Dumnezeu doreşte să ne recunoaştem nimicnicia – Zac Poonen

În Iov, capitolele 38-41, luaţi aminte la modul complet diferit în care a vorbit Dumnezeu lui Iov, în comparaţie cu modul în care au vorbit cei patru predicatori (care pretindeau a-L reprezenta). Dumnezeu nu l-a acuzat nici măcar o dată pe Iov că ar fi păcătuit în secret, nici că era pedepsit pentru păcatele lui etc., etc., dar Iov a fost convins imediat şi s-a pocăit!! Ce lecţie putem cu toţii învăţa de aici despre cum să le vorbim oamenilor şi cum să le predicăm! Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Mulţi predicatori încearcă să-i convingă pe oameni spunându-le despre păcatele pe care ei şi le imaginează că ceilalţi le-au comis. Dintr-o asemenea abordare nu rezultă nimic, exceptând faptul că predicatorii înşişi îşi sporesc vina înaintea lui Dumnezeu, datorită vorbirii cu spiritul Acuzatorului. Totuşi, Dumnezeu, în marea sa îndurare şi milă, îi vorbeşte omului într-un cu totul alt mod – iar omul este atât de deplin convins de păcatele sale încât spune: „O, Doamne, sunt pervertit, sunt nimic. Mă pocăiesc. Te rog să mă ierţi.” Dumnezeu îi conduce pe oameni la pocăinţă prin bunătatea Lui (Romani 2:4).

Au fost trei întrebări de bază pe care Dumnezeu i le-a pus lui Iov (în aceste capitole):

1. „Dacă nu poţi înţelege minunile creaţiei, cum poţi înţelege realităţile spirituale?”

2. „Dacă Eu controlez toată creaţia Mea, crezi că nu pot Eu controla fulgerul care a trăsnit turma ta, sau pe sabeenii şi pe caldeenii care ţi-a ucis slujitorii, sau furtuna care a lovit casele copiilor tăi?”

3. „Dacă nu poţi sta înaintea unui leviatan pe care Eu l-am creat, cum să poţi sta înaintea Mea?” (Iov 41:9-11).

Dumnezeu i-a arătat lui Iov puterea şi controlul Lui suveran asupra întregii creaţii. Aceasta a fost de ajuns. Şi Iov s-a smerit. Ore întregi de atacuri directe, din partea celor patru predicatori, n-au realizat nimic. Abordarea indirectă a lui Dumnezeu a realizat totul în câteva minute. Credinţa în controlul suveran al lui Dumnezeu peste toată creaţia Sa este ceea ce va aduce odihnă şi inimilor noastre atunci când ne confruntăm cu probleme, dureri şi duşmani.

Domnul l-a întrebat pe Iov: „Încă mai vrei să te cerţi cu Cel Atotputernic?” (Iov 40:2). Iov, care avusese până acum un răspuns rapid pentru fiecare argument, este redus la tăcere. Acum el spune: „Doamne, sunt nimic şi nu mai am nimic de spus. Nu voi mai spune nimic.”

Prima carte a Scripturilor insuflate ne învaţă că Dumnezeu doreşte ca noi să ne recunoaştem nimicnicia pentru ca El să poată fi totul în vieţile noastre. Atunci vieţile noastre vor duce la bun sfârşit scopul Lui şi vor fi o binecuvântare pentru mulţimi. Înainte ca Dumnezeu să poată folosi pe cineva, El trebuie să-l reducă la nimic.

Pavel spune: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească (1 Corinteni 3:5,6). Cu alte cuvinte, cel care face evanghelizare este nimic şi cel care dă învăţătură biblică este de asemenea nimic. Numai Dumnezeu este totul şi de aceea numai El singurul merită toată slava. Acesta a fost secretul vieţii lui Pavel –chiar şi la sfârşitul vieţii lui el s-a considerat un zero.

Există predicatori care sunt nerăbdători să apuce meritul pentru sufletele salvate pe ici pe colo. Sunt pastori care se plâng spunând: „Acel pastor mi-a furat turma din biserica mea” etc., etc.. De ce vorbesc astfel aceşti lucrători creştini? Deoarece ei n-au devenit încă zerouri. Când ei afirmă: „biserica mea”, despre care biserică vorbesc ei oare? Noi cunoaştem biserica lui Isus Hristos. Dar care este biserica lor? Toată lumea trebuie în mod ferm luată din „biserica lor” şi plantată în biserica lui Isus Hristos!! Iar „biserica lor” trebuie să fie distrusă.

