Goliţi de noi înşine şi dependenţi de Dumnezeu
Atât de puţin din lucrarea creştină evanghelică a zilelor noastre este o lucrare a credinţei! În slujirea pe care o facem înaintea Domnului avem aşa de multe dispozitive electronice şi alte ajutoare, încât mulţi dintre noi suntem dependenţi mai degrabă de acestea decât de Domnul, fără a fi câtuşi de puţin conştienţi de acest lucru. Se produc aşa nişte aparenţe, de parcă în zilele noastre nici n-ar fi nevoie de umplerea cu Duhul Sfânt ca cineva să-L poată sluji pe Domnul; tot ce ar avea nevoie slujitorul creştin s-ar rezuma la: un reportofon, câteva filme creştine, nişte periferice multimedia, şi câţiva oameni de afaceri bogaţi care să creeze suport financiar. Dacă cineva, pe lângă acestea, mai dispune şi de o personalitate dinamică şi de o vorbire elocventă sau de o voce muzicală educată, poate ieşi să „câştige suflete pentru Hristos”!
Acum haideţi să ne încercăm pe noi înşine şi într-un alt domeniu – în domeniul rugăciunii. Oare cunoaştem noi cu adevărat ce înseamnă să te rogi, ceea ce Biblia numeşte „rugăciunea credinţei”? Ne putem ruga acest fel de rugăciune numai atunci când am ajuns la un final al nostru înşine – pentru că adevărata rugăciune, aşa cum spunea O. Hallesby, este pur şi simplu mărturisirea înaintea lui Dumnezeu a stării noastre, de oameni neajutoraţi. Rostirea unor rugăciuni frumoase, elocvente şi impresionante nu aduce niciun folos. O astfel de rugăciune firească poate fi rostită de oricine – chiar şi de un păgân. Dar rugăciunea credinţei poate veni numai din partea unuia care şi-a recunoscut nerodnicia şi starea de om care fără Dumnezeu e complet neajutorat. Iată ce înseamnă expresia „a te ruga în Duh” (Efeseni 6:18); şi acest tip de rugăciune este singurul care primeşte răspuns. În zilele noastre, aşa cum spunea cineva, avem nevoie nu de mai multă rugăciune, ci de mai multă rugăciune însoţită de răspuns divin. Să nu ne auto-înşelăm, precum păgânii, închipuindu-ne că Dumnezeu ar fi încântat de multa noastră rugăciune. Nu. Rugăciunea nu are nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, dacă nu a provenit dintr-o recunoaştere a propriei noastre inutilităţi.
Căile lui Dumnezeu nu s-au schimbat. Chiar şi astăzi, avem nevoie să fim goliţi de autonomia personală în raport cu Dumnezeu şi să fim umpluţi cu Duhul Sfânt…
(În curând va apare noua ediţie a acestei cărţi)