Trei mari adevăruri – Zac Poonen

 

1. Sfinţenia vine privind înspre Isus

 

„Să alergăm cursa….uitându-ne ţintă la Isus” (Evrei 12:1-2).

 

Secretul sfinţeniei se găseşte în Persoana lui Hristos, care a venit în trup ca al nostru (aşa cum ni se arată clar în 1 Timotei 3:16) – şi nu în doctrina că Isus a venit în trup ca al nostru. Devenim sfinţi prin Persoana Lui şi nu printr-o analiză doctrinală a Trupului Său..

 

Orice cantitate de efort propriu nu va transforma niciodată o inimă păcătoasă în una sfântă. Dumnezeu trebuie să lucreze în noi pentru ca aceasta să se întâmple. Sfinţenia (viaţa veşnică) este darul lui Dumnezeu – şi nu poate fi niciodată obţinută prin fapte (Romani 6:23). Biblia spune că doar Dumnezeu ne poate sanctifica (ne face sfinţi) în întregime (1 Tesaloniceni 5:23 ne spune aşa de clar, încât nu poate fi înţeles greşit). Şi totuşi o mulţime de credincioşi fac eforturi să se înfrâneze pentru a fi sfinţi. În schimb, devin farisei. „Sfinţenia care nu este o iluzie” (Efeseni 4:24 – Philips) este obţinută prin credinţa în Isus – cu alte cuvinte „privind înspre Isus”.

 

 

Dacă privim continuu doar înspre doctrină vom deveni farisei. Cu cât mai perfectă doctrina, cu atât mai mari farisei vom deveni. Cei mai mari farisei pe care i-am întâlnit au fost printre aceia care predicau cel mai înalt standard de sfinţenie prin efort propriu!! Trebuie să fim atenţi ca nu cumva să sfârşim ca unul dintre ei!

 

Ce înseamnă să privim înspre Isus este explicat foarte clar în Evrei 12:2. În primul rând înseamnă să-L privim ca pe Acela care a trăit pe pământ „suferind crucea” zilnic „ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să păcătuiască” (Evrei 4:15). El a devenit înaintea Mergătorul nostru (Evrei 6:20) pe urmele Căruia trebuie să alergăm. În al doilea rând ar trebui să-L privim ca pe Acela care este acum „la dreapta Tatălui” mijlocind pentru noi şi gata să ne ajute în fiecare încercare şi ispită.

 

2. Calea crucii este calea vieţii

 

„Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.” (2 Timotei 2:11).

 

Nu este nici o altă cale de a avea viaţa lui Isus manifestându-se în trupul nostru, decât acceptând moartea eului nostru în toate situaţiile pe care Dumnezeu le plănuieşte şi aranjeajă pentru noi.

 

Trebuie „să ne socotim morţi faţă de păcat” în toate situaţiile, dacă vrem să biruim păcatul. Trebuie să „mortificăm faptele trupului prin Duhul” dacă vrem să trăim (Romani 8:13). Duhul Sfânt ne va conduce întodeauna la cruce în viaţa de toate zilele.

 

Suntem trimişi de Dumnezeu în situaţii unde „suntem daţi la moarte toată ziua” (Romani 8:36) şi „daţi la moarte din pricina lui Isus (2 Corinteni 4:11). În astfel de situaţii trebuie să acceptăm „omorârea lui Isus” (2 Corinteni 4:10) pentru ca viaţa lui Isus să poată fi manifestată în noi.

 

3. Suntem chemaţi să fim respinşi şi persecutaţi de oameni

 

„Toţi cei care vor să trăiască o viaţă evlavioasă în Hristos Isus vor fi persecutaţi” (2 Timotei 3:12).

 

Isus le-a spus ucenicilor că, în lume, vor avea de înfruntat necazuri (Ioan 16:33) şi s-a rugat Tatălui să NU îi i-a ucenicii din lume (Ioan 17:15). Apostolii au învăţat pe credincioşi că doar prin multe necazuri vor putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 14:23).

 

Isus a spus că dacă oamenii l-au numit pe Stăpânul casei Beelzebul, membrii casei vor fi numiţi cu mult mai mult (Matei 10:25). Şi aşa vom şti sigur că suntem membrii credincioşi ai casei Lui. Câteva din numele care mi s-au dat de către alţi „credincioşi” au fost: „Diavol”, „Fiul Diavolului”, „Duh rău”, „Anticrist”, „Înşelător”, „Terorist”, „Ucigaş” şi „Diotref”. A fost o mare onoare să fiu identificat aşa, drep urmare, ca parte a casei lui Isus. Toţi care vor servi Domnului cu credincioşie vor experimenta aceasta.

 

Isus a spus de asemenea că un adevărat prooroc nu va fi cinstit de „rudele lui” (Marcu 6:4). Isus Însuşi nu a fost acceptat de către membrii familiei Lui. Fiecare prooroc al lui Dumnezeu va fi respins şi necinstit de către rudele lui chiar şi în ziua de azi. În acelaşi fel, un adevărat apostol va fi „defăimat şi tratat ca gunoiul acestei lumi şi mizeria tuturor” (1 Corinteni 4:13). Suferinţa şi respingerea au fost întodeauna trăsătura distinctivă a marilor slujitori ai lui Dumnezeu.

 

Învăţătura că biserica va fi răpită înainte de „necazul cel mare” este una foarte populară cu mulţi credincioşi pentru că le consolează trupul să audă aceasta. Însă Isus a fost foarte clar în Matei 24:29-31 că El va reveni să-şi i-a aleşii doar DUPĂ marele necaz. NU EXISTĂ NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET ÎN ÎNTREGUL NOU TESTAMENT CARE SĂ FACĂ SĂ SE ÎNŢELEAGĂ CĂ BISERICA VA SCĂPA DIN NECAZUL CEL MARE FIIND RĂPITĂ DIN ACESTA. Această doctrină a fost inventată de către un om din Anglia în mijlocul anilor 1800.

 

Trebuie să pregătim acum biserica din ţara noastră pentru persecuţie.