Cât de mult timp i-a luat lui Iov să ajungă în locul în care putea recunoaşte că era lipsit de importanţă şi să ia hotărârea ca niciodată să nu se mai îndreptăţească în niciun fel. După aceea, pentru tot restul vieţii lui, Iov trebuie că a ajuns să fie un om „grabnic la ascultare şi încet la vorbire” (Iacov 1:19). Lungul discurs pe care el l-a ţinut în şase capitole (capitolele 26 la 31) este cea mai lungă auto-îndreptăţire regăsită în întreaga Biblie. De la început până la sfârşit, pute a auto-îndreptăţire. Însă Iov însuşi nu şi-a simţit mirosul mândriei.

Acum, la sfârşit, acest om auto-îndreptăţit devine zero. Ca urmare a cărei predicări? A omului care a vorbit de viziuni şi vise? A omului care ţinea tradiţiile părinţilor ca fiind sacre? A „profetului” auto-intitulat? Sau a omului care a fost extrem de corect în ceea ce a spus? Niciunul din aceşti patru predicatori nu l-au putut ajuta. Dumnezeu a fost Cel care l-a ajutat pe Iov să ajungă în acest loc. El a fost Al Cincilea Predicator. Şi El este Acela pe care noi ar trebui să-L imităm. „Fiţi imitatori ai lui Dumnezeu” (Efeseni 5:1). Ce lucru minunat i-a făcut lui Iov mesajul scurt al lui Dumnezeu, pe care alţi predicatori n-ar fi putut să-l facă cu toate predicile lor lungi şi repetate. Care a fost cauza acestui lucru? Răspunsul este: Dumnezeu l-a iubit pe Iov. Cei patru predicatori nu l-au iubit. Când îi iubim pe oameni din toată inima noastră, Dumnezeu ne va da exact cuvintele pe care să le dăm mai departe. Când nu-i iubim, nu vom face decât să-i criticăm şi să-i acuzăm şi nu vom putea să-i binecuvântăm. Haideţi atunci să învăţăm să-i iubim pe oamenii cărora le slujim şi Dumnezeu ne va da întotdeauna cuvintele pe care să le spunem acestora.

Un profet al lui Dumnezeu trebuie să aibă cuvântul lui Dumnezeu în inima lui şi pe oamenii lui Dumnezeu pe inima lui. Atunci Dumnezeu îi va da mesajele profetice pentru ei.

În timp ce ceilalţi patru predicatori au încercat să-l convingă pe Iov de păcatul lui, Dumnezeu a căutat să-l facă pe Iov un închinător. Şi Dumnezeu a reuşit. Aceasta este ceea ce noi trebuie să arătăm unei generaţii necredincioase – că Dumnezeul nostru este Conducătorul Atotputernic şi Suveran al acestui univers. Nu trebuie să fim intimidaţi de ameninţările adversarilor noştri – pentru că niciun fir de păr de pe capetele noastre nu poate fi atins de cineva fără permisiunea Tatălui nostru Ceresc, Suveran. Haideţi să învăţăm să acţionăm cu milă, în loc să fim întotdeauna gata să criticăm. Haideţi să nu judecăm niciodată atunci când nu ştim adevăratele fapte. Chiar şi atunci când credem că ştim faptele, haideţi să recunoaştem că pot fi alte fapte pe care încă nu le ştim. Haideţi, deci, să ne smerim mereu şi să spunem: „Doamne, eu sunt nimic. Îmi voi pune mâna la gură şi voi tăcea”.

Iov de asemenea a spus: “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42:5). E o diferenţă foarte mare între a auzi despre Dumnezeu şi a-L cunoaşte personal. Când Ioan L-a văzut pe Isus pe insula Patmos, el a căzut la pământ şi I S-a închinat. Iov de asemenea a căzut la pământ şi I S-a închinat lui Dumnezeu. Totodată Iov s-a pocăit în mod radical de Dumnezeul lui acuzator şi şi-a retras fiecare cuvânt pe care-l rostise (Iov 42:6), iar Dumnezeu l-a iertat imediat aşa cum vedem curând după aceea.