facut-o pentru mos. Nu suntem la fel de inventivi si la fe de plini de pasiune.
Ce va fi peste ani cand copii care cresc azi cu mosul, dar fara Isus, vor fi parinti? Minciuna pe care noi am promovat-o se va amplifica si nimeni nu va mai cunoaste adevarul. Cat de mare responsabilitate avem pentru tot ceea ce facem? Pentru cuvinte si gesturi, pentru fapte?
Oare stia pastorul Clement Clarke Moore cat rau va face in lume prin poemul pe care l-a scris despre simpaticul Mos Nicolae? Sau Thomas Nast, cel care l-a desenat primul? De ce a trebuit sa scrie “pastorul” Moore un poem pentru un sfant si nu pentru Isus Hristos? El ar fi trebuit sa stie ca nu avem voie sa ne jucam cu cuvintele, ar fi trebuit sa stie cat de important este sa spui adevarul si cat de periculoasa este minciuna, chiar daca o imbracam in haina inocentei si a glumei.
Lepadarea de credinta vine oricum pentru-ca este prezisa in Biblie dar de ce sa vina prin tine? De ce sa fii tu vinovat? De ce sa ajuti tu la raspandirea intunericului si a minciunii pe pamant?
Spunea Mantuitorul ca “Fiul Omului, negresit, se duce dupa cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut.”
Mi-a placut o ilustratie dintr-o predica in care se spunea ca apostolul Matei nu a dorit niciodata sa fie casierul fiindca, vames fiind inainte de convertire, era sensibil la bani. Daca nu ar fi fost atent el ar fi putut fi fiul pierzarii, il locul lui Iuda.
De ce prin tine sa se perpetueze o minciuna? Si de ce copii tai sa o spuna mai departe pentru-ca tu nu ai avut curaj sa aperi adevarul? Cum ar fi aratat Sarbatoarea Nasterii Mantuitorului Isus azi fara pastorul Moore si poemul lui sau fara desenatorul Nast? Greu de spus. Dar, datorita unui joc “nevinovat” iata unde s-a ajuns. Asta putem vedea. Adevarul inlocuit de minciuna.
Cum ai fi tu astazi daca parintii tai ti-ar fi spus adevarul despre viata vesnica, despre Isus Hristos? Daca preotul tau sau pastorul tau ti-ar fi spus adevarul intreg fara sa taie din el ca sa isi acopere ei goliciunea? Cu siguranta mai fericit si mai cu pace in suflet. Nu ai fi ajuns un nenorocit, cu o familie distrusa sau fara nici o perspectiva si fara nici o speranta. Unde ai fi astazi daca ai fi avut o credinta adevarata, autentica, nu una stirba, cu compromisuri si rateuri, pentru-ca printre bucati de adevar ai primit si minciuna? Dar cum vor fi copii tai maine si in vesnicii, ei si urmasii lor? Depinde de tine. De cat de greu iti va fi sa spui adevarul sau de cat de usor iti va fi sa spui o minciuna. Faptul ca ceilalti vor sa auda o minciuna nu va fi niciodata pentru tine o justificare inaintea lui Dumnezeu.
Lucrurile nu sunt simple.
Lumea arata azi asa cum arata, cu tot raul din ea, pentru-ca odata Eva a crezut o minciuna si i-a spus-o si lui Adam. Pentru un moment minciuna pare un rau mic dar este ca si macazul de la calea ferata. Nu simti devierea dar in scurta vreme esti deja pe o alta directie.
Lumea arata in felul acesta pentru-ca fortati sau inselati, oamenii au renuntat la adevar pentru minciuna.
Tu traiesti intr-o mare minciuna chiar in zilele acestea. Cel putin in dreptul tau poti hotara sa ii pui capat si oamenii, cel putin cei din casa ta, sa afle adevarul despre Isus. Si sa le fie cu folos.
 
 
 
Zalau, 17 Decembrie 2007 – Dan BERCIAN