2010-08-17

Zac Poonen-Trăind pentru Slava lui Dumnezeu

Trăind pentru Slava lui Dumnezeu – Zac Poonen

 

În rugăciunea în care Domnul le-a arătat ucenicilor cum să se roage, prima cerere este „Sfinţească-se Numele Tău”. În inima Domnului Isus acesta era dorul primordial. El S-a rugat: „Tată, preamăreşte Numele Tău” şi a ales calea Crucii, aceasta fiind spre slava Tatălui (Ioan 12:27-28). O pasiune supremă a guvernat viaţa Domnului Isus – slava Tatălui. Tot ce a făcut El a fost pentru slava Tatălui. În viaţa Lui nu au existat zone separate de sacru şi profan. Totul a fost sacru. El a făcut scăunele şi bănci pentru slava lui Dumnezeu, în aceeaşi măsură în care a predicat şi a vindecat bolnavii pentru slava lui Dumnezeu. Fiecare zi a fost la fel de sfântă pentru El; şi banii cheltuiţi pentru necesităţile vieţii zilnice erau la fel de sfinţiţi ca şi banii daţi lucrării lui Dumnezeu sau săracilor.

 

 

Isus a trăit tot timpul într-o odihnă perfectă a inimii, deoarece El a căutat numai slava Tatălui şi I-a păsat numai de aprobarea Tatălui Său. El a trăit în faţa Tatălui Său şi nu L-au interesat onoarea sau laudele oamenilor. „Cine vorbeşte de la sine însuşi caută slava lui însuşi” a spus Isus (Ioan 7:18).

 

Isus L-a aşteptat pe Tatăl ca să primească planul Lui şi tot de la Tatăl a aşteptat puterea de a duce la îndeplinire acel plan, aşa încât El a împlinit toată voia Tatălui Lui în puterea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu a fost tot. După cele mai mari minuni, Isus se retrăgea în rugăciune – ca să dea slavă Tatălui Său. El aducea Tatălui Său fructul eforturilor Sale ca pe o ofrandă sacrificială. El nu căuta slava Lui proprie, nici nu o primea atunci când Îi era adusă (Ioan 5:41; 8:50). Când faima Sa se răspândise pretutindeni, El se retrăgea în munţi ca să-L slăvească pe Tatăl Lui (Luca 5:15,16). Era hotărât ca El Însuşi să nu atingă niciodată acea slavă. Rezultatul unei asemenea atitudini manifestate în mod consecvent a fost acela că, la sfârşitul vieţii Lui pe pământ, Isus a putut spune în mod onest: „Tată, Eu Te-am preamărit pe pământ” (Ioan 17:4). El venise pe pământ să-L slăvească ca om pe Tatăl. A trăit fiecare zi cu acest lucru ca fiind scopul Lui. S-a rugat aprins ca numai Tatăl să fie slăvit, oricare ar fi fost costul pentru El. Şi în final El a murit pentru ca Tatăl să poată fi înălţat şi slăvit pe pământ aşa cum este în ceruri.

 

Isus a căutat aşa de mult slava lui Dumnezeu, încât El Însuşi a fost total pregătit să netezească şi să aranjeze calea pentru ca ucenicii Lui să facă după El ceva mai mare decât făcuse El Însuşi (Ioan 14:12). Fără îndoială că această lucrare mai mare era zidirea bisericii cu membrii din ea devenind una aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 17:21-23). În timpul întregii vieţi a lui Isus pe pământ, nici măcar doi dintre ucenicii Lui nu deveniseră una aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una. Ei toţi îşi căutau propriul interes. Dar după ziua de Rusalii, mulţi dintre ucenicii Lui au devenit una aşa cum a dorit El. Aceasta a fost lucrarea mai mare. Isus a netezit calea pentru ca alţii să facă o lucrare mai mare. El a murit şi a pus fundaţia, iar ucenicii Lui au construit pe aceasta.

 

Niciun inters propriu nu era în Isus. Pentru El nu conta dacă altcineva primea laudele pentru ceea ce făcea El, atâta timp cât Tatăl era slăvit. Acesta este spiritul care trebuie să ne anime astăzi, dacă e să dăm viaţă bisericii, Trupul lui Hristos, şi dacă e s-o ridicăm la plinătatea staturii lui Hristos.

 

Isus a trăi atât de absolut şi total numai înaintea feţei lui Dumnezeu încât Lui nu I-a păsat să fie apărat înaintea celor care L-au răstignit după ce S-a ridicat din morţi. În ochii lumii şi ai liderilor evrei, lucrarea lui Isus a fost un eşec total. Dacă Isus ar fi fost firesc, după înviere ar fi dorit să se întoarcă şi să se prezinte El Însuşi înaintea acelor lideri ca să-i înfrângă şi să se îndreptăţească. Dar El n-a făcut acest lucru. El S-a arătat după înviere numai acelora care au crezut în El. Timpul Tatălui pentru apărarea Lui Isus nu venise – şi Isus a fost pregătit să aştepte. Acel timp încă n-a venit.

 

Isus este încă neînţeles în lume, şi majoritatea oamenilor consideră viaţa Lui drept un eşec. Şi-a început viaţa (ca om) în ruşinea unui staul de vite şi Şi-a sfârşit viaţa pe pământ în moartea umilitoare de pe cruce, cu doi dintre cei mai răi criminali. Şi aceasta a fost ultima imagine pe care lumea a văzut-o despre El. Isus a fost pe deplin pregătit să apară ca un eşec înaintea oamenilor, dacă Tatăl era slăvit. El nu a trăit sau slujit ca să fie admirat de oameni şi de aceea într-o zi Tatăl Îl va reabilita public cu mare slavă şi cinste; şi în acea zi fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul – dar chiar şi aceasta va fi pentru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2:11).

 

Prin urmare, întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o pună este: TRĂIESC ŞI MUNCESC EU NUMAI PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU?